Abaţia Cârţa nu este o biserică fortificată săsească, ci este unica mănăstire cisterciană din România! Mănăstirea Cârţa a fost construită de călugării cistercieni din Franța – Citeaux (zona Burgundiei). În ruinele bisericii se poate vizita deasemeni și cimitirul unic al soldaţilor germani căzuţi în bătălie în septembrie 1916 (Primul Război Mondial). Aici la Cârţa se află prima biserică care îmbină stilul romanic cu goticul timpuriu.
Abația Cârța a fost în Evul Mediu un așezământ monahal cistercian din Țara Făgărașului, mănăstire filială a Abației Igriș. Înființarea abației de la Cârța a fost datată în anul 1202, în timpul regelui Emeric. Ulterior, regele Andrei al II-lea al Ungariei a prevăzut anumite privilegii pentru acest așezământ. Regele Matia Corvin a desființat mănăstirea la data de 27 februarie 1474, iar bunurile ei le-a transferat Bisericii Prepoziturii din Sibiu. Ansambul mănăstirii se află în stare de ruină, doar o capelă fiind folosită până în prezent de comunitatea evanghelică săsească. Mănăstirea cisterciană Cârța a deținut un rol major atât în istoria politică, economică și culturală a Transilvaniei medievale, cât și în introducerea și diseminarea artei gotice în spațiul intracarpatic. Ansamblul arhitectonic de aici figurează pe lista monumentelor istorice din 2010, cod LMI SB-II-a-A-12348, cu următoarele obiective: cod LMI SB-II-m-A-12348.01 – Biserica evanghelică, secolul al XIV-lea, secolul al XIII-lea, transformată în secolul al XV-lea; cod LMI SB-II-m-A-12348.02 – Fațada vestică a bisericii fostei mănăstiri, începutul secolului al XIV-lea – a doua jumătate a secolului al XV-lea; cod LMI SB-II-m-A-12348.03 – Cloașter (parțial și în substrucțiile casei parohiale evanghelice), secolul XIII-XVI. Mănăstirea Cârța (în latină „Monasterium beatae Mariae virginis in Candelis de Kerch”) a fost fondată la începutul secolului al XIII-lea de către călugării cistercieni. Apariția cistercienilor la Cârța este legată de căsătoriile regilor arpadieni. În timpul domniei lui Geza al II-lea a fost înființată în Ungaria abația de la Czikador, apoi, în 1179, cea de la Igriș. Spre deosebire de Abația Igriș (jud. Timiş; aceasta fiind prima mănăstire cisterciană de pe teritoriul României, fondată în anul 1179), mănăstirea cisterciană de la Cârța a reușit să se refacă după marea invazie a tătarilor din 1241, însă a fost desființată prin decizia regelui Matia Corvin, la data de 27 februarie 1474, deoarece localnicii din împrejurimi se plângeau mereu că aceasta ar fi cauza atacurilor necontenite ale inamicilor.
Data exactă a fondării mănăstirii Cârța nu este cunoscută cu exactitate, dar Papa Honorius al III-lea a menționat mănăstirea într-un document emis în anul 1225. Un alt document, emis la Konstanz, la 17 aprilie 1418, de regele Sigismund I al Ungariei (1387-1437) amintește că abația a fost întemeiată, construită și dotată cu drepturi și privilegii de către predecesorii săi. Calitatea de ctitorie regală maghiară rezultă și din actul desființării sale, la 27 februarie 1474, efectuată „ex auctoritate juris patronatus regii” de Matia Corvin (1458-1490).
Izvoare scrise din intervalul secolelor XIII-XV, provenite din ambianța ordinului cistercian – adunate și prelucrate de Leopold Janauschek -, datează actul fondării mănăstirii Cârța între anii 1202-1203. Cârța a fost catalogată sub numărul 539 ca număr de ordine după Janauschek. Datarea relativ exactă a întemeierii acestei mănăstiri cisterciene este facilitată de un document emis în cancelaria regală maghiară în anul 1223. Din textul acestei diplome regale rezultă că teritoriul, pe care a fost fondată și construită abația Cârța – delimitat de râul Olt la nord, râul Arpaș la est, râul Cârțișoara la vest, iar Carpații Meridionali (Munții Făgăraș) la sud -, i-a fost donat de către regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235), pentru mântuirea sufletului său, prin intermediul lui Benedict, pe când acesta era voievod al Transilvaniei („pro remedio animae nostre per fidelem ac dilectum nostrum Benedictum tunc temporis vaivodam assignari facientes”). Or, acest Benedict a fost voievod al Transilvaniei între anii 1202-1206 și 1208-1209. Constatarea permite datarea întemeierii între anii 1202-1209.
