Sfântul Daniil Sihastrul
Pe cerul ortodoxiei
S-a-nălțat lucitor astru,
Mare dascăl al pustiei,
Sfântul Daniil Sihastru’
.
Blând, smerit și rugător,
Postind până la apus,
S-a dovedit purtător,
Din pruncie, de Isus.
.
În credință-a fost de tânăr
Ca un pământ secetos,
De-atunci a luat pe umăr
Crucea grea a lui Hristos.
.
Zăbovea-n rugă aprinsă
În biserică, mereu,
Ca o candelă nestinsă
Vorbea mult cu Dumnezeu.
.
Iar în chilie stătea
De veghe și cugetând
Și pe-un scăunel dormea,
Puțin, cu Hristos în gând.
.
Trăind atât de curat,
Ca un înger pe pământ,
Te-ai făcut vas însemnat,
Lăcaș al Duhului Sfânt.
.
Și cu-al preoției dar
Ai primit să te-ncununi
Și cu cel mai mare har,
Facerilor de minuni.
.
Mulți bolnavi atunci veneau
Dimprejur și depărtare
Și la tine toți aflau
Mult prea dulcea alinare.
.
Harnic povățuitor
I-ai fost prin ales cuvânt,
Vestitului domnitor,
Ștefan cel Mare și Sfânt.
.
Având sufletul rănit
Din dragoste de Hristos,
În pustiu te-ai adâncit,
Pentru-al inimii folos.
.
Zeci de ani de nevoință,
Marele nostru sihastru,
Unde-ai ars întru credință,
Asemenea unui astru.
.
Sfinte, astăzi ne-am schimbat,
Toți vrem să trăim în lux,
Și de noi s-a depărtat
Iubirea, e în reflux.
.
C-avem înlesniri deșarte,
Se retrage de la noi,
Rătăcim printre păcate,
Iar în suflet suntem goi.
.
Sfinte milostiv, smerit,
Așa cum ai ajutat
Pe tot omul necăjit,
De la slugă la-mpărat,
.
Ajută-ne ca pe frați,
Să nu ne-ntoarcem în tină,
Fără a fi mângâiați
De-alintătoarea Lumină!
*
Sfântul Ierarh Nicolae,
Arhiepiscopul de Mira Lichiei
Ca un râu cu apă multă
Ce curge cu-ndestulare,
A fost mâna ta cea sfântă,
Caldă și dăruitoare.
.
Făcător de mari minuni
Ai fost sfinte generos,
C-ai ales să te-ncununi
Cu coroana lui Hristos.
.
Pom răsădit lângă ape,
Comoară-a ortodoxiei,
Din al tău rod să se-adape
Bunii lucrători ai viei.
.
De tânăr te-ai arătat
Cu totul duhovnicesc,
În piept nu ți s-a-ncuibat
Nici un nărav tineresc.
.
Tânăr, cu alese fapte,
Curat, îmbunătățit,
Cu-obiceiurile toate
Ale omului albit.
.
Tânăr și preaînțelept,
Ai-luat haina curăției
Și-ai urcat cu crini în piept
Treapta sfântă a preoției.
.
Episcoptul a grăit,
De Duhul Sfânt inspirat,
Când ai fost hirotonit,
Poporului adunat:
.
Văd răsărind un nou soare,
Scumpii mei și iubiți frați,
Milostivă alinare
Pentru oameni-ntristați.
.
Fericită va fi turma,
Va avea mult ajutor,
Care își va lăsa urma,
Mânată de-acest păstor.
.
Păstor cu viață de înger,
Pustnic în sânul mulțimii,
Asemenea unui fulger
Ai ars păcatele lumii.
.
Fiindcă te-ai învrednicit
De daruri care nu pier,
De Domnu-ai fost preaslăvit
Și-astăzi ne veghezi din Cer.
.
Tu arzi ca și o văpaie,
Te nevoiești în Hristos
Să-mi dai Sfinte Nicolae
Vălul necredinței jos.
.
Câte nu faci pentru mine,
Dar eu nu prea sunt în stare
Să primesc cum se cuvine
A ta binecuvântare.
.
Că-s un fiu rătăcitor,
Pierdut în cuvânt și-n faptă,
Te rog sfinte, te implor,
Să-mi arăți tu calea dreaptă!
.
Cu inima în genunchi,
Că sunt cel mai de pe urmă,
Te rog sfinte, din rărunchi,
Să mă iei la tine-n turmă!
*
Sfântul Antonie cel Mare
N-avea douăzeci de ani
Când Antonie cel Mare,
Ca și copiii orfani,
Gustă din greaua-ncercare.
