Fundațiile străine de „binefacere”, factor de risc pentru securitatea națională (1)

Lovitura de stat din decembrie 1989 a adus cu sine, în primele zile după asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, o noutate în peisajul instituțional românesc: fundațiile de „binefacere” cu finanțare din străinătate. În sfârșit, românii vedeau cu ochii lor cum Occidentul plin de bunăvoință și prietenie dezinteresată, aduce bani în România pur și simplu ca să ne ajute. Adică, occidentalii veneau să ne dea bani „pe gratis”. Primul om care a venit în România, cu primul avion, după ridicarea interdicției de zbor și deschiderea spațiului aerian al țării, a fost George Soros. Spațiul aerian al României fusese închis mai multe zile de autorii loviturii de stat, ca să poată să-și rezolve nederanjați de nimeni problemele preluării puterii și să-i curețe pe cei care nu au trădat România alături de ei și nu s-au racordat agresiunii serviciilor străine împotriva țării noastre.

George Soros, reprezentant al „poporului ales”, a fost primit de conaționalul său Saul Bruckner, deghizat în român sub numele de Silviu Brucan. Internetul păstrează și astăzi fotografii ale întâlnirii lor când au pus bazele Grupului pentru Dialog Social, prima fundație finanțată din străinătate, în care aprox. 10% dintre membri ei au fost de etnie română, ceilalți fiind minoritari etnici, majoritatea minoritari ascunși sub nume românești. GDS-ul lui Brucan și Soros a devenit cea mai crudă poliție politică a intelectualității din România și cea care veghează și astăzi ca tinerilor noștri să li poată spăla creierele cât mai bine. Era doar începutul. Au urmat alte și alte organizații și fundații, granturi finanțate de cercetare, fonduri diverse pentru schimburi academice și finanțări în foarte multe direcții social-economice și cultural-științifice de acțiune. S-a început cu ideologia și apoi s-a trecut la înființarea fundațiilor cu interese economice. Într-adevăr românii au crezut că Occidentul chiar dă bani „pe gratis”… Poporul român a fost din nou neatent…

Puțini au fost cei care au recomandat prudență și au arătat că nimeni nu dă bani „pe gratis”, că în spatele fiecărui dolar cheltuit în România se ascunde, mai în adâncuri sau mai la vedere, un interes. Cu cât banii sunt mai mulți, cu atât interesul este mai mare. Acești avertizori au fost imediat taxați ca fiind comuniști, eventual securiști, ceaușiști, sau naționaliști, acestui din urmă termen atribuindu-se, prin abuzarea înțelesului său pozitiv, conotații negative, chiar peiorative. Un cor admonestator, uneori asurzitor, a acoperit imediat pe avertizori, iar noile softuri ale poliției politice a noului regim, deservită de „puii” fostei Securități, i-a încadrat de îndată pe avertizori și ei au fost luați „în lucru”.

Un distins coleg profesor universitar și colaborator apropiat, fost decan la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și câțiva ani profesor universitar asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, venit aici ca să-mi ajute facultatea pe care o conduceam, a fost invitat, în 1995, în SUA, la o universitate foarte prestigioasă, dar care avea și alte misiuni de „formare” în România. Cu acest prilej, i s-a propus „o afacere”. Facultatea lui urma să primească suma de un milion de dolari, cu condiția să scoată toate orele de istorie din planul de învățământ al facultății!!! Istoria care conservă adevărul peste timp deranja foarte tare pe noii noștri „prieteni”, îndrumători, „binefăcători”, de fapt viitorii noștri stăpâni. Păi cum să faci Științe Politice fără să știi istorie, fără să cunoști rădăcinile evenimentelor și fenomenelor politice care se petrec astăzi? Istoria este regina științelor umaniste. Fără istorie nu se pot însuși temeinic nici Politologia, nici Relațiile Internaționale, nici Studiile de Securitate. Se poate face doar propagandă politică de slabă factură, ceea ce, din păcate, se face în cea mai mare măsură. Conducerea colectivă a facultății din Cluj și rectorul de atunci au acceptat oferta. Și clanțele de la uși au fost aduse din SUA, dar studenții n-au mai învățat istorie și au rămas cu un handicap profesional major. Se forma „omul nou”, homo europaeus, homo mondialus, homo globalus, sau cum să-i mai spunem.

O țară fără istorie nu are viitor!!! Atunci am înțeles că viitorul sună rău și că vom ajunge colonie. Am spus-o și studenților mei. Peste ani, în ultimul deceniu, mai mulți studenți au recunoscut că în 1995 nu m-au crezut, dar astăzi constată că am avut dreptate. Le-am spus că aceasta este menirea unui profesor. Să spună adevărul, cât ar fi el de crud și să transmită mesaje care să dăinuie peste timp, nu doar mesaje cu valabilitate conjuncturală, temporară.

Anii au trecut, România a aderat la NATO, la UE și s-a înscris să mărșăluiască pe tot felul de „axe”, parcurs pe care și-a pierdut suveranitatea și independența națională și odată cu ele o mare parte din elite, din genele bune, acumulările și resursele de toate felurile. Economia românească a fost lichidată și înstrăinată și înlocuită cu o economie străină. La sfârșitul anului 2016, Institutul Național de Statistică ne-a anunțat că 88% din capitalul din România aparține străinilor, iar 12% aparține românilor. Nu etnicilor români, ci cetățenilor români, inclusiv străinilor care, din interese economice, și-au luat și cetățenia română. În condițiile în care toate resursele naturale ale României și jumătate din cel mai bun teren agricol al țării sunt exploatate de străini, am crezut că presiunea fundațiilor străine se va încheia și ea. Am sperat că și-au atins scopul și se opresc. Au reușit să facă din România o colonie pe placul lor. Dar, nici vorbă! Vin mereu alții… cu alte interese, dornici să pună mâna pe alte bogății ale țării, pe care le cunosc mai bine decât românii. Doar ei sunt cei care au pus mâna pe hărțile secrete cu resursele minerale, cu ajutorul mizerabililor lor complici interni, printre care au fost și unii etnici români.

Recent am fost solicitat de un apropiat al meu să dau niște relații referitoare la un teren de pășune alpină proprietate a familiei mele din Munții Făgărașului, la poalele vârfului Moldoveanu, pe Valea Viștea Mare. Astfel am auzit pentru a doua oară de o fundație germană care mișună de câțiva ani prin Țara Făgărașului și prin nordul județului Argeș. Mai auzisem despre această fundație cu câțiva ani în urmă, de la același apropiat al meu, când fundația era în curs de constituire.

Am aflat atunci că urmărește scopuri nobile de protecție a mediului, în special a pădurilor din Carpații Meridionali, dorește să conserve natura minunată a României, să marcheze trasee turistice, să facă podețe peste râurile de munte, pe traseul potecilor turistice etc. Apropiatul meu mi-a relatat numai lucruri minunate despre această fundație. Cu experiența vârstei și a șanselor pe care le-am avut în viață de a înțelege operațiunile din spatele cortinei, am devenit curios. M-am interesat de această fundație și am găsit informațiile care mă interesau și m-am decis să le fac cunoscute și celor care nu au auzit de ele. O fac cu speranța, care moare ultima, că poate și românii vor găsi mijloace să-și apere puțina sărăcie care le-a mai rămas. Bogăția s-a dus deocamdată în mâini străine, dar puținul rămas românilor trebuie apărat. (va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*