Eroul aviator Tudor Greceanu și evadarea din fortăreața Aiud

Destinul lui Tudor Greceanu este fără nicio urmă de îndoială emblemă tragediei aviatorilor români ai celui de-Al Doilea Război Mondial. A participat în peste 800 de misiuni, dintre care 100 au fost bătălii aeriene, câștigând duelul în câteva zeci. A fost decorat cu un număr impresionant de medalii, dovadă a eroismului : Ordinul „Mihai Viteazul”, „Coroana României”, „Virtutea Aeronautică”,  „Steaua Românie”i și „Crucea de Fier”, clasa I și a II-a, toate acestea stau mărturie a vitejiei sale. Medalia primită de la germani pentru cele câteva sute de misiuni este unică, Greceanu fiind de departe pilotul român cu cele mai multe zboruri în teritoriu inamic. Pentru a reliefa cât de bună este performanţa sa, piloțîi americani după doar 25 de misiuni erau scoși din luptă. Însă, acestea au fost îndreptate împotriva unui dușman a cărui răzbunare va fi cruntă. Timp de aproape două decenii,

După un an la Școală Pregătitoare de Ofițeri, a urmat Școală de Ofițeri de Aviație și Școală de perfecționare de la Buzău. În urmă cedărilor teritoriale lăsate nepedepsite mai mulți ofițeri, printre care și Greceanu, și-au depus demisiile, fiind revoltați de atitudinea pasivă manifestată de mai marii țării. Comandantul lor, furios, s-a ridicat și le-a rupt demisiile, făcându-le și o mustrare de câteva zeci de minute. Încheie cu o vorba profetică, amintindu-le că șansă de a se răfui cu sovieticii va veni cât de curând. Pe 15 septembrie 1940 Greceanu obține brevetul de pilot și este trimis în cadrul Escadrilei 52 al Grupului 5 Vânătoare, că apoi să treacă la Grupul 7.

Urmează campania pentru recucerirea Basarabiei. Pe 20 iunie 1941 piloții sunt anunțați de starea de război, iar pe 21 iunie se angajează în luptă. Aviatorul participa la un număr mare de misiuni, dar doboară primul avion în august, în timpul asediului Odessei, iar următorul în octombrie.

Ieșirea din încercuirea de la Stalingrad

Odată cu atacul sovietic de pe 19 noiembrie 1942, ce a dus la colapsul liniilor românești și germane la Stalingrad, aerodromul de la Karpovka a fost încercuit. Sub comanda căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu atacurile sovietice sunt respinse. O soluție ingenioasă a fost ridicarea părții din spate a avioanelor pe butoaie pentru a putea trage în tancurile sovietice, oferind o surpriză neplăcută blindatelor. După aproape două zile de atacuri zădărnicite, se ia decizia de evacuare, opt avioane decolând cu succes sub foc intens de artilerie, dar trei fiind doborâte de tancuri în timp ce se pregăteau. Greceanu și-a aruncat stația radio pentru a face loc încă unui aviator, iar el pilotează ultimul avion ce părăsește aerodromul. Ajunge în siguranță la Morozovskaya.

Aviatorii români în Flotila „Udet”

Pierderile ulterioare au redus Grupul 7 la doar patru avioane, un Heinkel 111 și trei Messerchsmitt 109F. Din partea mareșalului Goring vine oferta la 8 martie de a încadra cei mai buni piloți ai acestui grup, cât și alții în binecunoscută Flotila „Udet” pentru câteva luni și să creeze o unitate sub comandă germană. Greceanu a fost unul dintre cei selecționați. A urmat o întreagă luptă, deoarece aviatorii români au fost condiționați să poarte uniformă germană, iar avioanele să poarte însemnele Luftwaffe, pretenții exagerate ce au fost refuzate categoric de aceștia. În cele din urmă, sub presiunea retragerii participației românești, s-a hotărât că românii să poarte uniformele și însemnele proprii.

Greceanu s-a acomodat repede pe noul Bf 109G, în următoarele luni dobândind încă trei victorii. Într-un episod aparte, aerodromul de la Kramatorskaya, unde erau stationati aviatorii români, a fost atacat de circa 30 de avioane sovietice. Au fost întâmpinate doar de Greceanu, Cristea Chirvasuta și Nicolae Naghirneac, primul reușind să doboare unul dintre ele. Pe 30 august 1943 Greceanu  primește decorația Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, pentru cele 12 victorii ale sale de până atunci.

