Viermele de cimitir (politic)…

Sloganul lui la prezidențiale ar trebui să fie simplu: „Votați viermele!”… Sigur, s-ar putea ca alegătorii să fie puși în încurcătură și să pună stampila pe aproape fiecare dintre candidații de pe buletinul de vot. E drept, individul, s-ar putea identifica, la cât de cinic și de morbid e în vorbă și în figură (și figuri), cu un cap de limacs teșit pe încheietura unui copârșeu… Pentru că, în cazul lui, despre asta este vorba: un oportunist care trece dincolo de planările în așteptare ale uliilor necrofagi; el este deja „acolo” pe post de vierme strâns lipit de leșuri. Chiar dacă, fizic, nu există nici un cadavru.

De aceea, chiar dacă va aduna semnăturile necesare, ele nu ar trebui înregistrate. Pentru că nu ar fi susținerile oamenilor pentru el, ci, pe fondul unei emoții devastatoare, pentru Alexandra. Or, cadavrele nu candidează, iar „îmbălsămătorii” lor, chiar dacă au oarece știință de carte, nu le pot înlocui cu zâmbetele lor machiavelice.

Da, era evident că aici se va ajunge… La (di)simularea unei campanii prezidențiale pentru A. Cumpănașu. La simularea pe persoana lui atât de arogantă, dar și la posibila „disimulare” a candidaturii lui în portvizirul unui partid. Pentru că mai este timp… Și chiar dacă se va transfera la limită pe buletinele unui formațiuni, plecând de la empatia societății, nimeni nu va sta să-i conteste legitimitatea candidaturii, fie eventual și în postura de candidat (roșu-)independent pe liste de partid.

Și a fost clar care (îi) este scopul din primul moment al dezvoltării publicist-(electorale) a dramei de la Caracal… Și nu pentru că lipsa reală de empatie îl trăda, nu pentru că nu transpunea în spațiul public o emoție reală, credibilă. Nici măcar din cauza limbajului în care, în preajma, aproape ubicuitară, a morții, el nu se ferea de invocarea dracului la adresa tuturor acelora care îndrăzneau să pună întrebări despre implicarea lui, unchiul-„răvășit” (dar nu de dramă, iată, ci de visul candidaturii).

Scopul mizerabilului (pentru că asta a devenit în clipa în care și-a maximizat imaginea prin anunțul candidaturii) a fost practic devoalat încă de la început de cei din jurul lui, când, deși ne aflam în imediata apropiere de tenebroasele fapte, într-un moment maxim al empatiei publice, una dintre entitățile din asociația lui a ieșit din formula organizațională, delimitându-se de ceea ce devenea evident. Traficul de influență și uzul de putere speculativ șantajistă al „uncheșului” (ăsta „uncheș”, nene!) în lipirea ca un vierme de cadavrul unei victime. Restul „semnelor”, aproape evidente, ale falsului îndurerat au trecut pe lângă noi și prin noi, le-am cuantificat dar, din respect față de morți, am tăcut. (Pe cel ce s-a folosit, „pe liste”, de numele morților din cimitire l-am condamnat… Or, cu ăsta, care este în stare să dezgroape leșurile și să le plimbe în drumul lui public spre Cotroceni, această săpânță electorală a neputinței noastre ca societate, ce facem?)…

Presiunile la adresa instituțiilor, amenințările și șantajele lui, toate, neavând un răspuns din partea statului, ca nivel de permisivitate din partea acelora care aveau totuși de făcut cercetări, s-au constituit la rândul lor în alte semne. Mai ales în clipa în care niciuna dintre instituțiile vizate, somate, amenințate de A. Cumpănașu nu a ieșit să reclame aceste poziții de forță. Chiar dacă individul a devenit, practic, nu doar un reclamant de serviciu (al serviciilor), ci unul patologic. Plângerile lui penale erau înregistrate parcă înainte de a apuca să le semneze chiar el, instituțiile fiind de-a dreptul timorate. Pentru că în cazul instituțiilor de stat, când se „mișcă” atât de repede, nu este vorba de vreo eficiență organizatorică, nici măcar de empatie cu vreun subiect, ci de teamă, de frică viscerală, de instinctul de conservare în masă a locurilor de muncă ale maselor de funcționari.

