Mircea Eliade – profet al eternităţii

Mircea Eliade s-a născut la 28 Februarie 1907 în Bucureşti. Ioan Petru Culianu consemnează data de 9 Martie 1907, în familia căpitanului de armată Gheorghe Ieremia care din admiraţie pentru marele lingvist, poet şi om politic Ion Eliade-Rădulescu şi-a schimbat numele în Eliade. În şcoala primară apar clar semnele luminoase ale unui copil precoce, iar în cea secundară pe care a absolvit-o la Colegiul „Spiru Haret”, deja ard licăririle scânteilor în fascinantul domeniu al literaturii cu primele povestiri în 1919, un prim jurnal în 1921, primele romane, Memoriile unui soldat de plumb, Romanul adolescentului miop în 1922, şi deschiderea Drumului spre orientalistică, Calea care îl va consacra în eternitate, cu primele articole în 1924. Din anul 1925, a  urmat Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti. În 1926, a intrat ca redactor al faimosului cotidian Cuvîntul condus de filosoful Nae Ionescu, înteţindu-şi atacurile împotriva profesorului-istoric Nicolae Iorga prin articolele sale, când acesta se abătea de la Destinul imperial al românismului. În anul 1927 a călătorit în Italia unde i-a cunoscut pe Giovanni Papini, V. Macchioro şi G. Gentile. În anul 1928, tot în Italia şi-a pregătit documentarea despre Filosofia Renaşterii italiene pentru susţinerea tezei de Licenţă în Filosofie.

Primind o bursă de la Maharajahul Manindra Chandra Nandi din Kassimbazar şi-a continuat studiile La Calcutta-India (dec.1928-dec.1931), unde i-a audiat pe marii filosofi Rabindranath Tagore şi Surendranata Dasgupta, autorităţi în Filosofia indiană şi în Istoria religiilor. În ţară, în 1929 i-a apărut primul roman, Isabel şi Apele Diavolului. În 1930 au început în India frământări civile care au dus la închiderea Universităţii din Calcutta. Mircea Eliade a locuit în casa profesorului său Surendranata Dasgupta, dar apoi s-a produs o ruptură între mentor şi discipol, probabil cauza a fost efectul care a dat naştere ulterior romanului de mare succes Maytreyi, astfel că Mircea Eliade a fost nevoit să peregrineze pe la mănăstirile Hardwar şi Rishikesh (în Svargashram-ul lui Shivananda) din Himalaya.

În 1931 s-a întors în patrie, iar în anul 1932 şi-a susţinut doctoratul la Universitatea Bucureşti cu o teză despre Yoga, publicată la Paris-Bucureşti în 1936 sub titlul, „Yoga. Essai sur les origines de la mistique indienne. A predat cursuri de Filosofie şi Istoria Religiilor la Universitatea Bucureşti, între 1933-1940. În anul 1933 i-a apărut romanul de succes Maytreyi, parţial autobiografic şi documentar indian. Ediţia critică apărută la Fundaţia pentru Literatură şi Artă – B. P. Haşdeu – Scrieri literale, morale şi politice, i-a adus în 1937 premiul Societăţii Scriitorilor din România. La alegerile parlamentare din anul 1937 a fost ales deputat. În 1938 devine editorul revistei Zamolxis (1938-1942). După instaurarea dictaturii regale de către Carol al II-lea la începutul anului 1938, Mircea Eliade v-a fi arestat şi internat în lagărul de la Miercurea Ciuc, unde v-a fi întemniţat şi mentorul său, filosoful Nae Ionescu. Activitatea sa publicistică a fost prodigioasă în cadrul revistelor: Calendarul, Credinţa, Cuvîntul, Criterion, Gândirea, Buna Vestire, Tinerimea Română, Vremea, Sfarmă Piatră, susţinând şi celebrele conferinţe la Radio România: „Secretul Indiei”, „Eseul european şi eseul românesc”, „Mesaj cultural de 6.000 de ani”, „Arta şi tehnica criticii.” În anul 1940-1941 a fost ataşat cultural al ambasadei României la Londra, iar din 1941-1945, tot ca diplomat cultural la Lisabona. S-a stabilit la Paris, unde a predat Istoria Religiilor la Ecole des Hautes, între 1945-1948, apoi la Sorbona între 1948-1956. Între 1956-1957 a ţinut cursuri la „Haskell Lectures”, iar din 1957-1985, devine titularul catedrei de Istoria Religiilor la Universitatea Chicago, devenită din 1985, Catedra „Mircea Eliade.”

