Ne grăbim către vestul dezvoltat, îngropând dovezile perenității noastre…

Când veţi alerga cu maşina pe autostradă ce duce spre graniţa către occidentul european, nu veţi şti că sub învelişul asfaltic sunt peste 100 de situri arheologice antice şi preistorice. În graba noastră de a prinde din urmă alte ţări dezvoltate, am sacrificat urmele strămoşilor şi istoria şi i-am reîngropat sub asfalt. Dacă eram în Italia, Franţa, Spania, se găsea o modalitate de ocolire sau includere a zidurilor antice în noua arhitectură stradală. Dar la noi s-a trecut la ce era mai simplu, adică la reîngropare. Oricum istoria se află, aidoma culturii, pe un loc codaș între prioritățile politicienilor, când vine vorba despre investiții în ţara noastră. Așa s-a întâmplat și cu una dintre cele mai mari aşezări romane din Dacia, descoperită la Şibot, în judeţul Alba, în anul 2012. A fost acoperită destul de repede de autostrada aflată la vremea respectivă în construcţie.

Numită şi „Una dintre cele mai mari descoperiri arheologice din România, de după anul 1989”, aceasta zace deja îngropată sub autostrada Orăştie – Sibiu. Descoperirea senzaţională care ar fi trebuit să schimbe cumva planurile iniţiale de construcţie ale autostrăzii a scos la iveală un veritabil oraş roman cu o suprafaţă de peste două hectare, din secolul II d.Hr.. Din cercetările efectuate de către specialişti a rezultat că aşezarea romană era locuită de o populaţie cu un nivel de trai foarte ridicat, cel mai probabil meşteşugari. Forma zidurilor, caracteristică secolului al II-lea, reprezinta clădiri deosebite cu caracter public.  Potrivit arheologilor, acestea aveau un sistem de podele suspendate pe sub care circula aerul cald, iar accesul în încăperi se făcea pe trepte (cu scări). Oraşul roman descoperit avea edificii somptuoase şi un sistem de fortificaţii, fiind considerat cel mai vechi din Transilvania. O mărturie a existenţei unei populaţii de meşteşugari ar fi numărul mare de cuptoare în care se ardeau produsele din ceramică şi artefactele descoperite în incinta oraşului. Oraşul roman a fost descoperit în apropierea D.N. 7, care „taie” în două aşezarea.

Este de presupus, astfel, că situl ar fi putut fi identificat şi la momentul construcţiei drumului naţional. Pentru că s-a interpus exact pe traseul autostrăzii, situl arheologic a fost acoperit de pământ după finalizarea cercetărilor, iar apoi, cea mai mare parte a acestuia a fost acoperit de autostrada în sine. Au existat la vremea respectivă voci care au solicitat devierea traseului autostrăzii şi conservarea sitului arheologic, dar, în final, acest lucru nu s-a întâmplat. Cercetările istorice au fost efectuate de către specialişti ai Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti. Ca principale concluzii ale cercetărilor arheologice au fost declarate următoarele: cercetările arheologice preventive din perioada 16 martie–20 octombrie 2012, pe traseul viitoarei autostrăzii A1, Orăştie–Sibiu, lot Orăştie–Sebeş, în raza comunei Şibot, punctul „În Obrej”, km 9+650–10+150, au condus la investigarea unei aşezări romane (vicus) şi a necropolei aferente acesteia. Situl se afla într-o stare de conservare precară, atât din cauza intervenţiilor antropice de tot felul de-a lungul vremii (terasări, excavări, trasarea DN7 etc.), cât şi din cauza unor „catastrofe” naturale (alunecări de teren, inundaţii, etc.). Au fost cercetate peste 300 de complexe arheologice, cuprinzând atât complexele cu caracter funerar (228), cât şi cele specifice unei locuiri (drum, străzi, clădiri, cuptoare etc.), databile pe parcursul întregii stăpâniri romane în Dacia. Cea mai mare parte a sitului, cum era şi normal, este ocupată de zona de locuit, respectiv între km 9+650–9+910 (la sud şi nord de DN7).

