O formă de manifestare a spiritului românesc

Pentru a simți această rapsodie de toamnă autentic românească, trebuie să călătorim pe covoarele de frunze ruginii luate de vânt spre orașul Măgurele, în județul Ilfov. Aici, în orașul „de poveste” trăiește un medic nutriționist care deține una dintre cele mai impresionante colecții de costume populare din țară. În vârstă de 65 de ani, medicul Mihaela Curea se poate lăuda cu una dintre cele mai impresionante colecții de costume populare din România. Fiind medic nutriţionist la bază – profesie pe care a practicat-o cu credință și pasiune timp de 40 de ani, la Spitalul Militar Central din București, unul dintre puținii nutriționiști români care au studiat sub îndrumarea profesorului dr. docent Iulian Mincu (considerat „părintele alimentației raționale”; fondatorul, în 1993, al Institutului Național de Nutriţie şi Boli Metabolice) -, distinsa doamnă și-a descoperit pasiunea pentru colecționarea de costume populare odată cu ieșirea la pensie.

Am fost întotdeauna o persoană care a gândit că tânăra generație merită o șansă. De aceea, chiar dacă puteam să ocup, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, funcția pe care am avut-o atâta vreme la Spitalul Militar Central, am ales să mă pensionez și să mă dedic acestei pasiuni și, în principal, studiului artei populare, a simbolisticii, a ceea ce ne definește ca popor creator de artă”, a explicat Mihaela Curea, într-un interviu acordat pentru „Pro Măgurele”.

Deși dorința de a le colecționa a venit în ultimii ani, Mihaela Curea a moștenit dragostea și respectul pentru costumul popular, pentru ie – piesa de rezistență a acestuia – de la străbunica sa, originară din Curtea de Argeș – „capitală” a etnografiei într-o zonă care a păstrat și a perpetuat cea mai bogată zestre culturală a acestui popor. Fiind o regalistă convinsă și admiratoare a reginelor Elena și Maria, dar și a Marthei Bibescu – care au prețuit și au purtat cu mândrie costumul popular românesc -, medicul Curea poartă și a purtat, la rându-i, cu mândrie, ia românească nu doar la evenimente speciale, ci și la întâlniri oficiale sau în vacanțe, făcând astfel cunoscut și peste hotare un simbol național pentru introducerea căruia în patrimonial UNESCO se luptă încă, „fără șanse”, după cum admite cu tristețe. Motivul: acestea au fost anulate, din păcate, de unii dintre aceia care nu au pus preț pe istoria, cultura și arta românească și au transformat un însemn național într-un produs de serie. Este convinsă, însă, că educația și deschiderea în gândire ar ajuta tânăra generație nu doar să cunoască, ci și să prețuiască la adevărata valoare simbolurile acestei națiuni.

Despre pasiunea sa deosebită, doamna  Mihaela Curea ne mai spune următoarele: De zece ani locuiesc în Măgurele, unde am ales să ne mutăm din centrul Capitalei, pentru că soțul meu era medic la Giurgiu și am gândit că astfel ar fi mai aproape de locul său de muncă. Acum, sunt încântată că, anul trecut, de Centenarul Marii Uniri, am avut ocazia să împărtășesc pasiunea mea cu oamenii de aici, din Măgurele – și, surprinzător, cu foarte mulți tineri de aici – , expunând o parte din colecția mea la Primăria Măgurele. Am fost încântată să constat că oamenii de aici prețuiesc costumul național, simbolurile naționale, aceste simboluri care ne definesc ca popor.

Am o colecție destul de mare, de peste 50 – 60 de costume populare, la care se adaugă nenumărate ii pe care nu am ajuns încă să le combin cu alte elemente de costum, pentru că, în cele mai multe cazuri, nu am găsit fota potrivită. Sunt o persoană care poartă ii toată vara. Și nu doar ie, ci și ie și fotă. Toate aceste ii sunt făcute din materiale – pânză ori batist – făcute în casă și pe care modelul, simbolul popular a fost pus cu acul, de mână, pe timp de iarnă, așa cum obișnuiau să facă străbunicii noștri. Pe de altă parte, străbunica provenea dintr-o zonă care a păstrat cea mai bogată zestre etnografică și culturală din România: Curtea de Argeș. Iar bunica mea a moștenit de la străbunica și, mai departe, mi-a lăsat mie moștenire, un costum popular și o serie de ii, toate cusute cu fir de aur, o adevărată bogăție. Pe atunci, era extrem de greu să obții un astfel de costum. În scrierile vremii se arată că, pe la 1920 – 1930, valoarea unui costum popular era egală cu salariul pe un an al unui angajat la stat. Ei bine, eu le-am păstrat, chiar le-am folosit din când în când (de Ziua Națională a iei, la alte evenimente). Asta, până acum cinci-șase ani, când mă gândeam ce voi face vând mă voi pensiona și, făcând curățenie printre haine și uitându-mă admirativ la bogăția moștenită – care pentru mine este inestimabilă – m-am gândit să colecționez costume populare.

Ca o adevărată primăvară este colecția de costume populare a doamnei Mirela Curea. Este o adevărată încântare să tot privești aceste minuni ieșite din mâinile harnice ale româncelor ce au pus în aceste creații suflet și dor, pe lângă culoare și desen. Așa erau îmbrăcate fetele, logodnicele, nevestele și bunicile noastre, de-a lungul a mii de ani. Simboluri ancestrale stau mute pe pânza suport, amintind de un alfabet pe care poate l-am uitat, sau pe care de abia acum ni-l aducem aminte, lăcrimând sensibil la decriptarea sa.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*