Relieful darnic al patriei noastre ascunde încă vestigii milenare ale strămoșilor noștri. Astfel și în Defileul Crişului Repede (jud. Bihor), care nu este doar un loc pitoresc, ci reprezintă şi o poartă spre civilizaţii vechi, mai sus de Şuncuiuş, pe un deal ce se înalţă în faţa peşterii Unguru Mare, zace îngropată o cetate veche de peste trei milenii, de unde, cel mai probabil, oamenii acelor vremuri vegheau plutele care veneau pe Criş. Astăzi, cetatea nu poate fi văzută de nimeni, fiind urmele fortificațiilor sale stau ascunse în pământ. Specialiştii au identificat-o și vor să o readucă la lumină şi să amenajeze în jurul ei primul arheoparc din Bihor. Într-un astfel de arheoparc istoria şi natura se vor combina perfect.
Bihorul, judeţul cu cele mai multe peşteri din ţară, nu ascunde sub pământ doar minunăţii ale naturii, ci şi mărturii ale existenței oamenilor care, odinioară, au populat aceste locuri. În defileul Crişului Repede, la răscrucea satelor Şuncuiuş şi Bălnaca, un deal numit „al Simionului” păstrează secretul unei civilizaţii dispărute de mult. Primele cercetări de pe deal au fost demarate în 1986 de arheologii Sever Dumitraşcu şi Ioan Crişan, care ştiau deja că peştera Unguru Mare ascunde vestigii din neolitic şi au investigat asiduu caverna, dar şi împrejurimile. Aşa au descoperit pe dealul aflat dincolo de peşteră – „al Simionului” -, cum îi spun localnicii, numeroase bucăţi de argilă arsă și fragmente ceramice.
„În epoca fierului, în peşteră au stat oameni care au făcut metalurgie. Oamenii aceştia au vrut să obţină fier şi au încercat să ardă argile, dar nu au reuşit să scoată fier, pentru că nu au ajuns la temperaturi atât de ridicate. În dealul Simionului sunt, însă, numeroase vestigii ale acestor încercări”, ne spune Sever Dumitraşcu, de la Muzeul Țării Crișurilor. La începutul anilor ‘90, specialiştii Muzeului Ţării Crişurilor au depistat în Dealul Simionului şi urmele unei cetăţi ale cărei ziduri coborau până pe malul Crişului. Au stabilit că aceasta datează din aşa-numita epocă hallstatiană, prima parte a erei fierului, adică de prin anii 1.200 – 1.000 î. Hr. Ce folos şi, mai ales, ce viaţă a avut cetatea nu se poate spune cu exactitate. Pare aproape evident însă că a fost şi un loc de supraveghere, ţinând cont că de pe dealul înconjurat din trei părţi de Crişul Repede se vedeau cu uşurinţă plutele care veneau pe râu. Deşi nu s-au făcut cercetări ample pe Dealul Simionului, Ministerul Culturii a clasat locul ca sit arheologic, ceea ce conferă ocrotire cetăţii, deoarece nimeni nu poate săpa nici o groapă aici. Tot pentru a proteja fortificaţia, toate vestigiile găsite au fost acoperite cu pământ. Azi nimeni nu poate vedea cetatea, deci nu-i de mirare că prea puţină lume ştie de existenţa ei. Cetatea din Bălnaca – așa cum a fost numită – ar putea deveni însă o atracţie turistică. Reprezentanţi ai Muzeului Ţării Crişurilor, ai Consiliului Judeţean, ai Primăriei Şuncuiuş şi ai Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (ONG care deţine custodia ariei protejate Munţii Pădurea Craiului, pe teritoriul căreia se află şi dealul), au decis că vor pune umărul pentru a valorifica locul.
„Avem idee despre cum putem să punem cetatea în valoare. Ne gândim să amenajăm aici un arheoparc, care să cuprindă dealul, dar şi peştera Unguru Mare. Există şi fonduri pe care le putem accesa pentru asta”, ne spune Paul Iacobaş, şeful CAPDD Bihor. Pentru asta, însă, trebuie făcute mai întâi cercetări arheologice, pe care şi le-au asumat specialiştii Muzeului. În primă fază, echipa de lucru va merge pe deal cu un aparat care „scanează” pământul, folosind unde geomagnetice, pentru a depista exact unde anume se află vestigiile. Apoi, cu grijă, acestea vor fi dezgropate şi cercetate. Cât va dura operaţiunea, nimeni nu poate spune. „Important este însă că se face, pentru că zona este frecventată de turişti, care în mod cert ar vizita şi acest arheoparc”, zice consilierul judeţean Sebastian Lascu, şi el membru în echipa formată pentru dezgroparea cetăţii.
Peştera Unguru Mare aflată în apropierea cetății impresionează prin măreţia şi frumuseţea spaţiului subteran, având o deschidere de 27 de metri înălţime şi 24 lăţime. Ultima şi cea mai importantă descoperire din peşteră Unguru Mare este constituită de necropola din galeria finală, ce se afla încă în curs de cercetare şi care a oferit un bogat material arheologic din care pot fi amintite diferite forme de vase din lut, piese din bronz şi o mărgea din chihlimbar de provenienţă baltică. Peştera are o lungime de peste 800 de metri, doar 400 dintre aceştia fiind vizitabili. Este o peşteră fără formaţiuni, o peşteră ce a fost locuită. În prima sală au fost descoperite râşniţe din piatră pentru cereale sau seminţe. Ajunşi la capătul primei săli, turiştii vor putea admira a cascadă şi asta pentru că firul subţire de apă ce curge prin peşteră se prelinge peste pietre albe. Potrivit ghidului este vorba despre „crisit” care se găseşte doar în Apuseni. Peştera continuă cu o sală care este considerată a fi o cetate, unde se ascundeau apărătorii. De-a lungul vremii, acolo au fost găsite vârfuri de suliţă şi topoare de piatră. În 1958, într-o altă zonă a peşterii au fost descoperite structuri de lemn, urme de animale, şi oase subţiri, folosite ca ace de cusut. Peştera adăposteşte o colonie de aproximativ o sută de lilieci. Sala podoabelor, probabil cea mai cunoscută sală de pe întreg teritoriul peşterii se face remarcată prin numeroasele forme cristaline, decorate cu ţepi şi lame, pereţii fiind îmbogăţiţi de reţeaua albă de ochiuri mărunte, aşezate pe fondul roşu-albastru. În zona portalului au fost descoperite cele mai vechi vestigii, care datează încă din epoca neolitică (surse: ebihoreanul.ro; cunostelumea.ro; wikipedia.org).
Aşadar, în viitor, turiştii care vor merge la Şuncuiuş ori Bălnaca se vor bucura nu doar de măreţia naturii, ci şi de prezența unei așezări – cetăți din epoca fierului, de acum 3000 de ani. (G.V.G.)
Lasă un răspuns