Sinecura „semințelor otrăvite” de ieri pentru lăstarii de minciună de mâine…

Nu pentru bani l-au creat… Nu pentru bani, pentru ei… Că din ăia aveau deja destui… Dar l-au gândit ca o sinecură pentru a ține aproape aplaudacii. De „revoluție”, de „front”, de partid, de gașcă de trântori… Pe ei și pe urmașii lor. Că dacă lor le era bine, și memoria lor, de „născători” de libertate, ar fi fost protejată, nu?! De fapt, ei au creat, pentru sine, un institut „științific” care să le scrie fișele pentru paginile de istorie. Iar o sinecură a devenit pentru ceilalți, fie slujbași recrutați chiar de la început, din același caimac al mizeriei umane, fie, mai târziu, pentru feluritele „nepotisme”, de partid, de gașcă, de infracțiuni…

Ce ne interesa pe noi din partea unui Institut al Revoluției Române? Adevărul! Dar oare chiar ne-a interesat din momentul în care, a priori, „capi” ai acestuia s-au numit, unii pe alții, tocmai vinovații pentru morții din Decembrie ’89? Ori am închis ochii, nepăsători sau poate chiar plini de compasiune, să aibă și ei ceva „firimituri” la bătrânețe?…

Doar că nu banii erau importanți aici. Nu pentru cei din fruntea „institutului”. Ci zidirea unei imagini de panteon. Pentru că nimeni nu ar mai fi înființat un institut în memoria unor sterpe și capete sparte (!), precum ion iliescu și gelu voican. Dar o oficină la care să se adape guri hămesite, docile, „cercetând” și rescriind evenimentele din Decembrie ’89 după cum trebuiau să rămână pentru paginile de documentar, putea fi exact mijlocul de continuare a otrăvirii apelor istoriei noastre. Acea otrăvire care a început cu însângerarea.

În mod normal, un asemenea institut nu ar fi trebuit să existe. Nu avându-i in frunte pe criminalii Revoluției Române. Și chiar dacă din momentul înființării a fost o creație anormală, iar noi am fost conștienți, ne-am mulțumit doar să o privim ca pe o altă sinecură a profitorilor. Și atât…

Dar ne-am uitat suficient? Am privit unde trebuie?…  Pentru că, într-adevăr, este scandalos că toți acei profitori și-au luat lefuri pentru continuitatea minciunii lor, dar nu despre indemnizațiile și lefurile date cu dărnicie (politică), ar fi trebuit să fie vorba. Ci despre „moștenirea științifică” lăsată. Pentru că orice filă consemnată, practic abuziv, nu doar imoral, în memoria bibliotecilor, va deveni cândva parte a memoriei posterității, iar când nimeni nu se va mai întreba cine au fost cei ce au emis acele „teze”, ele vor fi apostilate ca fiind de necontestat… Și vom afla alte piedici în aflarea adevărului. Acel Adevăr care, la un moment dat, neconsemnat așa cum a fost el, se va disipa sufocat sub tomurile de documente, „manuscrisele”, „caietele” (!) acestui institut.

Și nu contează mârlănia organizării unei chermeze muzicale publice în ziua în care ar fi trebuit să existe doar tăcere, rugăciune și umilință: 22 Decembrie. Nu contează nici măcar faptul că prin organizarea unui concert cu fel și fel de trupe se încălcau și normele de celebrare a zilei, ce impun acțiuni de comemorare, nu de dănțuit în piața publică, peste sângele de acum trei decenii, și nici  faptul că organizarea unui asemenea eveniment nu intra în sfera de activități specifice institutului. Oricum, ar fi rămas niște mârlănii și jigodisme mult prea mărunte față de uriașul maldăr de dezinformare, „certificat” prin fel și fel de tipărituri care vor fi poate luate în serios de urmașii noștri la un moment dat. Când nu va mai fi nimeni să le spună cum a fost cu adevărat…

Or, dacă o singură asemenea filă, „de ieri și de azi”, va ajunge reper în felul în care generațiile următoare vor privi istoria noastră va însemna că totul a fost în zadar. Că dezinformarea, manipularea și-au dezvoltat lăstarii din semințele otrăvite „plantate” de acest institut. Iar ei, criminalii, au învins…

Și da, cantitatea acestor „semințe” de ieri și de azi va conta… Vor conta miile de pagini ale tomurilor revoluției revăzută, revizuită „cercetată” de către slujbașii de sinecură. Pentru că adevăratele cărți, adevăratele dovezi, puținele titluri scrise de către cei implicați în Revoluție, volume cu tiraje mici, insignifiante, susținute financiar de către autori, vor ajunge niște fire de nisip în oceanul de minciună. Căci, fiind cărțile Adevărului, fie el și subiectiv, acel adevăr văzut prin ochii luptătorilor și supraviețuitorilor, nu vom avea nici o garanție că se vor mai găsi măcar într-o bibliotecă publică, pe când minciunile oficinei lor vor fi bine conservate și promovate în oricâte mii de file va fi nevoie. Pentru că, Institutul nu va muri odată cu ultimii criminali ai lui Decembrie ’89…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*