30 de ani… Și cam atât…

Trei decenii și nici măcar un monument grandios… Nici măcar cel restant din Anul Centenarului, ca omagiu adus acelora care au întregit țara, nu a mai fost clădit… Poate și pentru că o clipă astrală nu își lasă fractali de secundar în reafirmarea unor ceasuri târzii pentru aceia care nu merită. Iar noi nu mai merităm… Noi, cei de atunci, pentru că am rămas acolo, nu ne-am mai depășit condiția, iar cei de după noi pentru că nu știu… Ei au învățat despre altele… Despre alte suferințe, alte măreții… Ale altora… Ale veneticilor, trădătorilor și cozilor de topor care ne-au desfigurat nu doar Anul Centenarului, ci, iată, și clipa aniversării Deșteptării… Ei au învățat că trebuie doar să plătească pentru mortarul din zidurile plângerii altora. Nu să construiască pentru aceia care le-au fost străjeri de Decembrie…

Și ar fi trebuit să existe, nu o zi, nu o lună, nu un an de cinstire, ci o punte… Între Anul Centenarului și cel al Aniversării celor Treizeci de Ani să nu numărăm nici o dală nepășită cu pioșenie, cu mândrie, cu mesajul rostului Sacrificiului lor… Dar noi ne-am descărnat de Istoria recentă. Ne-am pitit fotografiile… Am şters cu dosul mânecii lacrimile de pe crucile Eroilor și am stins flăcările de veghe. Din cimitire, din casele noastre, din sufletele noastre…

Când aţi aprins ultima oară, în intimitatea voastră, o candelă și pentru cei de atunci?… Când le-aţi aprins, nu pe treptele Catedralei Sacrificiului din Timişoara, ci măcar într o biserică de cartier, o lumânare?

Nu le-am mai înălțat nimic. Nici un recviem, nici un cânt, nici un film reper, nici măcar o serie filatelică… Am aruncat pe piața niște bănuți de alamă… Ca la mort, ca la priveghiul trecerii prin răscruci a unor convoaie funerare, noi poporul, ce nu trebuie să deranjeze… Doar că nici măcar acolo nu am fost prezenţi… Și nici măcar lumânării nu ne-am mai așezat să le aprindem acolo unde s-au stins ei…

Și nici în genunchi nu ne-am mai așezat să spunem „Tatăl nostru”… De fapt, îl mai știm noi oare?… Cu siguranță, nu!… Nu pe cel din acele zile… Nu pe acela care se rostogolea într-un murmur divin de pe buzele unui popor care nu-şi mai știa nici intrările în biserici.

Ani au trecut… Iar singura constatare este că, ba mai suntem și mulțumiți parcă, aceea că nu ne-am ieșit din mână, că nu i-am dezamăgit nici pe venetici, nici pe trădători în lamentarea noastră de a nu şti să ne omagiem Eroii. Nici măcar pe cei de acum trei decenii. Cum nu am știut a cinsti nici pe cei de acum o sută de ani. Și, probabil, la următorul jubileu rotund, de 40 sau chiar jumătate de veac, ne vom întregi „cinstirea” privind cum se năruie și locurile care au marcat destinul Revoluţiei.

Da, nici Anul Centenarului nici anul Aniversării Revoluției nu au adus facilități fiscale… Și atunci, nu a interesat pe nimeni. Nu au fost bani de prăduit aşa că autorităţile locale, politicienii, nu s-au implicat.

În anul Centenarului ne-am uitat, și nici măcar siderați, cum nu se întâmpla nimic. Nimic care să merite a fi consemnat în Panteon.

Astăzi ne holbam la același nimic. Nu contează că sunt alți politicieni, că este o altă guvernare. Nimicul este acolo… Şi doar consemnăm continuitatea în descărnarea de vestigii, de repere, de emoţii şi trăiri…

În anul Revoluției, ne uităm cum niște troglodiți își fac de lucru prin a schimba numele „Pieţei Unirii” din Capitală… Nu o puteau face în Anul Marii Uniri, dar acum trece neobservabilă, nu?!… Și, probabil, în următorul an, nici măcar ani, al nici unei alte aniversări sau comemorări, ne vom uita cum alți impostori vor schimba și numele „Pieţei Revoluției”.

Ce vom consemna la cei treizeci de nai? Doar alte tentative de sinecuri… Încă un oraș martir adăugat pe listă (!) și fel și fel de expoziții itinerante plimbate prin gări, colțuri de stradă, agățate de garduri și prin cafenele.

Și o monedă de alamă… Să fie de pomană. Dar nu pentru cei jertfiți atunci, căci ei nu mai au nevoie de multă vreme de noi, de acea continuitate mistică între lumea lor și a noastră, ci pentru noi. Noi cei ce ne-am abandonat… Deși, vom striga că am fost vânduți și trădați și de aia nu ne-am urnit. De aia nu am mai găsit secundarul unei trecute ore astrale…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*