Pe malul lacului Babadag (jud. Tulcea), la 2,5 km. de oraș, lângă vărsarea pârâului Tabana, pe un promontoriu înalt cunoscut sub numele de „Cetățuie”, cercetările arheologice au scos la iveală o așezare e datează din prima epocă a fierului, fortificată cu val de pământ și șanț. Studiul materialelor descoperite și observațiile stratigrafice au permis definirea culturii de tip Babadag, cultură caracteristică spațiului istro-pontic, și la identificarea a trei faze evolutive în cadrul îndelungatei sale existențe: Babadag I (sec. XI î.Hr.); Babadag II (sec. X – IX î.Hr.) și Babadag III (sec. VIII – VII î.Hr.). În aceeași zonă arheologică au fost descoperite urme de locuire getică (sec. IV – III î.Hr.), din epoca romano-bizantină (resturile unei fortificații) și din perioada timpurie a evului mediu (sec. IX – X d.Hr.). Aşezarea locuită în vechime ocupa un promontoriu cu vizibilitate perfectă asupra lacului şi a zonei ocupate în prezent de oraş. Poziţia strategică este întărită şi de prezenţa văii probabil inundabile şi mlăştinoase în trecut, care permitea accesul doar prin partea de NV.
Accesul devenea şi mai greu datorită construirii unei fortificaţii compuse dintr-un şanţ şi un val care o înconjurau. În prezent din aşezare se păstrează doar o porţiune îngustă orientată NV-SE, lungă de aprox. 200 metri şi lată de 30 metri, înălţimea falezei măsurând peste 20 m. Prăbuşirea tot mai rapidă a aşezării este determinată de creşterea apelor lacului Babadag care sapă în masivul promontoriu de loess. Creşterea apelor lacului Babadag datorită ploilor şi a îndiguirii lacului în anii 60 au determinat o prăbuşire alertă a aşezării. Materialele arheologice descoperite în urma săpăturilor sistematice se păstrează la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Tulcea şi în depozitele Secţiei de Tracologie a IAB, loc în care se păstrează şi arhiva S. Morintz. Materialul arheologic descoperit constă într-o cantitate însemnată de ceramică şi resturi faunistice, acesta fiind prelucrat în întregime pe parcursul desfăşurării cercetărilor.
Dintre acestea putem menţiona numeroase fragmente ceramice tipice ce se pretează unei prelucrări grafice (vase bitronconice, ceşti, străchini, sau vase de bucătărie) la care se adaugă o mică daltă din bronz de formă trapezoidală descoperită în gr.18. Noţiunea de „cultura Babadag” a fost introdusă în literatura de specialitate de către S. Morintz, unul dintre reprezentanţii de seamă ai arheologiei româneşti din a doua jumătate a sec. XX, care în urma cercetărilor din aşezarea eponimă, a publicat o serie de rapoarte şi studii, ce sunt considerate şi în prezent repere de bază în studierea primei epoci a fierului în SE României. Cercetările recente începând cu anul 1996 au fost parţial valorificate într-o serie de rapoarte apărute în CCA şi diverse studii. O poziţie aparte o ocupă recenta monografie a culturii Babadag în care sunt incluse numeroase informaţii inedite despre aşezarea eponimă. Orașul Babadag aflat în vecinătatea cetățuiei, a avut o așezare de epocă romană numită Vicus Novus, menționată într-o inscripție din vremea Imperiului Roman (anul 178). În zona centrală a orașului actual s-au găsit de asemenea vestigii de epocă romană care dovedesc atingerea unui nivel cvasi-urban de dezvoltare (conducte pentru apă din ceramică arsă încastrate în zidărie etc). Prima atestare documentară este din anul 1263. În epoca medievală, după cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman (începutul secolului XV), locuirea devine din ce în ce mai importantă în zonă.
La un moment dat așezarea capătă un caracter urban, denumirea turcească a orașului fiind Babadag (Muntele Tatălui). Pentru o perioadă orașul a fost centrul administrativ al Dobrogei, fiind cel mai dezvoltat oraș dobrogean. Din epoca medievală în oraș se mai pot vedea geamia turcească din secolul al XVI-lea, alături de mormântul lui Gazi-Ali-Pașa și cișmeaua Kalaigi, mausoleul lui Sari Saltuk Dede, Casa Panaghia precum și vase de ceramică, monede, arme și multe alte vestigii păstrate în colecții muzeale sau particulare.
În perioada 1677-1678, reședința pașei s-a mutat de la Silistra la Babadag. În felul acesta, importanța Babadagului ca reședință a celui mai important om al stăpânirii turcești din provincia de la Dunărea de Jos, crește tot mai mult în acea perioadă. Pentru cei interesați de istorie, la cinci kilometri spre Tulcea se află ruinele unei fortărețe romane din secolele IV-V d.Hr. La circa opt kilometri de Babadag, pe un deal stâncos de lânga localitatea Enisala, se pot vedea ruinele cetății numită local Heracleea, de fapt o cetate genoveză (numită probabil Bambola sau Stavrichi) construită la sfârșitul secolului al XIII-lea și care a fost ocupată succesiv de către genovezi (sf.sec. al XIII-lea – prima jumătate a sec. al XIV-lea), a fost probabil sediul unui important principe local, Dimitrie (Demetrius Princeps tartarorum), apoi a fost ocupată de o garnizoană a Țării Românești și ulterior cucerită de către otomani (care au denumit-o Yeni Sale), cetatea pierzându-și treptat importanța în decursul secolului al XV-lea, fiind apoi abandonată (surse: cjtulcea.ro; wikipedia.org; romania.travel.ro; info-delta.ro; cronica.cimec.net; researchgate.net).
Planul viitor de cercetare a cetățuiei getice de la Babadag se va concentra asupra zonei din apropierea falezei, ameninţate cu prăbuşirea şi în primul rând în continuarea cercetărilor din suprafaţa deja începută (C9), precum şi deschiderea altora noi. Astfel se vor salva artefactele antice aflat încă in situ, dar se va cunoște și planul întreg al acestui complex de fortificații. (G.V.G.)
Lasă un răspuns