– împlinirea unui secol de la înființarea Universității românești la Cluj-
După Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918, în toamna anului 1919, la Cluj, se reînființează Eparhia Ortodoxă și se fondează Universitatea Românească. Două instituții cu valoare greu de exprimat în cuvinte. Pe plan bisericesc, vine în capitala Transilvaniei Episcopul Nicolae Ivan, iar, pe tărâm academic, vin la Cluj unele dintre cele mai mari personalități ale vremii.
Nicolae Ivan, într-o primă fază, înființează Consistoriul Eparhial, urmând ca în anii următori să ridice catedrala, să procure o reședință, să înființeze foaia eparhială „Renașterea”, să ctitorească Academia Teologică, să ridice multe mănăstiri și biserici, iar tuturor acestor instituții să le ofere și o bază materială.
Referindu-se la Nicolae Ivan, Sextil Pușcariu va scrie: „Cu recunoașterea neîntrecută a lucrurilor și a oamenilor, cu sinceră dragoste de neam, cu robustețea unui optimism întemeiat pe credință și, mai ales, cu cea mai nobilă dintre pasiuni, patima muncii, el a izbutit să întemeieze din nimic o episcopie ortodoxă și să facă din ea o fortăreață a românismului și a ortodoxiei în inima Ardealului, tot atât de măreață ca bolta catedralei ridicată de el și tot atât de puternică ca zidurile ce o sprijinesc”.
În ce privește înființarea Universității Românești, Vasile Pârvan, în lecția inaugurală, îi subliniază rostul: „Supremul scop al luptei noastre e spiritualizarea vieții marelui organism social-politic și cultural creator, care e națiunea”. Era convins marele profesor de răspunderea pe care o aveau, și o au și astăzi, dascălii: „Noi suntem condamnați să fim ireductibili sau să ne retragem din luptă. Căci asupra noastră apasă răspunderea întregii vieți a națiunii. Sănătatea sufletului ei ne e încredințată nouă. Iar noi suntem datori să luptăm pentru a-i păstra întru eternitate această imunitate față de decădere și moarte”.
În grai liturgic ne folosim de un cuvânt – anamneză. Acest cuvânt înseamnă readucerea în actualitate a unui moment crucial legat de viața noastră spirituală. Acum, la 100 de ani, tare am vrea să facem anamneza a ceea ce s-a petrecut atunci. Vremurile sunt altele și tocmai pentru îmbunătățirea lor ar fi nevoie de readucerea în actualitate a stării sufletești ce i-a animat atunci pe oameni.
Și, cum a subliniat Sinodul din Creta din 2016, „Biserica Ortodoxă din întreaga lume, fiind manifestarea Împărăției lui Dumnezeu în Hristos, trăiește întreaga taină a dumnezeieștii iconomii în viața ei sacramentală, centrată întotdeauna pe Sfânta Euharistie, în care ne oferă nu o hrană perisabilă și stricăcioasă, ci însuși Trupul dătător de viață al Stăpânului”.
Marii profesori din 1919 aveau, cei mai mulți, o viață religioasă activă și cercetau duminica Sfânta Biserică. Aceasta nu e o pledoarie pro domo, ci, într-o lume secularizată, este o soluție de îmbunătățire a situației din punct de vedere spiritual.
Ion Luca Caragiale, la vremea lui, spunea: „Dacă, liberi-cugetători, nu mai puteți crede în Dumnezeu, căci nu mai sunteți în stare să-L vedeți pe El care se arată pretutindeni afară decât în sufletul vostru, nu puteți crede nici măcar în ce vedeți la semenii voștri? Nu înțelegeți voi, care tot vă plângeți de slăbiciunea noastră față cu ei, ce întăriți ies după ce s-au rugat și au primit binecuvântarea? Și dacă nici atâta nu înțelegeți, nu vă aduceți aminte barem de o vreme nu tocmai îndepărtată, când părinții voștri, care dorm sub umbra crucii, cunoșteau izvorul unei întăriri binefăcătoare și știau să se adape din el?”
Admirându-i pe cei ce acum 100 de ani au reînființat Eparhia Clujului, au fondat Universitatea Românească din Cluj, spunem dimpreună cu Sfântul Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7).
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
Lasă un răspuns