Evacuarea din Taganrog

În timpul evacuării spitalului încercuit din orașul ucrainean Taganrog de la sfârșitul lui 1943, Greceanu din nou s-a remarcat, alături de Chirvasuţă. A fost o misiune deosebit de periculoasă datorită vremii nefavorabile și a vizibilitățîi reduse, dintre toți piloții numai cei doi acceptând să participe la misiune. Ei urmau să escorteze o formație de 60 de avioane Junkers până la Taganrog de unde urmau să fie luați răniții și soldații rămași. Au ieșit în cele din urmă din pâclă groasă la punctul stabilit, iar apoi au însoțit formația până în Taganrog.

După ce evacuarea a fost încheiată la orizont au apărut avioane sovietice. Greceanu și Chirvasuţă au atacat inamicii oferind răgazul necesar flotilei să se îndepărteze. Abia scăpând cu viață, cu gloanțele suierind de-a lungul avioanelor au scăpat în nori. Folosindu-se doar de instrumentele de bord au navighat până în zona în care se află aerodromul. Au fost ghidați de la sol prin stație în funcție de zgomotul motoarelor. Astfel, au reușit să iasă din nori în locul optim și au aterizat. Rezervoarele de benzină erau în acel moment golite. Comandantul formației de Junkers s-a prezentat personal pentru a-i felicita pe cei doi bravi aviatori.

Ultimele luni ale războiului

În octombrie grupul sau este înlocuit, dar Greceanu decide să rămână pe front. Până în luna aprilie a anului următor mai obține un număr de victorii. Însă, luptele i-au adus pe sovietici tot mai aproape de granițe, iar americanii începuseră bombardamentele la o scară impresionantă. Aviatorii români au încercat cu disperare să reziste în față valului ce se revarsa în zbor peste teritoriul țării, dar a fost fără şansă de reuşită. Ultima acțiune la care Greceanu a participat împotriva Aliaților a fost pe 23 iunie 1944.

Piloții rămași s-au angajat într-o lupta cu un inamic a cărei forță îi depășea fără echivoc. Câteva sute de avioane au atacat Ploieștiul, Greceanu fiind unul dintre acei piloți care au ieșit la întâmpinare. A fost doborât de aviația de vânătoare americană aproape de Găești și a fost forțat să stea în spital două luni. Când și-a revenit s-a urcat din nou la manșa avionului, dar de dată asta împotriva foștilor camarazi germani. Nu a mai doborât niciun avion în tot restul războiului.

Marginalizat arestat și torturat

După încetarea conflictului a fost invitat, alături de Ion Milu la Wiener-Neustadt, în cadrul unei demonstrații aviatice a tehnicii de război germane, pentru a prezența avionul de vânătoare folosit de români, un Bf 109G creat la uzinele IAR Brașov. Greceanu susține că acolo i s-a cerut să piloteze și celebrul avion Me 262. Acesta ar fi fost primul zbor al unui pilot român pe un avion de vânătoare cu reacție. Întors într-o țară a cărei conducere disprețuia și renega sacrificiul soldaților români pe Frontul de Est, Greceanu se vedea marginalizat și constant sub pericolul arestării. Greceanu a făcut temniță grea și a plătit un preț mult prea scump. În urmă torturii în beciurile Securitățîi și-a pierdut ambele picioare.

Tragedia unui aviator în temnițele comuniste

În 1947 a fost scos din armata și a lucrat diferite slujbe, ajutându-i în secret pe cei ce vroiau să părăsească țară, în ciuda riscului ce și-l asumă. Acești ani au fost calmul dinaintea furtunii. Pe dată de 4 martie 1949 se trezește cu ofițeri ai Securității în casă din București în care locuia. A fost supus torturii timp de două luni, iar la sfârșit a fost condamnat și închis pentru crime împotriva orânduirii sociale, sub pretextul presupuselor legături cu o mișcare de rezistență. A trecut prin cele mai oribile exponente ale gulagului românesc, de la infamă închisoare Pitești, până la Jilava și Canal.

