Arheologii bulgari au descoperit mormântul unui aristocrat din secolul al XIV-lea din dinastia imperială bizantină Palaiologos, la Cetatea Caliacra din nordul Bulgariei (Cadrilater). Nobilul îngropat a fost identificat printr-un inel sigiliu din aur inscripționat cu numele său: Georgi Palaiologos. Inelul este de tipul Kaloyan (dinastia vlaho-bulgară a fraților Caloian), denumit astfel după inelul sigiliu din aur găsit într-un mormânt din apropierea bisericii „Sfinții Patruzeci de Mucenici” din Tarnovo (inel care a fost asociat țarului bulgar de la sfârșitul secolului al XII-lea, Kaloyan, dar care aproape cu siguranță a aparținut de fapt unui descendent cu același nume din secolul al XIV-lea). Inelul lui Georgi este mult mai impresionant decât cel al lui Kaloyan, mai mare, mai greu, cu o gravură mai detaliată. Imaginea centrală este un porumbel amplasat pe un fundal format din linii intersectate, iar inscripția înconjoară elementele grafice.
Simbolistica „Kaloiană” are ca reprezentant principal leul ce apare în trei exemplare pe scutul „Kaloian”. Dacă ar fi porumbel, pasărea reprezentată pe acest inel-sigiliu de aur ar simboliza pacea în creștinism și în alte culturi, dar are și alte asocieri. Potrivit tradiției slave, sufletul se transformă într-o turturea la moarte, în multe alte religii, incluzând hinduismul, porumbelul este reprezentantul sufletului. Duhul Sfânt al creștinismului este uneori întruchipat într-un porumbel, ca și apostolii. În mitologia greco-romană, porumbelul era sacru Athenei, semnificând reînnoirea vieții, pentru Zeus – care era rănit de porumbei – și pentru Aphrodita, un simbol al dragostei. Egiptenii antici îl considerau reprezentativ pentru inocență și se credea că acesta stă în Copacul vieții. Porumbelul e văzut în islamism ca protector al lui Mahomed. În timp ce porumbelul semnifică longevitate și liniște în China, în Japonia e asociat zeului războiului Hachiman. În trecut, porumbelul era singura pasăre pe care evreii o acceptau ca jertfă pentru purificarea mamei după nașterea odraslei. Poate simboliza și Israelul. Atributele antice ale zeițelor fertilității ca Ishtar și Astarte, astăzi porumbeii, un cuplu de turturele, întruchipează dragostea. Asociat cu virtuțile fundamentale, porumbelul semnifică cumpătare. Vezi Porumbelul și Olive Branch „Ramura de măslin” în Simboluri sacre.
Dacă privim mai atent la alte imagini, porumbelul când apare reprezentat are aripile strânse, sau se află în zbor cu aripile întinse. Această pasăre aflată pe inel stă pe loc, dar are aripile semiridicate (amenințător, sau pregătită de zbor). Picioarele îi sunt puternice, posibil dotate cu cu ghiare. Ipoteza mea înclină spre imaginea unei acvile (Mama Gaya Vultureanca), vechi totem al Geților de Aur primordiali pe care îl întâlnim și în mormântul principelui get (Dromochete) de la Sveștari (Bulgaria). Gaya face parte din familia acvilelor, cu o înfățișare majestuoasă, cu zborul înălțător și vederea acută, acvila este un simbol universal și reprezintă zeul atotvăzător al cerului. Reprezintă de asemenea curajul, victoria și puterea, tunetul și furtunile. Pentru vechii greci și romani, era purtătorul luminii pentru Zeus și reprezenta victoriosul Imperiu Roman pe steagurile legiunii romane. În creștinism, acvila simbolizează omnipotența lui Dumnezeu, credința, ascensiunea lui Christos și pe Sfântul Ioan. Acvila împărtășește simbolismul păsării Phoenix (care moare și reînvie, ridicându-se din propria cenușă) pentru că, în legea creștină, se reînnoia pe sine la fiecare zece ani (semnul lui IO din titulatura voievozilor din Țările Române, egal cu „zece”; de aceea noi numărăm până la zece din unu în unu, dar de la unu-spre-zece până la nouă-spre-zece numărăm întorcându-ne spre zece, până la douăzeci, care se consideră sau se mai numește și „un pol”), zburând în soare și apoi în mare de trei ori. În felul acesta devine un simbol al nașterii din nou și al botezului. Un șarpe în ciocul unei acvile semnifică victoria lui Christos asupra Răului.
