Dor de pădure
Mai spune-mi pădure poveștile tale.
Mai spală-mi tu, râu, picioarele desculțe,
Mai lasă-mă pădure, să fiu iar visătoare,
Când alergam, copil, prin ale tale frunze…
Mai ține curată, cărarea prin tine
Și nu-nchide ușa trecutului meu.
Acolo am trăit și rele și bune
Acolo mă simțeam fericită, eu.
Mai spune pădure poveștile tale!
Și câți te-au călcat și câți te-au tăiat!
Mă tem, dacă vin, să caut răcoare,
Ai să m-așezi la umbra unui butuc uscat!
Atât de frumos mă primeai altădată
În straie firești, de firesc anotimp,
Atât de cioplită și atât de uscată,
Am să te regăsesc după atåta timp!…
Înserare
Ce repede mă prinde înserarea!
Aproape cred că nici n-am răsărit.
Și tot mai scurtă-mi pare astăzi zarea.
Cât de grăbită trec în asfințit!
Cât de grăbită mi se-ntinde toamna!
Dar primăvară… vară… am avut?
Mi se strecoară-n oase tot mai rece iarna.
Cu fiecare zi e timpul tot mai scurt!
Dar mâine?!… Mâine voi mai răsări?!
Când înserarea tot mai deasă vine,
Când visele din nopți se vor topi…
Eu recunosc că-mi este teamă de-acel mâine!
Ce repede mă prinde înserarea!
Dar uneori găsesc frumos și-un asfințit.
Acolo unde cerul îmbrățișează marea
Când asfințitul pare adesea răsărit!
I N V I T A Ț I E
Să veniţi la mine-n Vlaşca,
în Vlaşca cu magii reale;
dragii mei, e-atâta soare
și minuni sentimentale!
Aici bătrânii mei ţărani
strâng necazurile acasă;
salcâmii cresc lângă tufani
și înfloresc în masă.
Eu bărbatul de pe câmpie
vă aştept aici de-o viaţă;
cu doruri şi uluiri astrale
și iubiri ce mă răsfaţă.
De veţi veni, azi, în Vlaşca
cum visat-am tot mereu;
vom chefui ca-ntotdeauna
și-om cânta precum Orfeu.
O lirică relevantă și plină de sinceritate!