Prezidențialele, oculta înțelegere de trust… politic

Nicicând nu a fost săpată o prăpastie mai adâncă între libertatea de a alege și dreptul de a fi informat… Nu a mai existat, nu un sinonim firesc, ci un cât de mic grad de „întrepătrundere” între dreptul de a fi informat, cel ar fi trebuit să fie bine încetățenit după trei decenii de democrație, și libertatea de a alege… Prima treaptă a democratizării. Am avut nevoie de 30 de ani pentru a avea impresia că le-am făcut inseparabile, că am consolidat dreptul poporului de a alege informat, dar totul a eșuat, programat, sub impunerile unei adevărate înțelegeri de trust a candidaților și partidelor lor… Și da, și din această perspectivă am regresat, ca formă de a ne defini și reprezenta prin instituții, de la standardele unei Națiuni la nivelul de simplu popor…

Suntem mai fragili ca la începutul aventurii noastre pe drumul cunoașterii democrației… Căci noi am început, a priori, prin a cunoaște, a afla, „a cerceta”, când, de fapt, democratizarea avea un sens de pătrundere, de asumare, de acțiune, nu de stat și zgândărit sofisme și finanțat felurite structuri „de implementare”… Și suntem mai șubrezi poate și din cauza faptului că nici măcar cutumele nu mai sunt respectate. Ba, avem nevoie de a ne încorseta legislativ orice acțiune pe care, în urmă cu trei decenii, o știam „garantată” măcar de regulile nescrise ale bunului simț, fiind „de drept” o  cutumă, o condiție nescrisă, adesea nici măcar rostită, dar unanim acceptată.

În anul împlinirii a trei decenii de democrație (formală, nu și de democratizare), nu am avut parte de o confruntare directă între candidații de la alegerile prezidențiale. Nu am avut parte pentru că unii au fugit de neghiobia, îngâmfarea și fudulismul unora, alții s-au „tăinuit” singuri conștienți de propria marjă de prostie, iar restul pentru a fi în rând cu turma, căci, fie ei și „prezidențiabili”, tot ca o turmă s-au comportat… Nu am avut confruntări, și nu neapărat de idei, de soluții, ci măcar de banalități, pentru că așa s-au înțeles cei ce într-un fel contau (acolo au funcționat și cutuma, și înțelegerile scrise!), iar faptul că a mai ieșit câte unul „din rând”, manifestându-și vrerea de a avea parte de o confruntare TV, a fost doar pentru că întotdeauna au existat „defectori” ai înțelegerilor de trust.

Așteptările noastre au rămas din nou croite doar pe baza unor cutume… Pe care nu am știut să le securizăm, prin impunerea unor obligații pentru candidați. Mai ales că era evident că, la un grad atât de adâncit al putregaiului politic, respectul, bunul simț, cutumele nu vor mai exista în vocabularul nici unuia dintre candidați.

Evident, dacă s-ar fi vrut, am fi avut parte de confruntări peste confruntări… Era atât de simplu… Un „instrument” anti-trust prezidențial, un cod (deontologic) electoral de conduită, de asumare a unor minime reguli între „combatanți”, impuse, nu lăsate la nivel de cutume pe care azi nu le mai respectă nimeni, inclusiv din perspectiva unor condiții generale de finanțare, de decontare de la buget a campaniilor electorale pentru fiecare participant.

Iar asigurarea desfășurării unor confruntări publice, televizate, între candidați ar fi trebuit să fie o condiție impusă și dinspre Autoritatea Electorală, care degeaba se mai laudă acum cu ideea unui (viitor) proiect de cod („pentru organizarea şi funcţionarea partidelor politice, având în componenţă şi finanţarea acestora şi a campaniilor electorale”), dar și dinspre CNA. Al doilea „gestionar” de nereguli al acestui adevărat trust de înțelegeri de noncombat ale candidaților și partidelor.

În alte „spețe”, CNA a avut grijă să emită recomandări pentru difuzarea de clipuri electorale. Or, putea foarte bine să atenționeze și acum, măcar Televiziunea Publică, despre importanța și obligația, din perspectiva interesului public, de a asigura, echidistant, timpi de antenă, dar nu pentru monologuri de candidați, ci pentru confruntări de „unu la unu”.

Sigur, asta dacă alegerile ar fi fost pentru și despre noi!… Pentru respectarea acelui drept de a fi informat fără de care libertatea de a alege este stearpă… De fapt, fiecare candidat la prezidențiale a alergat doar pe turnanta lui… Unii cu o singură grija, aceea de a nu se împiedica singuri, alții pentru a-și asigura poza de profil pentru buletinele de vot ale unor  alegeri viitoare, alții pentru a obține minimul de procent necesar facturări de la stat a banilor de campanie (nu neapărat și cheltuiți!)…

P.S.:

Nu o mai slăviți atât pe duduia Dăncilă pentru „mănușile” aruncate!… Nu-i mai închinați ode ceaușiste și nu mai puneți babele să-i pupe mâna!… Că nu a avut nici măcar prestanța unui carton din pancartele scorojite și decolorate de acum trei decenii… Iar dacă ar fi vrut o confruntare, dacă ar fi avut curajul să intre într-un „ring”, Viorica Dăncilă nu ar fi cerut o dezbatere de „unu la unu” doar cu Iohannis, ci ar fi început cu cel mai slab clasat. Dar nu despre confruntări era vorba… Pentru că nu ar fi făcut față nici măcar din perspectiva unui mahalagism, a unui țățism de tăntică rostogolind draperii feministe… Că nu le ținea minte, că nu le „cadra” în locurile potrivite din fereastra electorală, că, de fapt, nu i-ar fi permis proprii ei consilieri o asemenea nesăbuință…