Mariana Lucescu (1935 – 1999) a fost o mare jucătoare de handbal, baschet şi volei. Pasiunea pentru rugby a deprins-o de la tatăl ei, care jucase la echipa interbelică Viforul Dacia, și de la soțul ei, Dan Lucescu, fost jucător şi arbitru. În anul 1963, cea care credea că „în rugby și în viață trebuie să fii mereu primul” a devenit profesoară de educaţie fizică şi sport, în comuna Pantelimon (jud. Ilfov), de pe atunci.
Aici a format prima echipă școlară de rugby, antrenând elevii cu pasiune și transmițându-le „microbul” acestui sport și învățându-i și cum să se comporte în societate. În plus, a predat și la Clubul Sportiv Școlar nr. 2 din București și a format și influențat generații întregi de sportivi. Printre elevii ei, se numără Mircea Paraschiv, Alexandru Dumitru, Stelian Podărescu, Alexandru Rădulescu și George Sava. Poreclită „Doamna de Fier”, „Luceasca” sau „Madame Rugby”, aceasta a condus CSS 2 spre câştigarea a patru titluri naţionale (primul în 1972). Din 1987, când s-a retras din activitate, nu a mai pășit pe terenul de rugby și a murit în 1999, la câteva săptămâni după un infarct și un atac cerebral. Sâmbătă, pe 15 iulie 2017, la Școala nr. 1 din orașul Pantelimon (jud. Ilfov), a fost comemorată marea sportivă, prima femeie antrenor de rugby din lume.
Federația Română de Rugby a sărbătorit-o pe doamna rugbyului românesc prin dezvelirea unei statui: un bust plasat în fața Școlii nr. 1. Bustul onorific a fost realizat de sculptorul Ion Sideri, el însuși fost sportiv (campion de kaiac-canoe în lotul olimpic al României). „Este un omagiu pe care dorim să i-l aducem noi, toți cei care am fost crescuți de ea, o formă de respect și mulțumire pentru ceea ce ne-a învățat. La această școală din Pantelimon au avut loc primele ore de rugby conduse de ea și aici am făcut junioratul până la 18 ani. Este un loc plin de istorie, în care prezența Marianei Lucescu s-a făcut simțită zeci de ani. Așteptăm alături de noi toți iubitorii acestui sport, să ne amintim împreună de Marea Doamnă a Rugbyului Românesc”, a explicat antrenorul de rugby Alexandru Achim, care i-a fost elev și care a fost unul dintre inițiatorii proiectului.
La eveniment au fost prezenți foștii elevi ai celei supranumite „Marea Doamnă a Rugbyului Românesc” și pasionați ai sportului cu balonul oval. A fost un eveniment emoționant pentru Pantelimon și cu mândrie și onoare orașul va găzdui de acum înainte statuia „Marii Doamne” a sportului românesc. (G.V.G.)
Lasă un răspuns