Opera sa erudită este eminamente covârşitoare, cât un Everest de creaţie spirituală, ea însumând „peste 1500 de cărţi, eseuri şi articole de specialitate, dedicându-i-se peste 500 de lucrări omagiale. Celebru şi respectat în Occident, Eliade a fost denigrat în România de pe poziţii marxist-leniniste de către Oscar Lemnar, Zaharia Stancu, Pavel Apostol ş.a.” (Rost-manifest românesc, an I, nr. 2, aprilie 2003)

A fondat revistele Luceafărul, la Paris în nov. 1948, apoi cu Ernest Junger, Antaios (1960-1972), colaborând intens şi la publicaţiile româneşti: Fiinţa Românească, Cuvântul în Exil, Revista Scriitorilor Români, Buletinul Bibliotecii Române (Freiburg), Caete de dor, co-editor la revista History of Religions din 1957.

„Mircea Eliade a primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din Franţa, SUA, Anglia, Belgia, Argentina, precum şi mai multe premii din partea unor instituţii prestigioase; a devenit membru al Academiei belgiene şi a fost decorat cu „Legiunea de Onoare” în anul 1978.” (ibid., Rost-manifest românesc, an I…)

Cea mai mare parte a lucrărilor sale au apărut în ediţii consecutive fiind traduse în limbile de largă circulaţie universală. „Faima internaţională a lui Eliade este confirmată de o lungă serie de distincţii, doctorate honoris causa etc., pe care nimeni nu poate prea lesne să le enumere (probabil că nici măcar el însuşi…). Una dintre primele este DHC la Universitatea din Yale, în timp ce ultimele sînt DHC la Universitatea din Lancaster (august 1975), DHC la Sorbona (14 febr.1976), catedra oferită de Academia Regală din Belgia (20 febr. 1977) şi altele. (Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, Cittadella Editrice, Assisi, 1978/ Ed. Polirom, Bucureşti-2004)

OPERA – lucrări filosofice şi ştiinţifice:

Solilocvii (1932); Fragmentarium (1939); Ifigenia (1939) dramă în trei acte şi cinci tablouri cu premiera în sala „Comedia” a Teatrului Naţional din Capitală în 12 Februarie 1941; Mitul reintegrării (1942); Traite d’histoire des religions (1949); Le Chamanisme et les techniques archaiques de l’extase (1951); Images et symboles (1952); Das Herlige un das Profane (1957); Birth and Rebirth (1958); Nuvele, Madrid (1963), From Primitives to Zen (1967); Religions australiennes (1972); Histoire des croyances et des idees religieuses I-III (1976-1983); Mircea Eliade/ Ioan P. Couliano, Dictionnaire des Religions, Editions Plon-1990.

Ioan Petru Culianu care a colaborat timp de patru luni, în 1975 cu Mircea Eliade ca cercetător postdoctoral la Divinity School, Uniersitatea Chicago, i-a dedicat o monografie în anul 1977, prezentând o listă mai vastă a Operei savantului, astfel:

a) Operele lui Eliade

Alchimia asiatică; Cosmologie şi alchimie babiloniană; Mitul reintegrării; Comentarii la legenda Meşterului Manole; Insula lui Euthanasius; Amintiri I. Mansarda; Le Yoga. Immortalite et liberte; Techniques du Yoga; Traite d’histoire des religions; Le Mythe de l’eternel retour; Le Chamanisme et les techniques archaiques de l’extase; Images et symboles; Forgerons et alchimistes; Mythes, reves et mysteres; Naissances mystiques; Patanjali et le yoga; Mephistopheles et l’Androgyne; Aspects du mythe; Le Sacre et le profane; De la Zamolxis a Gengis-Khan; La Nostalgie des origines; Religions australiennes; Fragments d’un journal (I); Occultism, Witchcraft, and Cultural Fashions; Histoire des croyances et des idees religieuses; Myths, Rites, Symbols; From Primitives to Zen.

b) Lucrări despre Eliade

Altele în afara celor 500 de lucrări omagiale: Dialectic  Altizer, M. E. and the Dialectic of the Sacred; Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, Cittadella Editrice, Assisi, 1978, la care se adaugă cu cinste şi venerarea adusă de Petre Ţuţea în, Mircea Eliade, ed. îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj-Napoca, Eikon-2007.

