„Veniți români, acasă”! Acasă, unde?…

Asistăm de ceva vreme la inflamarea unui altfel de discurs „naționalist”… De fapt, stereotipuri patriotarde, pe care le ambalăm cu altfel de reproșuri… Dar rămân la fel de populist găunoase… Și nu au nici o legătură cu naționalismul… Ci sunt doar neghine care, servite pe post de semințe ai unui nou tip de naționalism, nu fac decât să-l decredibilizeze, să-l descărneze.

Se tot spune, înveninat chiar: „Să vină românii acasă!… Să ne arate că își iubesc țara!”… Și nu ar fi nimic rău dacă ar fi doar un mesaj de continuitate între numeroasele românii, până în clipa în care ei chiar vor putea veni acasă. Dar, și aici mustește partea aia patriotardă, care ne-ar putea sta curând ca un alt capăt de rău istoric, ambalând mesajul în reproșuri ranchiunoase, tăiate pe același colț de ziar cenușiu al salamului neîmpărțit. Pentru că apelul „întoarcerii acasă” se face de la nivelul unor vinovății pe care le atârnăm de gâtul celor ce au plecat afară. De parcă nu ar avea ei destul poveri în spate, de parcă nu ar fi sfârtecați deja, în trăirile lor, de anii de despărțire de țară, de prunci, de părinți, de bunici, de prieteni, de rostul pe care l-au lăsat aici.

Să vină acasă căci în țară nu mai are cine să lucreze! Ca un reproș insinuant al unei nedemnități a românilor plecați, căci, poate lor le este bine afară, dar muncesc pentru alții, „umplu” (!) visteriile altor țări, îi spală la fund pe bătrânii altora, în loc să vină aici, să împartă goliciunea țării cu noi… Acesta este mesajul acelora care se afișează ca rostuitori al unui nou tip de naționalism, deși ei însuși sunt doar niște epigoni patriotarzi.

Și da, este o altă ipocrizie… Mai ales că ne-am specializat în ultimii ani pe asemenea „tampoane” între noi și realitate. Realitatea aia, de dincolo de conserva în care ne-am izolat. Și poate că, iar asta ar fi chiar dramatic, nici nu este doar o ipocrizie… Poate unii chiar cred în ele și poate că reproșurile lor curg cu adevărat ca balele de răutate pe la colțurile gurii. Dar atunci înseamnă cu sunt și ticăloși.

Îi chemăm acasă pe românii plecați după un rost… Dar îi chemăm doar la trudă, mesajele acelor patriotarzi, ce tot fac apel la „binele țării”, la nevoia de lucrători, fiind doar mostre de ipocrizie și fariseism. Pentru că, ei nu „vorbesc” pentru cei de afară ca pentru frații noștri (care, întorși acasă, ar avea aceleași nevoi și drepturi ca noi), ci privindu-i pe post de forță de muncă. Numai că românii plecați nu se vor întoarce aici doar pentru a trudi! Și nu vor fi nicicând un „surogat” al lucrătorilor aduși astăzi din te miri ce zone ale lumii. Eventual, să nu-i vedem pe lângă noi în timpul săptămâni, să nu ne sufoce și mai mult traficul din orașe, să dăm peste ei doar duminica, prin mall-uri, nu?!…  Ba, să vină acasă suficient de săraci, să nu ne încurce prin orașe cu mașinile lor, să nu ne sufoce și mai mult cartierele cumpărându-și case. Doar că ei nu se vor întoarce în țară din cauza sărăciei! Ba, mai mult, vor veni având pretenția unui nivel de viață pe care, noi, rămași în alt timp, s-ar putea să-l privim ca lux, ca opulență.

Or, suntem pregătiți să-i primim acasă, nu doar să lucreze, ci să trăiască alături de noi?… Am făcut ceva pentru asta?

Ceea ce se întâmplă de sărbători, arată doar în parte cum ar „funcționa” România dacă s-ar întoarce acasă fie și doar o zecime din românii plecați… Cum s-ar sufoca nu doar drumurile naționale și stațiunile de la munte, ci felul în care, în ambuteiajele neputinței noastre, s-ar bloca localități întregi.

Deja, orașele mari, locurile spre care s-ar îndrepta și ei spre a-și reface rostul în țară, se sufocă… Pentru că nu am făcut nimic trei decenii. Și atunci, oare ce am face în clipa în care românii de afară chiar s-ar întoarce, nu în două trei decenii, să avem timp să pregătim lucrurile, ci de mâine? Ce o să facem? O să le impunem să vină aici și doar să lucreze, nu să trăiască, că doar nu au mâncat cu noi „salamul” postdecembrist? Să nu-și cumpere care cumva autoturisme, că nu vom avea loc de ele pe bulevarde și prin parcări, eventual să locuiască în fabrici-locuință, aidoma imigranților pe care îi vedem (ferice, nu?!), doar în zilele de weekend, prin mall -uri?

Sigur, politicienilor, guvernanților, le convine această stare de ipocrizie… Noi lătrăm să vină românii acasă și tot noi le găsim și reproșurile de ce nu vor să facă asta, ambalându-i în acel stereotip al unsoarei hârtiei de ziar cu resturi de salam… Le convine pentru că, dacă s-ar pune în mod real problema „repatrierii” românilor noștri, nu ar știi ce să facă… Pentru că nu îi interesează… Nu le pasă nici de drama celor de afară, nu-i deranjează nici tragicomedia noastră de aici… Iar dacă mâine, din vari motive, dar nu atât de improbabile, nu cinci-șase, ci măcar un milion de români s-ar întoarce acasă, oricum guvernanții nu ar știi, nu ce să facă doar cu ei, ci practic cu întreaga țară.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*