Au fost identificate şi cercetate un număr de 17 clădiri cu dimensiuni şi planimetrie individuală, surprinse parţial sau în întregime. Cele mai multe dintre zidurile clădirilor (surprinse la nivelul fundaţiilor sau până la primele două-trei asize ale elevaţiei) sunt construite din pietre de râu, şisturi/calcare locale şi material tegular (fragmentar) legate, în egală măsură, cu pământ sau mortar. S-a constatat folosirea cu predilecţie a mortarului la corpurile cu funcţionalitate domestică, lutul fiind folosit fie la zidurile care delimitează curţile ansamblurilor, fie la zidurile care formează anexele gospodăreşti. După încheierea cercetărilor din cadrul acestui oraş roman, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a organizat în seria Historia Viva, o conferință, intitulată „Așezarea romană de la Șibot-În Obrej (jud. Alba)”, prezentată de dr. Adela Bâltâc, cercetător științific în cadrul muzeului. Evenimentul a avea loc pe 9 iunie 2012, la sediul muzeului, corp Stavropoleos, etaj II, sala Mihai Viteazu. Pentru istorie, trebuie totuşi să consemnăm și următoarele: sâmbătă, 20 octombrie 2012, echipa arheologică coordonată de Paul Damian, directorul adjunct al Muzeului Naţional de Istorie al Romaniei din Bucureşti, a încheiat cercetarea sitului roman de la Şibot (Şibot 3), judeţul Alba şi a notificat în acest sens constructorul Strabag. Acesta a trecut la demolarea imediată şi integrală a ruinelor, fapt ce a fost confirmat ieri, 23 octombrie, de către membrul Grupului de Gândire şi de Acţiune „ROMÂNIA VIE”, fondat de un grup de protestatari din Bucureşti. Este de remarcat că de sambătă, 20 octombrie, până luni, 22 octombrie, când se pare că a avut loc demolarea, nu a existat timpul fizic necesar întocmirii raportului final de cercetare, examinării acestuia de către Comisia Naţională de Arheologie, eliberării recomandării consultative a acesteia şi redactării şi emiterii certificatului de descărcare de sarcină arheologică de către Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, din subordinea Ministerului, astfel că desfiinţarea vestigiilor s-a făcut cu încălcarea flagrantă a legii. Deși a fost recomandată îngroparea în fundațiile autostrăzii și nu demolarea unei părți a ruinelor, în special a zidurilor legate cu mortar (întrucât existau și ziduri legate cu pământ, mai greu de conservat odată expuse „la zi”).

Obiceiul de a demola cu buldozerele fără a mai aștepta eliberarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică, pe răspunderea constructorului, imediat ce arheologii notifică sfârșitul cercetării, este o practică curentă în România. Acest fel de a proceda încalcă prevederile legii, dar ca o notă general, atitudinea este una de indulgență. Per total, MNIR a avut în lucru pe tronsonul I Sebeș- Orăștie (unde antreprenor a fost Strabag), 11 situri arheologice, din care numai unul era cunoscut anterior. Din aceste 11 situri au fost recoltate peste 20 de tone de material arheologic. Per total se estimează că în medie la fiecare 100 km de autostradă există 20-25 de situri arheologice. În acest mod se poate vedea în construcția de autostrăzi și în banii europeni absorbiți pentru asta o mare șansă pentru cercetarea arheologică. Dar așa. în ultimii ani, de-a valma, au fost distruse zeci, dacă nu sute, de situri arheologice importante, aparținând unor diverse epoci istorice (din neolitic până în epoca modernă), asupra multora dintre ele intervenindu-se sub pretextul lucrărilor la diverse proiecte de infrastructură. Evident că avem nevoie de autostrăzi, poduri, căi ferate și altele, sunt imperios necesare unei țări a secolului XXI, dar, de foarte multe ori, relieful permitea modificarea respectivelor proiecte astfel încât acele situri să nu fie afectate total sau parțial. În toate țările Europei unde se urmărește protejarea vestigiilor, proiectele moderne sunt concepute în funcție de acestea, nu prin distrugerea lor. La Roma, spre exemplu, tunelurile stațiilor de metrou au fost construite în funcție de zidurile antice, acestea fiind practic „îmbrăcate” de noile structuri, nu distruse (a se vedea „biserica îngropată”, accesibilă prin vitrine transparente, într-o stație de metrou). Nu mai vorbesc despre greci, care au grijă ca fiecare piatră, rămășiță, fie ea cât de mică a unor vestigii, să fie protejată, semnalizată, cu instalare de panou informativ și, de cele mai multe ori, cu o taxă pentru a fi văzute mai de aproape. Sau, avem aici peste Dunăre, vecinii bulgari ce încearcă pe toate căile să devină urmași credibili ai tracilor antici.

Astfel, îngropând dovezile perenității noastre, ne grăbim către vestul dezvoltat al Europei, fără să privim în urmă…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*