Printre comorile subpământene ale carstului românesc trebuie să trecem și Peștera Pojarul Poliței, care este una din cele mai frumoase peșteri, fiind considerată ca având cele mai diverse speleoteme din carstul românesc. Este un adevărat muzeu natural, pe o lungime relativ mică alternând toată gama de speleoteme aranjate riguros, ca de mâna unui tipicar muzeograf. Deoarece este rezervație închisă total vizitării, e suficient să amintim că se află în Munții Bihorului, în comuna Gârda de Sus (jud. Alba), nu departe de peștera Scărișoara. „Pojar”, care pe lângă boala cunoscută din copilărie mai are și sensul de incendiu, căldură mare, aici are înțelesul de loc călduros, adică versantul sudic al unui deal sau munte expus soarelui, unde temperatura este mai ridicată. „Poliță” este un raft suspendat, aici loc orizontal pe panta muntelui. Deci Peștera Pojarul Poliței este o peșteră situată pe locul drept de pe panta sudică a muntelui. În anul 1929 are loc prima mențiune a peșterii de către R. Jeannel și E. G. Racoviță sub numele de „Peștera de la Pojarul Ghețarului”.
În 1949, peștera a fost explorată de M. Șerban, I. Viehmann și St. Rotarides. În anul 1955 a fost făcută prima cartare de I. Viehmann, M. Bleahu și J. Dan. În 1952 este declarată monument al naturii și închisă cu o poartă de fier. Anul 1982 – Este schimbată poarta de către clubul de speologie „Polaris Blaj”, ocazie cu care Viorel Roru Ludusan descoperă și explorează cea mai frumoasă galerie a peșterii („Galeria Polaris”). Urmează recartarea întregii peșteri. Pojarul Poliței este o peșteră fosilă (fără curs activ de apă), formată din galerii diferite dezvoltate pe diaclaze și din câteva săli, aparținând unui sistem de drenaj independent. Gura reprezintă un aven de prăbușire format secundar. Intrarea are o forma triunghiulară de 2,5 metri lățime și doi metri înălțime. O verticală de trei metri duce într-un culoar puternic descendent. El este împărțit mai jos în două de o concrețiune verticală. Se coboară prin stânga cu asigurare, căci în dreapta câțiva metri mai jos galeria se termină deasupra unei verticale de zece metri ce poate fi coborâtă numai cu coarda. Înainte era folosită o scară flexibilă de unde și numele de „Sala Scării”. Are 15 metri lungime, e plină cu bolovani și trunchiuri de copaci căzuți de sus. Din ea la stânga, imediat sub locul în care se coboară, se deschide o fereastră ce duce în sectorul vestic, iar la capătul din dreapta începe galeria ce conduce la sectorul estic, cu galerii puternic ornamentate.
Sectorul vestic este constituit în principal din „Sala Mare”, la care se ajunge prin fereastra de acces din „Sala Scării”, după care se coboră o diferentă de nivel de trei metri în ramonaj, pe concrețiuni. Urmează o galerie strâmtă de 12 metri, pâna în „Sala Mare”. Aici încep să apară concrețiunile specifice acestei părți a peșterii: cristale de calcit alb ce apar pe un fond de roșu, precum și formațiuni perlate de tipul coralite, cu broboane cu pedunculi lungi. Pe pereții sălii și în nișe se găsesc cristalictite, cristale de calcit arborescente, plăci subțiri cu cristale de calcit dispuse în benzi (tipul denumit „furnir”), precum și formațiuni de montmilch („lapte de peșteră”), cu microgururi. „Sala Mare” are o lungime de 23 m, este orizontală, iar în cele două capete are nișe mai ridicate. Spre sud se află două galerii distincte ascendente. În capătul nordic apare o altă galerie ascendentă mai puțin ornată, cu multe prăbușiri și cu un aport masiv de argila roșie. În sfârșit, lângă peretele estic, cel pe unde am ajuns în sală, se află o imensă formațiune stalagmitică cu diametrul de 6 m și înalțimea de 8 m, „Căpița”, care izolează în spatele ei un culoar scurt și o cămăruță extrem de concreționată.