Intervalul de timp în care s-a putut consuma actul fondării mănăstirii poate fi restrâns și mai mult pe baza unei informații oferite de statutul 21 al Capitlului General al ordinului cistercian din anul 1206. Cu această ocazie este confirmată prezența unui abate cistercian de Cârța („abbas ultra Sylvas in Hungaria, filius abbatis de Egris”) la Abația Cîteaux, în Burgundia, abația-mamă a ordinului cistercian. Coroborând semnificațiile acestor informații istorice, se poate constata că mănăstirea Cârța a fost fondată de regele Andrei al II-lea (1205-1235) între 29 mai 1205 și 14 septembrie 1206, respectiv în intervalul de timp cuprins între 29 mai 1205 – ziua ridicării lui Andrei al II-lea pe tronul Ungariei -, și 14 septembrie 1206, dată la care au început lucrările Capitlului General al ordinului cistercian, când este atestat documentar primul abate de Cârța. Conventul colonizator stabilit la Cârța a provenit de la abația-mamă Igriș, din Câmpia Banatului. Raporturile de filiație între cele două mănăstiri sunt atestate documentar în anii 1206, 1368 și 1430. Primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate, potrivit cutumelor ordinului cistercian, din materiale perisabile, probabil din lemn. Acestea pot fi datate cu relativă siguranță între anii 1205-1206. Câțiva ani mai târziu, între cca. 1210-1215, în imediata vecinătate a clădirilor provizorii de lemn a fost construită o capelă de piatră, așa-numitul oratoriu. Fundațiile acestei capele, cu dimensiuni reduse (cca. 8-10m) și ziduri masive, au fost scoase la lumină în primăvara anului 1927, prin cercetările arheologice întreprinse de istoricul de artă și arheologul Victor Roth.
Prezența lor a fost confirmată prin cercetările arheologice întreprinse între anii 1983-1985. Construcția în piatră a mănăstirii a debutat ceva mai târziu, în anii ’20 ai secolului al XIII-lea, cel mai târziu în jurul anului 1230, fiind realizată cu maiștrii pietrari din Franța, care au ridicat o adevărată construcție gotică. De fapt, noua biserică a avut un adevărat rol iniţiator şi de inspiraţie în arhitectura viitoarelor biserici fortificate din Transilvania. Cistercienii au fost înființați ca ordin în jurul anului 1100 în Franța, de călugării din ordinul Benedict; călugării cistercieni s-au obligat să respecte regula „orat et laborat” („roagă-te și muncește!”) și de asemenea să respecte cele trei jurăminte stricte: castitatea, săerăcia și ascultarea. Aceștia aveau un stil de viaţă plin de restricţii, concentrându-şi munca doar în interesul laicilor. Au adus la Cârţa soiuri de viţă nobilă tocmai din Burgundia. Se spune că, datorită restricţilor la hrană, vinul era singurul care le dădea putere. Vara, călugării de la abaţia din Cârţa mergeau în Franţa la abaţia-mamă din Pontigny pentru a se pune la curent cu ultimele descoperiri. Pentru a se apăra mai bine împotriva inamicilor şi-au construit două grote în apropierea mănăstirii unde se ascundeau. Legendele spun că aceştia ar fi săpat chiar şi un tunel ce pornea de sub altarul bisericii şi care ducea până la râul Olt.
