Se-aude murmur de aripi decoltate…

Maturitate

Pe aici, pe undeva se-aude un pian.
Cu capu-n cer, pe nea de nori plecat,
Iar clapa curge clapăugă, îndesat
În note. În dorințe. E Chopin.

Pe sus, se-aude murmurul de aripi decoltate
În fulgi nevinovat de dezbracați de nea,
În apa inocentă pe o peruzea
De gene lăcrimate-arpegios, brumate.

Pe jos adun un șarpe ce dansează săsăit
Și mă culeg din clopoței în dumnezi
În hore-ngemănate, mi le pun cercei…
Un leagăn alb, și nins… a ațipit.

Pe-aici, pe undeva se-aude un pian,
Un horn ce stă mulat pe fum
E poate iarna, poate cineva pe drum
Și o dorință, una, doar atât: Chopin!

Colierul de iarnă

Cu toții am crede că iarna-i pe ducă
o rece și moartă-n cotloanele-i state
dar uite!, oglinda!, o inimă mută
în firul de frunze cu fulgi irizate.

Colindă un crivăț, iar lacrima ninsă
îngheață obrazul de nesărutat,
să vii peste geana de chiciuri atinsă
să-mi iei de pe iris cristalul sculptat!

Trec renii de-adapă femele în jarul
ce aprinde în inimi iubiri unice-n ger
iar îngeri îmi pun din mâna ta darul,
o inimă frunză,la gât, colier.

Iar hornul își scoate prin fum geamăt tandru,
și scrie pe cerul de vată-nghețat
o blândă iubire, o inițiere
în cum e să fii rece, fierbinte de-odat’.

Nimic din ce ninge nu seamănă-n tine
când ultimul suflu al frunzei îl ceri,
mă scurg de pe Evă golindu-mă bine,
dansându-mi baletul mai alb de mister!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*