Sectorul estic începe din „Sala Scării”, unde în dreapta se află o parte coborâtă în care se adună apa sub forma unui lac periodic. Aici se urcă o diferență de nivel de zece metri pe un planșeu calcitic ce formează podeaua culoarului înalțat. Acesta este bogat concreționat cu coloane, stalagmite, draperii albe de montmilch întărit, cu pereții incrustați cu cristale fibe-roșii, cu clustete și diaclaze cu cristalictite perlate. Este un fel de rezumat a tot ce vom întâlni mai departe în peșteră. Culoarul acesta este înălțat față de podeaua de rocă a peșterii, căci imediat dincolo de el planșeul care l-a constituit este prăbușit, făcând loc unei gropi de circa opt metri diametru și adâncă de cinci metri, al cărui fund este ocupat de apă. „Sala cu Gururi” contrastează în mod izbitor cu splendoarea dinainte, având pereții goi, sfârtecați de coroziune, podeaua plină de nămol și argilă moale. Dincolo de groapă se trece târas printr-o poartă de numai 0,80 metri înălțime într-o sală lipsită de concrețiuni.
Apoi, pe sub o arcadă de rocă cu perforații — semn al curgerii sub presiune de odinioară — se trece în Sala Albă, în care se revarsă o splendidă cascadă de montmilch, cizelată extrem de fin în microgururi. Este „Patul Miresei”. De un alb imaculat cu excepția unei dâre roșietice în partea centrală, sugestivă pentru actul nupțial. În fața patului se află un mare bloc prăbușit din tavan, asemănător unui animal înfundat în noroi, „Cerberul”. Pe sub arcada de stalactite de montmilch alb se trece într-o nouă sală, care și ea are pe dreapta o scurgere de montmilch în cascadă, lungă de 8 m, fasonată și ea de microgururi și care se continuă pe podea cu montmilch întărit în gururi mai mari, de unde numele de „Sala cu Bazine”. Câteva stalagmite perlate anunță un nou aspect al peșterii. Domină clusteritele, concrețiuni sub formă de boabe de struguri, adunate în ciorchini. Galeria face apoi un cot brusc la stânga, unde podeaua dispare.
Prăpastia, adânca de cinci metri, se trece pe o bârnă de lemn proptită de peretele stâng. Galeria face un cot de 90° la dreapta și trecem acum în galerii cu pereții nuzi, foarte alterați, roșii, cu vine de calcit proeminente și cu cristalictite de talie mare, plasate în lungul fisurilor sau în zone cu aport de apă. Coborând ușor, trecem în „Galeria Excentritelor”, cu două cuiburi de concrețiuni excentrice. La etajul superior orientat spre nord, se ajunge mergând pe un tobogan abrupt, puternic concreționat. Urcând pe numeroasele formațiuni existente ajungem într-o galerie situată la circa 20 metri mai sus fată de galeria cu prăpastie și care reprezintă de fapt prelungirea normală a acesteia la un nivel superior, formate pe aceeași diaclază. Înaintând spre nord urcăm pe lângă o frumoasă placă albă de concrețiuni, spre partea cea mai bogat ornamentată a peșterii, cu nenumărate stalactite și stalagmite perlate, cu o placă tip „furnir”, translucidă. Galeria se termină cu o porțiune descendentă cu montmilch. Ultima galerie descoperită, Galeria ,,Polaris”, începe tot din apropiere de „Sala Scării”, printr-o cățărare dificilă de zece metri. Este formată dintr-o sală lungă continuată cu un coridor din ce în ce mai îngust și sinuos. Aici poate fi văzut tot ce s-a descris până aici, dar la superlativ. Trebuie menționate discurile imense prinse de tavan sau perete, orizontale sau oblice, încărcate cu cristale excentrice, buzdugane de cristale și ele crescute în toate direcțiile, sfidând gravitația și legile de cristalizare. Pojarul Poliței este una dintre peșterile cele mai bogate în concrețiuni din România, în care însă nu numărul formațiunilor contează, ci varietatea lor. Se pot deosebi mai multe faciesuri de concreționare și ar fi interesant de studiat factorii care determină aceste variații. Peștera este interesantă și ca forme de sculptare, și ca geneză, probabil fiind rezultatul legării a unor goluri formate independent. Peștera este închisă cu poartă metalică și nu poate fi vizitată.
Sunt prezente multe elemente trogloxene (moluște, coleoptere), dar în parțile întunecate ale culoarelor abundă gândăcelul Pholeuon proserpinae glaciale (surse: wikipedia.org; welcomtoromania.ro; primariacimpeni.ro; infopensiuni.ro; roumaniaroute.ro; gazetadenord-vest.ro; romguide.ro; cautpensiuni.ro; romanianresorts.ro; adevarul.ro; informatii-romania.ro).
Adevărat muzeul subteran, Peștera Pojarul Poliței este una dintre cele mai bogate în concrețiuni din România. Sperăm să o putem păstra ca pe o adevărată ladă de zestre pentru generațiile ce vor urma.
Lasă un răspuns