Mă aflam într-o excursie la Peștera Ialomiței când am aflat de existența Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești de la Târgoviște. Am întrebat ce se mai poate vizita prin județ și am fost îndrumat către Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi (restaurat), Curtea Domnească din Târgoviște (renovată) și acest nou muzeu (nou pentru mine). Unic în țară prin evaluarea documentar-istorică și artistică a exponatelor, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești este amplasat în Curtea Domnească din Târgoviște, județul Dâmbovița, și adăpostește mărturii ale civilizației unui popor, exprimată printr-unul dintre cele mai profitabile în timp meșteșuguri, tiparul.
Aici se regăsesc prima tiparniță instalată la Mănăstirea Dealu, de călugărul sârb Macarie și prima carte tipărită în Țara Românească — „Liturghierul lui Macarie” (1508), precum și „Octoihul slavon” (1510), „Tetraevanghelul slavon” (1512), ediții princeps, cărți rare, fiind o dovadă vie a dezvoltării culturii pe teritoriul celor trei provincii românești. Vatră a tipăriturilor din Țara Românească, orașul Târgoviște a fost al patrulea centru tipografic de limbă slavonă după Veneția, Cracovia și Cetinje, și primul în spațiul sud-est european. Aici a fost tipărită și prima traducere în limba slavonă a lucrării „Urmarea lui Hristos/Imitațiunea lui Cristos”, de boierul cărturar Udriște Năsturel, cumnatul domnitorului Matei Basarab. Tipărirea cărților în Țara Românească se făcea sub oblăduirea voievozilor creștini, fiind considerată ca o problemă de stat menită să aducă prestigiu statului și bisericii deopotrivă. Pentru a consolida prestigiul Bisericii ca principal sprijin al statului, domnitorul Radu cel Mare l-a adus în țară pe călugărul Macarie, format ca meșter tipograf la Veneția, care tipărise deja cinci cărți la Cetinje, între anii 1493-1495.
Așadar, începând cu apariția scrisului și continuând cu inventarea tiparului cu litere mobile de către Gutenberg în Germania (1400-1468) și răspândirea lui în Europa, muzeul prezintă dovezi ale trudei meșterilor tipografi și miniaturiști, care au început la Târgoviște. precum: Macarie, Dimitrie Liubavici, Oprea Logofătul, Coresi, Antim Ivireanu, Mitrofan Gregoraș, Meletie Macedoneanu. Inaugurat la 11 mai 1967, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești este adăpostit de „Casa Aramă” sau „Dionisie Lupu” — monument de arhitectură în stil neoromânesc din secolul al XIX-lea. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului Ion Mincu, pe beciuri cantacuzine din secolul al XVII-lea și a adăpostit biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino, printre cele mai valoroase din Țara Românească la acea vreme. La începutul secolului al XX-lea, casa a fost folosită ca internat școlar particular, local al poliției orașului, iar în perioada Primului Război Mondial a fost sediu al comandamentului german. Distrusă în urma unui cutremur, din vechea casă, se mai păstrează doar două ziduri de interior, fiind refăcută din temelii peste ruinele de la începutul secolului al XIX-lea, în incinta Curții Domnești. „Casa Aramă” este compusă din pivniță, parter și etaj, accesul la etaj făcându-se printr-o scară exterioară din lemn care conduce într-un cerdac de unde pot fi admirate a monumentele Curții Domnești.
Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești a fost amenajat la parterul acestei clădiri, fiind structurat pe săli reprezentând atât începuturile activității tipografice târgoviștene (secolul al XVI-lea), cât și centrele tipografice apărute ulterior în Transilvania (secolele XVII, XVIII) și culminând cu editarea primelor ziare cu apariție regulată (secolul al XIX-lea), când este încheiată evoluția cărții vechi românești. Expoziția începe cu prezentarea primelor forme de scriere („protoliterată” sau „pictografică”, „ideografică”, asemănătoare celei mai vechi scrieri din lume, cea sumeriană) și primelor suporturi de scriere (tăblițele de lut ars de la Tărtăria, din județul Alba — secolele IV-III î.Hr.). Alte suporturi precum vasele de lut, scoarța de copac sau pergamentul au fost folosite până când au început să apară și în țara noastră primele mori de hârtie la Brașov (1563), Sibiu (1573), Câmpulung-Fierbinți (1768), Batiște, lângă Snagov (1775) sau „moara de hârtie domnească” de la Ciorogârla (1796). Impunerea limbii române în cultura scrisă este evidențiată prin cărțile tipărite în secolul al XVII-lea, atât în Țara Românească (Evanghelia învățătoare, Îndreptarea legii, Pravila de la Govora — 1640, prima carte românească din Muntenia), cât și în Moldova (Cazania lui Varlaam, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei) și Transilvania (Noul Testament de la Bălgrad). Apariția cărții laice este ilustrată în acest muzeu prin tipărituri realizate de Antim Ivireanu în secolul al XVIII-lea, la Târgoviște, București, Buzău și Râmnic (Panoplia dogmatică, Alixăndria, Pilde filosofești), dar și prin manuscrise și tipărituri ale domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir (Istoria Imperiului Otoman, Descrierea Moldovei, Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor). Reprezentative sunt și istoriile, gramaticile, calendarele de munci agricole și dicționarele editate de reprezentanții Școlii Ardelene (surse: muzee – dambovitene.ro; jurnalspiritual.eo; wikipedia.org; agerpres.ro; financiarul.ro; taradacilor.ro).
Un interes deosebit din partea vizitatorilor îl stârnesc şi celelalte obiecte expuse în muzeu: ornamentele tipografice, inelele sigiliare, xilogravurile, valoroasele legături de carte şi tiparniţa din secolul al XVIII-lea, piesa de rezistenţă a expoziţiei. Ieșind din sfera orală a mesajelor și călătorind în timp către modalitățile de transmitere a unor cunoștiințe către noile generații, simți că participi și tu la migăloasa muncă din lumea semnelor…
Lasă un răspuns