Planul îndrăzneț al evadării de la Aiud

În 1951 este adus la Aiud, unde profesorii Mircea Vulcănescu și Nicolae Mărgineanu deja plănuiau o evadare în masă pentru o parte din cei 6.000 de prizonieri. Aceștia urmau să între în contact cu rezistență anticomunistă din munți și să creeze un nucleu al luptei împotriva comuniștilor. Mai sperau că prizonierii din alte închisori să le urmeze exemplul și să rupă lanțurile. Însă planul lor nu s-a prefigurat așa cum sperau. Din numărul imens de prizonieri doar Teodor Greceanu, jurnalistul Valeriu Sirianu și ofițerul de aviație Gheorghe Spulbatu s-au arătat dispuși să participe la evadare. Sistemul brutal de încarcerare reușise să înfrângă voință de lupta a celorlalți. Nici Vulcănescu și Mărgineanu nu au putut participa din cauza slăbiciunii trupești dobândite în urmă traiului concentraționar.

Fuga înspre libertate

După pregătiri intense Greceanu, Sirianu și Spulbatu încep evadarea pe 21 decembrie. Ziua nu a fost aleasă întâmplător, pe acea dată fiind celebrată ziua de naștere a lui Stalin. Cunoscând afinitatea gardienilor pentru băuturile alcoolice, cei trei prizonieri au profitat de neatenția autoindusă și s-au ascuns după o stivă cu lemne, pe drumul lor dinspre fabrică spre celule. Gardienii intoxicați de băutură nu au numărat bine deținuții și nu au observat că lipseau trei dintre ei. Greceanu, Sirianu și Spulbatu s-au îndreptat înspre uscătoria închisorii, unde se afla tabloul electric.

Au bătut la ușa uscatoriei, iar Ivasciuc, cel ce o păzea, a deschis-o imprudent, moment în care cei trei s-au năpustit asupra lui. Greceanu a oprit curentul, în timp ce Sirianu și Spulbatu îl ţintuiau pe Ivasciuc. Ei au fost surprinși de căpitanul Marcel Tăutu care i-a atacat. Sirianu este rănit de Tăutu și acesta este lovit la rândul lui cu o rangă în cap și omorât. Ivasciuc pentru că a început să strige primește și el o lovitură și moare și el la scurt timp. Cei trei s-au furișat până la zid, unde Greceanu, la ascunzișul nopții a putut să păcălească unul dintre gardieni că au fost trimiși să repare luminile. Spulbatu, apoi Sirianu se urcă în foișor și îl doboară pe acesta și îl lasă inconștient.

Aceștia doi sar zidul, urmat apoi de Greceanu. Între timp, santinelă se trezește, sună alarmă și trage în fostul aviator care era pe zid, dar gloanțele trec pe lângă el razant. În cădere Greceanu își fracturează piciorul. Știind că nu mai are vreo șansă de a scapă atrage atenția gardienilor, pentru a le permite celorlalți doi să scape. Unul dintre ei se apropie și îl lovește cu patul puştii pe Greceanu. Imediat după ce a fost capturat, cu piciorul încă fracturat, a fost băgat la interogatoriu și torturat. Două zile a stat cu picioarele într-un bloc de gheaţă de jumătate de metru. Leziunile suferite au dus la amputarea ambelor picioare.

Un spirit liber, o viață în spatele gratiilor

Cât despre ceilalți doi, Sirianu a fost prins de-a lungul Mureșului după o fugă de nicio zi, din cauza frigului fiind găsit aproape degerat. Spulbatu a fost lovit de trei gloanțe. Rănit, s-a urcat într-un tren și a fost prins și el peste câteva zile. Se ascunsese la o veche prietenă, dar această l-a trădat. Toți trei au fost condamnați la moarte, dar Greceanu a scăpat doar cu temniță grea deoarece nu a participat la uciderea lui Ivascius și a lui Tăutu. Sirianu și Spulbatu au fost executați în 1953.

Evadarea uimitoare de la Aiud a rămas un exemplu singular în istoria infamei pușcării, nicicând alți prizonieri găsind curajul de a se lupta cu atâta vigoare pentru propria libertate. Tocmai din această cauza cei trei au fost torturați până în punctul în care își doreau cu patimă condamnarea la moarte. La proces cei trei s-au declarat mulțumiți de sentința și au răsuflat ușurați că poate în sfârșit vor scapă de chinurile comuniste. Însă, în cazul lui Greceanu, Securitatea a depus recurs, iar sentința i-a fost comutată.

În 1964 Greceanu este amnistiat și pus în libertate. La 20 decembrie 1994 închide pentru ultima oară ochii. A murit ca om liber, deşi s-a considerat mereu un învins.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*