Edificarea mănăstirii s-a realizat în două faze principale de execuție, intercalate cronologic de marea invazie tătară din anul 1241. În prima fază de construcție, care etalează trăsături stilistice tributare romanicului târziu, s-a trasat planul general al mănăstirii, zidurile care delimitau curtea sa interioară fiind ridicate până la o înălțime de ca 3-4m deasupra nivelului contemporan de călcare. Din punct de vedere stilistic construcția arată înrudirea cu Mănăstirea Walkenried din Saxonia Inferioară și cu Mănăstirea Pannonhalma din Ungaria (amândouă aflate pe lista UNESCO a patrimoniului mondial). În anul 1260, după cezura provocată de invazia mongolă din primăvara anului 1241, lucrările de construcție vor fi reluate sub conducerea unui nou arhitect, format în ambianța goticului matur, și cu aportul unui atelier de pietrari cu o structură eclectică. În această fază are loc demantelarea vechiului oratoriu de piatră, pe ale cărui fundații au fost ridicate aripa nordică a transeptului cu perechea sa de capele și, în parte, corul cu absida poligonală. Pe la 1300 biserica și aripa estică a mănăstirii Cârța erau deja terminate, lucrările de finisare si de construcție a aripei sudice a abației continuând încă aproximativ două decenii. Arhitectul și atelierul de pietrari, activi la Cârța după invazia mongolă din anul 1241, au avut o contribuție majoră în diseminarea spiritului și a formelor artei gotice în Transilvania secolului al XIII-lea.
Un aport considerabil în evoluția acestui proces l-au avut însă și atelierele cisterciene de pietrari, trimise în Transilvania probabil din inițiativa Capitlului General al ordinului cistercian, căruia îi erau aservite încă din anul 1240 o serie de așezări din Țara Bârsei. Această influența stilistică sincretică poate fi surprinsă la o serie de monumente contemporane, situate în sudul Transilvaniei, de pildă la bisericile evanghelice din Sebeș-Alba, Prejmer, Bartolomeu, Hărman, Cristian, Capela „Sf. Ecaterina” din Brașov la Biserica evanghelică-luterană din Hălmeag, dar și în nordul Transilvaniei la biserica ortodoxă din Bistrița sau la biserica reformată din Sic. Un document emis la 29 ianuarie 1322 de regele Carol Robert de Anjou al Ungariei (1308-1342) informează că mănăstirii cisterciene Cârța îi erau aservite zece așezări: Cârța (Kerch), Criț (Cruz), Meșendorf (Messendorf), Cloașterf (villa Nicholai), Apoș (villa Abbatis), Cisnădioara (monte sancti Micahelis), Feldioara (Feldwar), Colun (Colonia), Glâmboaca (Honrabah) și Cârța Românească (Kercz Olachorum). După jumătatea secolului al XIII-lea, în imediata sa apropiere, pe malul drept al Oltului, mănăstirea cisterciană a fondat așezarea Cârța (germ. Kerz), cunoscută și sub vechea denumire de Cârța Săsească, iar pe Valea Hârtibaciului, lângă Agnita, a întemeiat localitatea Apoș (germ. Abtsdorf, Satul Abatelui). Ambele așezări au fost populate cu sași. Abația Cârța a așezat la cumpăna secolelor XIII-XIV coloniști germani și pe teritoriul fostului Scaun de Sighișoara, respectiv în localitățile Criț, Meșendorf și Cloașterf, precum și în localitățile Colun și Glâmboaca, pe teritoriul actual al județului Sibiu, precum și Feldioara, pe teritoriul actual al județului Brașov, toate situate pe malul drept al Oltului.
Prin obținerea de fonduri în cadrul unui program cultural al Uniunii Europene, mănăstirea a fost renovată în anul 2013 şi oferă pentru vizitatori un traseu turistic cu indicatoare. Cârţa se află la 45 km de Sibiu; din DN1 în direcţia Braşov, la indicator spre Cârţa se face stânga cca 3 km, până în centrul satului. Astăzi biserica este frecventată de comunitatea evanghelică din localitatea Cârţa (surse: wikipedia.org; crestinortodox.ro; alexandracristian.ro; sibiu-turism.ro; albota.sobis.ro; cetatidintrecut.blogspot.com; amfostacolo.ro; vacantapersonalizata.ro; printransilvania.ro).
În ciuda distrugerilor survenite de-a lungul istoriei sale zbuciumate, monumentul de la Cârța şi-a păstrat arhitectura impunătoare ce atrage turiștii și uimește și astăzi: capiteluri, chei de boltă, ferestre, console şi chiar portalul de vest din secolul XV. O vizită la acest obiectiv se va dovedi benefică și cumva înălțătoare…
Lasă un răspuns