Poezii de Luca Cipolla…

Fiicei mele

Pentru că m-ai sprijinit

și din mâinile tale

cărări verzi pe care

eu nebun umblam,

arbuști

unde sfrânciocul,

ramurile pișcând,

la fereastră, isteț,

cântul redeștepta..

Scurtă și lungă

fiecare silabă a ta

totodată,

oxigen obscurei boli,

rupe clepsidra

lăsându-i

drum liber tatălui

..pajiști strălucitoare și cețuri septembrine,

monocromatice forme

ale odăilor uitate însă

durere

ce mai întârzie

să-și taie aripile.

*

Mai ’92…

Obosită și smerită,

pupilele tale găureau eterul

în profunda și calda

conștiința pe care

apusul în mai

ne o dăruia.  

Îți amintești seara?

Mireasma respirației încărcate

din fân peste curtea pe ce

un dans antic

o deștepta

dezvăluind membre palide 

păzite de luna

sfârșitului nouă sute?

*

Am văzut luna să se topească

(poetei Antonia Pozzi)

Am văzut luna să se topească

și să cadă în cascadă

pe suprafața pământului,

o băltoacă să devină râu

și apoi

torentul, strâns de vale,

să încălzească cu apele lui

o inimă rece și neliniștită

care în prezent deja

tânjea după ultimul vis.

Am văzut trandafirii, cimbrul și lavița,

stânci adolescente

să vibreze pentru viață

în energie pe care viitorul o da,

dar fără acel scut

întunericul să se înstăpânească asupra 

membrelor aceste

și tăcerea, nu mai meditație,

să evoce vântul

ultimului anotimp unde,

semnele adunate,

zăpezii i-am acordat ultima amprentă mea.

*

Ceva cosmic

Sentimente discordante

brăzdau noaptea

și stelele ca note

fermecau

bunul simț

ca și cum ar fi ceva

cosmic și

persistent.

Deci încetai să fiu mic

și maturitatea

pe paginile lui Amrita

se revărsa în toată 

întregimea ei.

Învățai să citesc în cer

rândurile mele

așa cum fac doar sfinții

dar rămăsei mic

și mă rugai mulțumind…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*