S-a dezvoltat o întreagă literatură privind războiul „asimetric”. Toți masteranzii în domenii privind conflictele fie ele politice, financiare, sociale sau armate, vorbesc de războiul asimetric. Vrei să te dai mare să pari un om „de viitor”, o somitate neînțeleasă? Îți dai doctoratul pe un titlu care include sintagma „asimetric ” și gata, ai intrat în rândul doctorilor. Wikipedia dă o definiție mai puțin sofisticată decât „doctorii”, acestui gen de război: „Un război asimetric este acel război în care există un dezechilibru substanțial între inamici, sau care folosesc strategii și tactici total diferite. Pentru a compensa dezechilibrul mijloacelor tradiționale de război, partea mai slabă a războiului asimetric recurge la mijloace neconvenționale: război de gherilă, rezistență pasivă, acte de terorism, război psihologic, sprijin pentru grupurile și mișcările anti-guvernamentale”. Cu alte cuvinte sau mai pe românește, mijloacele acestui gen de război, de gherilă, de apărare, de partizani, de răzbunare, de rezistență, al „întregului popor” sau al unei anumite părți, nu sunt noi, așa cum am mai spus, de la Sun Tzu încoace, nu s-a inventat nimic în materie de luptă armată sau pasivă, război convențional, psihologic, economic, politic, geologico-meteorologic, folosirea spionilor și a informațiilor, etc.
Voiam de mult să abordez modul în care se declară unii inventatorii apei calde dar mi-am spus că nu merită efortul. Uite că a venit momentul să vorbesc și despre asta, în condițiile în care începutul de an nu e de bun augur. Pe 20 decembrie, Donald Trump a promulgat actul prin care S.U.A. se dotează cu o forță spațială. Se oficializează astfel deschiderea unui nou front „de lucru” pentru militari, savanți, politicieni și oameni de afaceri. Unii ar lua acest proiect în derâdere, alții ar fi tentați să spună că e o prostie, adică cu cine să se lupte Trump, cu extratereștrii? Nici asta nu este exclus, adepții teoriei paleoastronautice sunt convinși că se va ajunge și la asta și că pe undeva există forme de viață superioare care ne „supraveghează” și au, ca și pe Terra, „oameni buni” și „oameni răi” care vor interveni sprijinind un regim/ stat, sau altul în cazul unui război, sau care ne vor ataca pentru că „la ei” nu se mai poate trăi. Dar războiul spațial, „noul front de război al lumii” nu se referă (doar) la aceste pericole sau amenințări.
Dacă ne gândim la simplul fapt că tehnologia, inclusiv cea de război s-a dezvoltat în medie geometrică în ultimul secol și că totul depinde acuma de nanotehnică, unde și raze de diferite „culori”, de emițătoare și receptoare, de radare, informații trimise și primite, toate din spațiu sau prin spațiu, trebuie să înțelegem că cine neglijează această posibilitate/amenințare nici nu se poate gândi să participe, dar să mai și pornească un război. Prima bătălie în cazul unui conflict armat se va da în spațiu, prin distrugerea/blocarea/bruierea/controlarea sateliților civili sau militari ai adversarului, ceea ce va duce la întreruperea celor mai sofisticate sisteme de detecție/dirijare a rachetelor/sistemelor de muniții, transmisiuni, informații, etc.
Chinezii și-au definit acest obiectiv încă din 2015 și sunt singurii care și-au trimis un vehicul spațial pe partea nevăzută a Lunii. Tot China, se pare că a experimentat încă din 2007, distrugerea unui satelit cu o rachetă sol/aer. Și tot China, are la această oră 100 de sateliți militari, sau măcar asta susține S.U.A. pentru a-și justifica crearea noii categorii de forțe. Acuma, având în vedere riscul ca sateliții folosiți de sistemul bancar, de spionaj, științific, social, nu doar cel militar, să fie anihilați este normal să te gândești și la apărarea celor proprii și distrugerea celor ai dușmanului.