Profetism Românesc al lui Mircea Eliade care îmbrăţişează în cele două volume: Itinerariu spiritual * Scrisori către un provincial *Destinul culturii româneşti şi România în eternitate sunt o împletire de idei geniale, presărate ca nişte safire strălucitoare pe broderia regală a unor eseuri fascinante. Cele două volume de Profetism Românesc sunt elaborate astfel: în primul volum au fost adunate primele două părţi din Cuvîntul, revistă de prestigiu a generaţiei de aur, condusă de filosoful gîndirist Nae Ionescu, Itinerariu spiritual şi Scrisori către un provincial, apărute între 1927-1928, iar partea a III-a Destinul culturii româneşti este o chintesenţă a gândirii sale răsfrântă pe aripile unui sfert de veac, prin care generaţia sa îşi asuma viitorul de aur al culturii române, luptând cu patima patriotică, cu flacăra spiritului, cu focul credinţei, cu jarul jertfei lor împotriva Cosmosului şi Timpului pentru a rezidi TOTUL.

Volumul 2, Mircea Eliade, Profetism Românesc – România în eternitate, Ed. „Roza Vînturilor”, Bucureşti-1990, a fost cules de Nicolae Georgescu, articol cu articol, piesă cu piesă din revistele în care Profetul creştin ortodox a publicat sub aura strălucitoare a erudiţiei şi a naţionalismului său, ferindu-le atent de ochii injectaţi de ură ai detractorilor, de foarfeca editurilor însetate de amputări generoase, de prăvălirea stâncoasă a „materialului critic”, „atît de stufos încît să fie capabil a umbri (ascunde) bine, dar bine de tot, textul rămas „viu” !” (în Cuvîntul de Prezentare, p. 6)

La „plinirea vremii” volumul a văzut lumina în Lumina României în eternitate, arzând în Rugul aprins al monumentalului moment CRITERION, când grupul Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petru Comarnescu, care au supus  analizei lor rolul intelectualului român creştin în istoria naţional-universală.  „Este o încercare de fixare a unor coordonate ale civilizaţiei româneşti la răscruce de ani, de viziune şi previziune a destinului României în perspectivă imediată şi mai îndepărtată, de definire a identităţii naţionale.” (Nicolae Georgescu, Mircea Eliade sau „Nerăbdarea Creaţiei”, în prefaţa volumului 2, Profetism Românesc…, p. 10)

Intelectualul creştin trebuie să tindă permanent spiritual, spre omul cult ortodox, vocaţional, clarvăzător, misionar, profetic, transcedental prin activitatea sa continuu creativă, astfel încât în plenitudinea sa să se situeze de ce nu, chiar deasupra geniului. „Un geniu absoarbe lumea lui şi-i redă suflul său vital; un intelectual este, în schimb, capabil a face legăturile interioare dintre toate domeniile timpului său. Geniul distruge, oarecum, pentru a re-crea; intelectualul surprinde sensul creaţiei, îl explică şi-l continuă.” (ibid., p. 12)

Ca orice mare personalitate, geniu, ori profet, Mircea Eliade s-a ocupat, s-a preocupat, s-a îngrijorat de destinul Culturii, într-un stat care s-a dorit, naţional, organic deci, legat mai întâi de problemele spiritualităţii religioase ale Neamului. Numai că statul presupus pro cultural a rămas la stadiul de teorii, de promisiuni care s-au transformat cu uşurinţă în diabolicul bir pe scris, pe scrisul de excelentă creativitate care apără, ocroteşte, mărturiseşte, propăvăduieşte, răspândeşte geniul creator al acestui popor milenar, profetic, care justifică, continuă, fiinţează unitatea sufletească a dacoromânismului, care certifică misiunea istorico-religioasă a Neamului întru pantheonul universalităţii.

