Dumnezeu când m-a făcut, n-a creat perfecțiunea!

Buzele-mi sunt subțirele!
(Le voiam eu mai cărnoase!)
Însă pot rosti cu ele
Vorbe bune și frumoase…

Sigur că și la mânie
Datoria și-au făcut!
Rostind uneori cuvinte
Care poate au durut!

Mâinile mi-s prea mari, poate…
Dar m-ajută să muncesc!
Viața mi-a pus greu în toate!
(EL știa că-mi trebuiesc!)

Le-a făcut însă s-alinte
Și să șteargă lacrima!
Și au scris ades cuvinte
Ce-au trecut prin mintea mea!

Dumnezeu când m-a făcut
N-a creat perfecțiunea!
Pentru tot ce m-a durut
El mi-a dat înțelepciunea,

Ca la orișice defect
Să găsesc o calitate!
Nu am cap… nici trup perfect,
Dar… mulțumesc pentru toate!

Compensare mi-a lăsat
(Nu știu chiar de-i calitate)
Sufletul bun și curat
Ca să pot să-l pun în toate!

Și de mult ce tot l-am pus
Unii l-au batjocorit
Ca și cum n-ar fi de-ajuns
Cât de greu e de trăit!

Mai apoi, din cer și mare
Cu o paletă de culori
A pictat cu îndemânare
Chiar culoarea ochilor!

Au lumină, au mirare…
Lacrimi?!… Parcă sunt izvor…
Mijloc de comunicare
Când mă doare sau mi-e dor!

Dumnezeu când m-a făcut
N-a creat perfecțiunea
A creat un om… și-atât
Și i-a dat să vadă lumea!

L-a făcut ades să cadă
Ca să cunoască durerea
Și l-a ridicat să vadă
Cât de dulce-i mângâierea!

L-a lăsat să întâlnească
Falsitate și minciuni
Și-apoi bine să cunoască
Oameni răi și oameni buni!

Însă nu întotdeauna
Inima (Mare năpastă!),
Adevărul de minciună
Știe să-l deosebească!