Când vom fi din nou mai buni…

Să simtă și ei Crăciunul

Fericire necuprinsă
Ne răsare-n piept acum,
Căci familia extinsă
Se unește de Crăciun.

Nu-i bucurie mai mare,
Mai plăcută, mai aleasă,
Ca în Sfânta Sărbătoare
Să ai copiii la masă.

Iară când nu pot să vină,
Totul pare-așa anost,
Bucuria se întină
Și parcă nu-ți afli rost.

Dar mai greu este de cei
Ce puterile îi lasă
Și stau singuri, singurei,
Fără un covrig la masă.

Nu e tristețe mai mare,
Ce nesuferită soartă,
Ca în zi de sărbătoare
Să privești lung înspre poartă!

Și că geamul prinde flori
De la gerul ce rău pișcă,
Tot îl ștergi adeseori,
Să vezi poarta de se mișcă.

N-avem dreptul să-i uităm
Pe-acești bătrâni singurei,
Haideți să îi vizităm,
Să-i bucurăm și pe ei.

Să ne impingnă iubirea,
Să fim noi darnicul sol,
Să le-mbucurăm privirea,
Stinsă de uitatu-n gol.

Să le ducem plinul coș,
Cum ne învață Preabunul,
Să fim noi darnicul Moș,
Să simtă și ei Crăciunul!

*

De două mii de ani

De două mii de ani, Prunc Sfânt,
Coboară la noi pe pământ,
Din Slava Sa Dumnezeiască
El vine-n lume să se nască.

De două mii de ani El bate
La uși tot timpul încuiate
Și tot continuă să vină
În lumea asta-așa caină.

Din multa noastră nepăsare,
Neglijăm Sfânta Întrupare,
De două mii de ani, ce rău,
Ne tot apropiem de hău!

C-avem priorități mereu,
Uităm de Bunul Dumnezeu,
De două mii de ani, ce trist,
Se naște tot în iesle Crist!

De două mii de ani ne-așteaptă
Să apucăm cărarea dreaptă,
Dar ne e greu, că suntem goi,
Să mutăm ieslea-n piept la noi…

*

Pace, pace sufletească

Moșule, eu nu mai sper
Să-mi aduci mai câte toate,
Să-mi aduci, astăzi îți cer,
Doar un dram de sănătate.

Și aș mai vrea, de Crăciun,
Ca masa să îmi tihnească,
Să-mi aduci, Moșule bun,
Pace, pace sufletească.

Pe care nu o mai am
De-atunci din copilărie,
Când cu frații te-așteptam
C-o imensă bucurie.

Ce mult te-așteptam să vii,
Știam că ești mai sărac,
Dar mă mulțumeam, tu știi,
Cu ce-ți rămânea prin sac.

Cu trei bomboane-n polei
Și o mică ciocolată
Și-n buzunar cu doi lei,
Lumea era a mea toată.

Bucuria, asta, pură,
Banul ușor o transformă
Și cu mult amar în gură
Ne bucurăm doar de formă.

Când omu-ajunge adult
Se întristează cu firea,
Fiindcă-și dorește mai mult
Îi scade în piept iubirea.

Jucăm parcă un trist rol,
Zâmbetul ne e schilod,
Fără zâmbet pieptu-i gol,
Ca smochinul fără rod.

Moșule, eu știu că poți,
În tolba ta românească,
Adu-ne, te rog la toți,
Pace, pace sufletească!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*