Nici nu vreau să încerc să-mi închipui ce softuri ar putea avea incluse și la ce cod ar putea exploda sau deveni inutile, telefoanele, frigiderele, televizoarele, mașinile de spălat, generatoarele, sau orice dispozitiv electronic „inofensiv” pe care le folosim zi de zi fără a ne ntreba măcar dacă nu ne-am cumpărat bombe cu ceas, căci toate au ceas, inclusiv amărâtele cuptoare cu microunde. Îmi amintesc că era o legendă cu Vlad Țepeș care a angajat niște țigani hoți de cai, să dreseze niște cai care au fost vânduți apoi turcilor. În timpul atacului de noapte, la fluieratul dresorului, caii și-au aruncat stăpânii din șa și au provocat mai multe pagube decât luptătorii. Era o legendă, dar astăzi, când noi nu mai avem tehnică militară produsă în țară și importăm până și transportoarele de la alții, ca să nu mai spun de rachetele dela Incirlik, cine îmi garantează mie că în sistemul și softurile ălea sofisticate pe care producătorul nici măcar nu le explică cumpărătorului, nu există niște „fluierături” care, atunci când vom întoarce din nou armele – că doar suntem experți -, vor face precum caii lui Țepeș sau vor „înflori” ca civilizațiile dispărute? Hapropo mânca-v-aș, auzii că spaniolii reziliară contractul și refuzară câteva sute de Piranha 5. De ce oare? Vreau să spun de ce oare noi le cumpărăm, când australienii și spaniolii le refuză ?
Ei bine, cu toate astea, zilele astea, Donald Trump, cel mai „asimetric” președinte care a condus un stat pe scoarța terestră, a recurs la o soluție simetrică, pentru a-și arăta „capabilitățile” și a se juca puțin cu mintea oamenilor. Miercuri, din ordinul său au fost asasinați doi lideri, unul iranian și unul irakian, doar pentru că așa a vrut el. A trimis o dronă care a lasat două rachete, „cu precizie chirurgicală” și de la distanță mică, astfel încât să nu existe nici o șansă scăpare pentru cei vizați. În orice altă situație, sau epocă, acest lucru ar fi echivalat cu o declarație de război iar autorul ar fi fost blamat și scos din viața internațională. Este adevărat, unii lideri europeni au „protestat” față de actul terorist, căci a fost un act terorist în toată puterea cuvântului, fără nici un dubiu, dar timid, așa, ca să nu zică lumea că au fost de acord. Nimeni nu a lua nici o măsură însă, cum au luat în cazul atacului lui Putin asupra Crimeii, sau mă rog a ucrainienilor din Crimeea. Și nici nu vor lua.
La noi, în țara în care pupatul dosurilor înstelate a devenit sport național, televiziunile și moderatorii se întrec în a „justifica” actul criminal. Orice politician care și-a făcut concediile prin Dubai, a devenit brusc specialist în problemele din Orientul Mijlociu și așa ajung unii să spună că actul terorist este unul simetric, pentru că este un act de război, un atac armat. Oare de când au devenit asasinatele, actele teroriste, acte de război? Păi definiția din susul paginii spune altceva. O duduiță declara la un post de televiziune că Iranul nu are curajul să se ia la luptă „bărbătească” cu S.U.A., adică să declare război, sau să înceapă un război deschis, „convențional” și o spunea cu o oarecare părere de rău. Adică pentru ea Iranul sau iranienii nu ar avea voie să răspundă la fel, prin alte acte de terorism, ar trebui să iasă la „luptă dreaptă” și să câștige „cel mai bun”.
Cum spunea un cunoscut, unii nu mai sunt cu mintea la purtător. Duduia în cauză uită că în primul rând Trump e cel care a apelat la un act terorist, iar dacă iranienii vor răspunde la fel, vor acționa simetric fiindu-le chiar interzis de legile războiului să răspundă cu o forță sau mijloace „superioare” celor folosite de asasinii lui Trump. Bineînțeles că unii vor spune că asasinatul comis de Trump este drept pentru că răzbună viețile pierdute în atacul de la ambasada americană din Bagdad dar uită să spună de unde știu ei că cei doi sunt vinovați dar mai ales, cine l-a îndreptățit pe Trump să fie procuror, judecător și călău? Dacă Trump a avut dreptul să îi omoare pe cei doi pentru că reprezentau un pericol pentru „națiunea americană” și pentru că – după părerea lui – puseseră la cale atacul de la ambasada din Bagdad, atunci și Iliescu a avut dreptate când i-a asasinat pe Ceaușești sau pe toți ceilalți care au atentat la „valorile democrației și cuceririlor revoluționare”. Asta ca să nu mai spunem că acest asasinat a dat apă a moară tuturor teroriștilor din lume, care vor spune și ei, ca Trump, că cei asasinați de ei au „omorât sau a rănit grav mii de oameni, de-a lungul mai multor ani și că plănuiau să ucidă și mai mulți”. Cine seamănă vânt, culege furtună.
