Fiind o arie protejată de interes național, locul fosilier Dealul Bujoarele este cunoscut ca fiind o importantă rezervație naturală de tip paleontologic, situată în comuna Turcoaia (jud.Tulcea). În partea de vest și sud-vest a Tulcei, Dobrogea se prezintă deluroasă, cu peisaj de stepă, silvostepă și vârfuri stâncoase, care, de altfel, alcătuiesc și Parcul Național Munții Măcinului. Zona fiind slab populată este străbătută de traseul păsărilor migratoare, în perioada primăverii și toamnei, locul fiind unul ideal pentru observarea acestora, precum și a păsărilor de pradă. În lipsa unui centru care să poate oferi informații turistice, vizitatorii nu au altă cale de a afla mai multe, decât parcurgerea traseului cu mașina. La câțiva kilometri de Măcin, spre stânga, drumul duce direct în parc.
Pe suprafața de aproximativ opt hectare își duc existența numeroase reptile, precum șopârla de câmp și vipera cu corn, sau țestoasa de uscat dobrogeană. „Dealul Bujoarele”, în „scoica” sa de piatră adăpostește resturi de faună fosilă, existente în perioada geologică a devonianului. Astfel, vizitatorii pot observa în stratele de șisturi argiloase, gresii și cuarțite, resturi de crustacee, corali și moluște. În rezervația naturală, punctul fosilier este alcătuit din dealurile „Bujorul Bulgăresc” (altitudine de 222 m) și „Bujorul Românesc” (altitudine de 192 m). Primul dintre acestea, „Bujorul Bulgăresc”, este alcătuit din culmea principală, al cărui vârf, numit „Caraciula”, atinge nu mai puțin de 222 metri altitudine. În acesta zonă, clima este temperat-continentală, valorile precipitațiilor anuale înregistrând 465 mm. În dealul „Bujorul Românesc” fauna este mai săracă decât în dealul „Bujorul Bulgăresc”, aici rocile fiind puternic alterate și diagenizate, fapt ce a dus la conservarea slabă a suprafețelor de strat cu urmă fosilă.
În „Rezervația Dealul Bujoarele”, unde predomină tentaculiţii (clasă de animale artropode marine fosile) și crinoidele, pasionații de biologie au un motiv de bucurie. Aici, pe versantul estic, pot fi admirate suprafețe întregi acoperite de crinoide (crini de mare), cu toate că acestea sunt slab conservate. Cu privire la brahiopode (nevertebrate marine), acestea sunt mai dificil de determinat specific, fiind destul de rare în zonă. Cei sosiți în „Rezervația Dealul Bujoarele”, nu pot rata o întâlnire cu lacul antropic „Iacobdeal”, supranumit și „La fântână”. Situat la doar cinci kilometri distanță de rezervație, lacul, prezent pe teritoriul comunei Turcoaia, s-a format în cuveta rezultată din extragerea granitului local. Obiectivul turistic al Munților Măcin este unic în România, datorită modului lor de formare, atrăgând negreșit vizitatorii din toate părțile țării. Zona acoperită în prezent de apa lacului a reprezentat, în vremurile de odinioară, un important punct de atracție, datorită granitului dur existent aici. Granitul dificil de prelucrat a rezultat în urma exploatării rocii, perioadă în care a fost atins un filon feldspatic, motiv pentru care a fost pornită excavarea a două galerii în masa pietroasă. În timpul lucrărilor, stratul acvifer cu debit foarte bogat a fost eliberat, însă, aflat sub presiune, acesta a răbufnit artezian, în cele din urmă ocupând cuveta carierei și forțând părăsirea umană a acesteia. Locul fosilier „Dealul Bujoarele” se găsește în partea nord-vestică a județului Tulcea, respectiv în lunca stângă a Dunării, în Depresiunea Cerna-Mircea Vodă, în apropierea drumului național DN22D, care face legătura între localitatea Cerna și orașul Măcin.
Locul fosilifer „Dealurile Bujoare” este singurul punct fosilifer din țară unde aflorează macrofauna Devonian inferioară. Este situat la sud de Măcin și nord-vest de Cerna, ușor accesibil de pe șoseaua Măcin-Tulcea prin localitatea Horia. Pe versantul nord-vestic al dealului „Bujorul bulgăresc” aflorează masele de brachiopode, crinoide, corali și tentaculiți, în gresii cornificate sub influența temperaturii ridicate a masivului alcalin Iacobdeal aflat în profunzime. Aflorimetul este ușor de găsit, când vii dinspre Măcin spre Cerna, cam la 200 m după ce treci șoseaua Priopcei vezi pe dreapta o carieră instalată în „Bujorul bulgăresc”… (surse: wikipedia.org; lataifas.ro, info-herodot.ro, wikimapia.org; ziarulevenimentul.ro, carpati.org; skytrip.ro, portalturism.com; anpm.ro, avistravel.ro).
Dacă nu cer prea mult, văd aici în viitor un muzeu geologic în care să se prezinte prin filme documentare, dar și prin mulaje fauna marină a devonianului (415 – 360 milioane ani), iar suvenirurile ce se pot cumpăra (magneți, brelocuri, agende, etc.) să fie cu acestă temă… Mai poate exista un mic punct unde să se poată observa câteva exemplare de broască țestoasă dobrogeană…
Lasă un răspuns