Rămas fără mângâiere,
Nu își strânge banii -n saci
Vânzându-și marea avere
Ci-i împarte la săraci.
Știa pilda cu bogatul
Și că pe-aici toate pier,
Pleacă, părăsindu-și satul,
Să-și facă comoară-n cer.
Și-și lasă sora mai mică,
Până se va face mare,
Să le fie ca o fiică,
În grija unor fecioare.
Și-apoi tânărul sărac
Merge din pustnic în pustnic,
Cu ale lui într-un sac,
Să învețe de la vârstnic.
La-nceput și-a ridicat,
Ca râvna să și-o-ncunune,
O colibă lângă sat,
Să stea doar în rugăciune.
Și pe-o rogojină-arar,
Se-ntindea să-și ia vigoare
Și se hrănea foarte rar,
Cu apă, pâine și sare.
Văzându-l pe-Antonie
Cum se luptă să postească,
Vrăjmaș-i intră-n chilie
Și-ncepe să-l ispitească.
În cimitir s-a mutat,
Ispitit fiind, desigur,
Într-un mormânt a intrat
Și s-a-nchis acolo singur.
Vrăjmașul nu suferea
Să se umple de sihaștri
Pustia, ba se temea
De-acești ai lui Hristos aștri.
Și atuncea au venit
Mulți, prea mulți, la el au tras
Și atâta l-au zdrobit
Că l-au lăsat fără glas.
S-a luptat nopți nesfârșite,
Frământat, târât pe jos,
Cu-aceste chipuri urâte,
Să nu-l piardă pe Hristos.
După multă pătimire,
Dumnezeu nu l-a uitat,
I-a venit în sprijinire,
Alungând pe-ncornorat.
Cum privea sfântul în sus,
Acoperământul, iată,
S-a desfăcut și-a pătruns,
Lumina sfântă, curată!
Și de cum l-a mângâiat,
I-a luat pe loc durerea,
Vrăjmașii s-au speriat
Și-au părăsit încăperea.
Simțindu-se ușurat
De dureri ieșind din oase,
Antonie a-ntrebat,
Unde-ai fost Dulce Hristoase?
Pentru ce nu ai venit
Să m-ajuți de la-nceput?
Atâta m-au chinuit,
Au frământat ca în lut.
Lângă tine-am fost, am stat,
Ca să îți văd nevoința
Și de vreme ce-ai răbdat,
Iată care e sentința;
Pururea eu am să-ți fiu
Ajutor și al tău nume,
Va fi vestit în pustiu
Și pretutindeni în lume.
De aici, în rugăciune,
Sfântu-a urcat pân’ la nori,
Unde i se-aducea pâine,
Într-un an, de două ori.
Mulți ani în munte-a trăit,
Fiind în rugă mereu,
Douăzeci s-a nevoit,
Vorbind doar cu Dumnezeu.
Apoi s-a făcut văzut
Mai la vale, pe cărări
Și pustia s-a umplut
De colibe și călugări.
Fără număr au fost cei,
Ce l-au urmat din iubire,
Iar păstorul pe-ai săi miei
I-a condus spre mântuire.
În credință neclintit,
Prin purtarea sa lumească,
Pustia a devenit
Grădină duhovnicească.
Chiar dacă se depărta,
Fiind de-acum locuită,
Sfântul mereu o păstra
În inima lui smerită.
Trăia la fel ca și când
Pustnicea-n ținut muntos,
Că-l purta tainic în gând
Numai pe Iisus Hristos.
La monahi el le-mpărțea
Cu o mare sârguință,
Din preaplinul cel avea,
Din singura iscusință.
Îi plăcea să le vorbească,
Puțin și cu mult folos,
Îi îndemna să-l cinstească,
În tot locul pe Hristos.
Chiar de osteneala-i mare,
Nu-i ca lumânarea-n sfeșnic,
Are imensă valoare,
Fiindcă prețul ei e veșnic.
Și să fim cu mintea trează,
Să nu stăm să lenevim,
Iisus, pururi, ne veghează,
Puțin dăm și mult primim.
Nicicând să nu ne-ntristăm,
Cât am fi de oropsiți,
Mereu să ne bucurăm,
Ca oamenii mântuiți.
Bucuria este sfântă,
Să nu fim în suflet goi
Și să știți că-n orice luptă,
Dumnezeu este cu noi.
Unic, prin jertfelnicie,
Unic, cum s-a nevoit,
A atins în pustnicie
Hotarul desăvârșit.
De vrăjmași biruitor
Cel ce cu Domnul vorbește,
E-ntâiul îndrumător,
Dascăl al vieții de obște.
Lasă un răspuns