Statul acultural în timpul guvernării liberale, în anul 1935 a reuşit performanţa liberalismului celei mai sinistre farse prin impozitul pe scris. „Începând cu acest an (1935) – anul cînd nouăzeci şi trei de scriitori bulgari sînt ajutaţi să-şi ridice case, plătind aproximativ trei mii de lei pe an – scriitorii români vor da bir 9 la sută din magnificele lor venituri literare. În anul cînd Ungaria a votat credite speciale pentru <<ajutorarea oricărui intelectual care poate încă să scrie>>, în anul cînd Kemal Paşa a inaugurat premiul Kopruluzade Mehmed Faud pentru literatură, în anul cînd Mexico studiază legea pentru <<evitarea şomajului lucrătorilor intelectuali>> şi acordă fără umilinţe ajutoare scriitorilor şi gazetarilor loviţi de criză – în acelaşi an, Statul Român obligă pe scriitori să plătească impozitul de nouă la sută din drepturile lor de autor! Stai şi te întrebi dacă nu cumva toţi oamenii care cîrmuiesc astăzi ţara şi-au pierdut minţile.” (Mircea Eliade,  Profetism Românesc – România în eternitate, Vol. 2, p. 45-46)

Statul acultural a trudit mai cu seamă pentru uriaşele cenzuri culturale interne, răsfrânte nefast şi în afara ţării, ca o cenzură înspre universalitate, cheltuind anual sute de milioane pentru „propaganda” românească, cu articole consistent plătite în presa străină, în buzunarele cui oare, iar capodoperele Naţiunii rămase sechestrate, ca în momentul de faţă, arc peste timp din 1936, prin „bravura de merit” a Academiei din România, a Institutului Cultural Român etc.

„Ungurii, cehii, polonezii şi finlandezii îşi lansează cărţile la edituri bine cunoscute – iar guvernele româneşti plătesc milioane unor gazetăraşi străini ca să ne laude în „presa mondială”. O propagandă nu se face cu articole şi discursuri cumpărate; se face cu opere de artă, cu expoziţii şi cărţi. Spiritul creator românesc se afirmă prin opere de artă şi de ştiinţă, iar nu prin interviuri şi articole de gazetă.” (Mircea Eliade,  Profetism Românesc – România în eternitate, Vol. 2, p. 58)

Mircea Eliade a observat atent, a cercetat profund, a analizat raţional şi a înţeles metafizic că în România modernă singurele grupuri fundamentale cu adevărat creatoare sunt ţăranii şi intelectualii. „Grupuri creatoare, şi grupuri care verifică puterea de rezistenţă a neamului românesc. Vitalitatea şi eroismul ţărănimii – care apără libertatea şi forma pământului şi a vieţii româneşti, căreia îi corespunde instinctul de apărare şi de creaţie al intelectualului.” (ibid., p. 118)

Eternitatea României creştine este o continuă creaţie în care viază fenomenul de reînnoire, de renaştere, de desăvârşire a culturii, a cărei spiritualitate îşi arde flacăra creaţiei continue numai în Rugul permanent aprins al naţionalismului ortodox, în care odrăslăşte tainic dragostea pentru veşnicia Neamului. „Naţionalismul nu e numai marea iubire pentru morţii şi pământul nostru, ci este mai ales setea de eternitate a României. Nu iubeşti numai tot ce a fost al strămoşilor tăi şi ce este încă al tău – ci vrei ca acest tot să fie în eternitate, să rămână peste şi dincolo de istorie. Îţi iubeşti ţara şi neamul pentru că ştii că numai aşa vei putea rămâne şi tu, aici, în istorie, legat şi păstrat de pământ… Şi mi se pare că nu există decît un singur fel de a-ţi sluji neamul şi ţara: de a lupta, pe orice cale, pentru eternitatea lor.” (ibid., p. 127)

Mircea Eliade s-a împlinit chintesenţei sale metafizice: şi-a depăşit Magistrul Nae Ionescu, pentru ca la rându-i să fie modelul discipolului său, Ioan Petru Culianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*