Forma de strană a acvilei ținând o Biblie în ghiare reprezintă inspirația Scripturii și puterea. Acvila este descrisă ca o emblemă solară bătându-se cu șerpii sau în conflicte cu un taur sau cu un leu, din care iese victorioasă, demonstrând triumful spiritului asupra puterii lumești. în tradițiile amerindienilor, aripile acvilei simbolizează razele soarelui, semnifică ziua și este mijlocitorul dintre oameni și zei. Domnind ca un rege peste păsări, acvila este emblema regalității, o asociere dezvoltată de statutul sau de cel mai popular simbol vestitor; simbolizează imperii precum Imperiul Roman și pe cel al lui Napoleon. Acvila cu două capete a Bizanțului venea din simbolismul hittit al zeilor gemeni ai puterii și a tuturor științelor. Multe state au adoptat acvila (perpetuând simbolul Geților de Aur primordiali) ca embleme, steme, fiind un simbol al patriotismului și suveranității pentru unele dintre ele, incluzând aici Statele Unite, unde este simbolul național (vulturul). Asociat cu cele șapte păcate capitale și cu cele patru virtuți fundamentale, are semnificații bivalente, simbolizând mândrie și dreptate.
Numeroase morminte ale aristocrației din Caliacra au fost dezgropate în cetatea de pe coasta Mării Negre. Capitala statului a fost la Cărvuna (azi Kavarna, Bulgaria), iar cetatea domnească nu departe, la Caliacra. A fost cetatea domnească a Despotatului Dobrogei în secolul al XIV-lea, condusă de Balică, apoi de Dobrotici. Aceștia au fost aliați ai Palaiologilor. Dinastia Paleolog a fost o familie nobiliară bizantină, care se trăgea din Comneni și Angelizi. Ea a domnit în Imperiul Bizantin (1259 – 1453), Despotatul Moreii (1308 – 1322, 1383 – 1460) și Despotatul de Thessalonika (1376 – 1423). Ea a fost cea mai lungă dinastie ca durată din Imperiul Bizantin. Paleologii erau originari din Macedonia. Despotatul Dobrogei sau Țara Cărvunei a fost un stat în componența căruia au intrat teritorii aparținând astăzi în zona sudică Bulgariei, iar în zona nordică României, creat în anul 1347 prin despărțirea regiunii de Imperiul Bizantin. Secesiunea s-a făcut inițial prin intervenția unui nobil bulgaro-cuman (sau vlah) din familia Terter, numit Balică, dar conducătorul suprem a fost Dobrotici căruia i se datorează – de fapt, existența și numele acestui stat (Dobrogea). În mormânt, echipa de arheologi a descoperit daruri bogate folosite în ritualul de trimitere în lumea cealaltă a tinerilor morți. Înmormântarea s-a desfășurat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, mormântul fiind de fapt o cavitate cu incintă de piatră săpată într-o stâncă. Nobilul a fost așezat într-un sicriu al cărui urme au fost bine păstrate. Fața lui era acoperită cu o țesătură de lux, cadouri, iar un vas de sticlă i-a fost așezat pe corp, vas în care, potrivit credinței acelor vremuri, se strângeau lacrimile persoanelor îndoliate. La finalul acestui an 2019, Muzeul Național de Istorie din Sofia va publica catalogul complet al descoperirilor, dar și al tezaurului denumit „prada tătară”, găsit în anul 2018, un vas de lut plin cu monede, bijuterii și alte obiecte de valoare (surse: hartacomorii.blogspot.com; stiinta-pentru-toti.blogspot.com; cartim.ro; cimec.ro; wikipedia.org).
Vechi simboluri perpetuate de generații întregi, aceste însemne cu valoare ne face să descoperim legăturile de peste veacuri ale semințiilor desprinse din marele trunchi al Geților de Aur primordiali, stăpâni peste întreaga Europă acum 6000 – 7000 de ani, după Marele Potop planetar. (G.V.G.)
Lasă un răspuns