Se pune întrebarea acuma, de ce dădu Trump ordin de luptă? În primul rând pentru că putu. Pentru că știu că nu are cine ce să îi facă, pentru că știu că Iranul nu se poate lua „la trântă dreaptă” cu el, pentru că abia așteaptă ca iranienii sau irakienii sau orice alți arabi să miște un deget, ca să poată să dea el cu pumnul. Și pentru că așa tratează cei mari, pe cei mai mici. Și ce ne mai miră? Prin noiembrie anul trecut, domnul Trump a grațiat doi militari și a redat gradele unui al treilea, condamnați pentru crime de război de justiția militară americană. De ce i-a grațiat? Pentru că a putut. Și pentru că aceștia omorâseră cetățeni afgani, nu americani. Dacă ar fi ucis cetățeni americani nu îi grația, dar au fost acolo, niște civili afgani, femei și copii, ce mai contează ? Păi chiar nu contează, că doar Tibbets, cel care a lansat bomba de la Hiroșima a fost făcut general și declarat erou al S.U.A. Și atunci? Cu ce sunt mai breji afganii decât japonezii, ca să condamni pe unul care a omorât civili afgani dar să avansezi un omorâtor de civili japonezi?
Apoi, să nu uităm, este o cutumă prin palatele și casele astea albe, prezidențiale, ca atunci când vrei să îți asiguri numărul de votanți la alegeri, să abați atenția opiniei publice de la fapte personale reprobabile, sau să schimbi guverne, ai voie să dai foc, să pornești conflicte, să instrumentezi asasinate, în numele democrației. La noi de exemplu, cineva a spus cu gurița lui că ”a fost nevoie să moară oameni ca să cadă un guvern”, și nici azi, după 5 ani de cercetări nu au fost găsiți și pedepsiți vinovații. Au fost condamnați în schimb niște comercianți care au vândut petarde, ăia sunt marii vinovați, nu cei care se fotografiau lângă foc, de parcă era Boboteaza. La alții ceva mai la Est, a fost nevoie să moarăniște copii în școală, ca să se intervină în Cecenia. Așa că nu e nevoie de multă minte ca să afli ce l-a apucat pe Donald să se joace cu dronele.
Încotro să te mai uiți ca să vezi normalitate? La Est nu, peste baltă nu, la Vest? La Vest lucrurile o iau rău de tot pe arătură. În Germania, un post de televiziune a organizat și prezentat pe data de 2 Ianuarie anul în curs, un spectacol cu copilași, care cântau un cântecel dedicat bunicii. Înduioșător. Tema cântecelului era, cred, poluarea, și probabil voia să trezească simțul civic în copilași, să îi învețe de mici că trebuie să ne opunem tehnicii care poluează dar și celor care o folosesc. Așa că în cântecel se vorbește despre o bunică neinstruită care se plimbă cu motocicleta în coteț, și își și prăjește un cotlet, fapte abominabile. Bunica este astfel catalogată drept poluantă, dar nu orice poluantă, este o scroafă poluantă. Așa spun frumoșii copii de grădiniță, educați de Greta Thunberg în discursul său la tribuna O.N.U., cu ale cărei cuvinte își termină spectacolul organizatorii. „Nu vă vom lăsa să scăpați așa ușor” este mesajul de final, apocaliptic. Dacă America va deveni cumva în viitor short of Trumps, poate apela cu încredere la Mutherland, viitorul este asigurat. Observați cumetria, pardon, simetria?
Lasă un răspuns