Din urmă cu trei ani adică din ziua de duminică – 30 octombrie 2016, ne facem părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a unui mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi propovăduitor al dreptei credinţe creştine – Arhiepiscopul Iustinian Chira al Maramureşului şi Sătmarului, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea, onestitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea creştinească a vieţii, a slujirii şi pastoraţiei misionare, vreme de foarte mulţi ani, şi care, la data de 28 mai anul curent, a împlinit venerabila vârstă pământească de 95 de ani…
Înaltpreasfințitul Părinte Iustinian Chira – Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a trecut la cele veșnice în dimineaţa zilei 30 octombrie 2016, în timpul oficerii Sfintei Liturghii duminicale.
Venerabilul Păstor Duhovnicesc şi Ierarh s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș, dintr-o familie de țărani evlavioși, la botez, primind numele de Ioan. A urmat școala primară în satul natal (1928 – 1934).
Între anii 1934 – 1941 a fost reținut acasă de părinți pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului Ortodox de băieți „Simion Ștefan” din municipiul Cluj Napoca, judeţul Cluj.
Animat şi însufleţit de dragostea de a-L sluji cât mai bine pe Dumnezeu, s-a dus la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, din Ţara Lăpuşului, ca frate de mănăstire în data de 12 martie 1941, tuns în monahism sub numele de Iustinian (în anul 1942).
La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Mănăstirea Rohia – Maramureş de către Preasfințitul Părinte Nicolae Colan – Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului.
Între 22 noiembrie 1942 și 10 martie 1943 este încorporat, în pofida hainei clericale în armata maghiară la Miscolt. În împrejurările istorice dramatice dintre 1940 -1944, monahii din Mănăstirea Rohia – Maramureş trăiau într-o înfrigurată nădejde: eliberarea țării și a Transilvaniei.
În zorii în care această speranță devenea o certitudine, este numit Stareț la Mănăstirea Rohia tânărul ieromonah, în vârstă de numai 23 de ani, Părintele Iustinian Chira, care avea să conducă acest sfânt locaș, aproape 30 de ani; una din cele mai îndelungate și rodnice stăreții.
Pentru meritele sale în conducerea mănăstirii, la propunerea Preasfințitului Părinte Episcop Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului şi Clujului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit, în anul 1967, rangul de Arhimandrit, iar în anul 1973 a fost ridicat la rangul de Arhiereu, fiind ales în treapta de Episcop – Vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
În luna septembrie anul 1990 a fost ales Episcop Eparhiot al reînfiinţatei Episcopii Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, fiind instalat la data de 11 noiembrie 199 după ce, vreme de 17 ani a fost vrednic Episcop Vicar la Cluj, fiindu-i loial şi credincios ucenic şi apropiat collaborator Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului şi Clujului..
În această funcție şi calitate inițiază reorganizarea de curând reînființatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului. În acest scop a cerut înființarea postului de Episcop – Vicar pe seama Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, post în care l-a propus, în anul 1994, pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Iustin Hodea – Starețul de atunci al Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia, care devine astfel, din ziua de duminică – 17 aprilie 1994, Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Iustin Sigheteanul.
La 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rang de Arhiepiscop Onorific, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş.
Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul timpului mi-am adus aminte, pentru câteva momente, de Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Arhiepiscop Iustinian Chira a cărui plecare o regretăm foarte mult astăzi…
De ce acest lucru, pentru că îi regretăm calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă, abilităţile sale foarte competente în buna chiverrnisire administrativă şi în cea pastoral – misionară, pe care ni le-a cultivat şi colaboratorilor săi în orice prilej cu atâta dăruire şi abnegaţie…
El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul organizatorului şi a omului de cultură şi autentică tradiţie, cu deschidere spre istoria acestui neam şi popor, spre restaurarea şi reabilitarea bisericilor şi mănăstirilor vechi – vestite şi renumite monumente istorice, toate acestea transmise nouă cu foarte multă dărnicie, generozitate, nobleţe sufletească şi vrednicie…
Cu vaste şi avizate cunoştinţe în diverse discipline culturale, istorice şi teologice, morale, spirituale şi duhovniceşti, Părintele Arhiepiscop Iustinian Chira Maramureşanul inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, demnitate, mult discernământ şi foarte multă fermitate, tenacitate şi cuminţenie sufletească…
Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat şi probabil, şi invidiat…
El, Arhipăstorul, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti…
De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminarişti, studenţi – teologi, preoţi şi călugări, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat…
Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor personalităţi culturale, între care, la loc de cinste, îi amintim şi pomenim numai pe: Părintele Nicolae Steihardt – Monahul Nicolae de la Rohia, pe Alexandru Paleologu şi pe Ioan Alexandru, apoi al multor profesori şi ierarhi, îndrumător a multor seminarişti şi studenţi, clujeni, bistriţeni, maramureşeni şi sătmăreni sau bihoreni şi sălăjeni, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe asociaţii sau fundaţii culturale, naţionale şi patriotice din ţinuturile binecuvântate ale Maramureşului şi Sătmarului, am observat, deja, cum îl regret şi-l plâng cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit, fiind, la olaltă, cu toţi la unison, mulţi ierarhi ai bisericii noastre, foşti seminarişti şi studenţi – fii duhovniceşti ai Înaltpreasfinţiei Sale, precum şi foarte mulţi preoţi şi călugări…
Din învăţăturile, cuvintele, sfaturile şi îndrumările sale, reţinem, în cele urmează, doar zece citate celebre:
Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.
Când ești mâhnit, când ești necăjit, când ai ispite, nu te tulbura. Du-te la fratele tău și intră în vorbă cu el: „Ce faci, frate?”. Fără să-i spui că ai venit fiindcă ești tare neliniștit. Discută banalități. Tristețea se poate risipi și primești putere din puterea lui.
Trebuie să ne păstrăm și să ne cultivăm dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de sfinți. Să căutăm să anulăm barierele care ne răcesc sufletește, care ne împietresc, prin care uităm de Dumnezeu.
Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu.
Prin răbdare ajungi să‑l iubești pe fratele tău, să‑l ierți pe fratele tău, să‑l respecți pe fratele tău, să vezi că‑i mai bun decât tine, să vezi că‑i mai frumos decât tine, să vezi că‑i mai harnic decât tine. Prin răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici.
Cea mai puternică rugăciune este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Cu răbdare și practică, rugăciunea lui Iisus ajunge să facă parte din viața noastră, la fel ca aerul pe care-l respirăm.
Când Iisus Hristos este cunoscut şi ascultat cu adevărat, atunci se face pace şi în suflet, şi în familie, şi în ţară, şi în lume.
Omul, abuzând de libertatea pe care a primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea lui cea dintâi şi, din stăpân a devenit rob, rob al instinctelor; toate s-au întunecat înlăuntrul lui, iar odată cu căderea lui s-a tulburat toată creaţia.
Stresul se creează din grija exagerată. Din grijă şi iar din grijă. Toate relele vin din această exagerată grijă…
Voi sta la poarta Raiului şi voi aştepta să sosiţi cu toţii acolo!…
(Cf. Aurelian Iftimiu – http://basilica.ro/zece-citate-celebre-ale-ips-arhiepiscop-iustinian-chira/ – 30.10.2016).
Lasă un răspuns