Și chiar dacă era pe buzele multora, întrebarea a tot fost evitată… Cine ești tu, A. Cumpănașu, de stă un stat întreg la picioarele tale?! Cât de „acoperit” (de acoperirea de acoperit)?!

Acum avem răspunsul. Și îl avem aproape scris cu sângele unei biete fete…

Dar, oricât de dramatic, oricâte derapaje etice, morale, oricâte posibile aspecte penale am putea sesiza în acțiunile individului (oricum, nouă ne-ar lua luni întregi să accedem cu plângerile noastre penale la abuzurile penale ale cazului Cumpănașu!) nu despre aceste „candidat” este vorba. Nu doar despre el…

Pentru că lista cu toți aceia ce vor reuși să obțină semnăturile pentru prezidențiale (strecurate, adunate, copiate, înmulțite, scoase de prin cimitire, instituții și companii cu profit la contractele bugetare), ar putea da un tablou al conturării „sectoriale” a țării de către sferele de interese. Și, mai ales, lista rezultatelor de după primul tur. Primul tablou al alegerilor. Acolo vom vedea cel mai bine cine și cui se împarte țara…

Da, pare simplu de acum: dacă sinistra limbă împleticită (gramatical, nu ca vuvuzetă de piață) va accede în turul doi, vom avea prima piatră din zidul care acaparează România. Viitorul ei. De fapt, doar prezența ei în „candidatură”, integral sau până la predarea continuității către altcineva (alt vierme, de ong, de partid…) denotă că lucrurile sunt de acum conturate. Pentru restul, nu ne va rămâne decât să luăm „procentele”. Oricum, însumate, vor da aritmetica unei țări în care singurii care lipsesc, care vor trebui să lipsească, suntem noi.

Un răspuns la “Viermele de cimitir (politic)…”

  1. „Presiunile la adresa instituțiilor, amenințările și șantajele lui, toate, neavând un răspuns din partea statului, ca nivel de permisivitate din partea acelora care aveau totuși de făcut cercetări, s-au constituit la rândul lor în alte semne. Mai ales în clipa în care niciuna dintre instituțiile vizate, somate, amenințate de A. Cumpănașu nu a ieșit să reclame aceste poziții de forță.” „Și chiar dacă era pe buzele multora, întrebarea a tot fost evitată… Cine ești tu, A. Cumpănașu, de stă un stat întreg la picioarele tale?! Cât de „acoperit” (de acoperirea de acoperit)?!”
    Dă Doamne să apară și să fie unul, oricare el să să stea statul ăsta la picioarele lui și să putem să ne luăm țară în bună grijă, să identificăm toate problemele, și să arătăm efectele și cauzele lor, în egală măsură și să arătăm și săputem trage la răspundere pe toți aceia care ne-au sărăcit într-așa hal, tocmai că se știe de către cei care sărăcesc pe alții că pot să-i batjocorească cât și cum vor. Așa că SALUT pe domnul CUMPĂNAȘU, chiar dacă a făcut folosindu-se de CALUL TROIAN, cert este că fără modul lui tenace și perseverent de atacare, deconspirare, cu suficientă logică și curaj, ne-a dezvelit în față un fenomen social în întreaga sa goliciune, și am convingerea că domnul Cumpănașu nu se va opri numai la acest fenomen, și pe rând, vor fi luate și celelalte, dar pe care sper să le curețe, după cum este necesar să sece mlaștina interlopilor de tot felul, cu toată întinderea rețelelor, azi ajunse ruginite de când funcționează în Țara Noastră, și toate având drept țintă, neamul românesc, România ca Țară a Românilor…Ca PREȘEDINTE, domnul Cumpnașu, am toată încrederea că va rezolva toate acestea, și mai mult va creea și condițiile ca românii noștri să se întoarcă acasă, și nimeni să nu mai aibă curajul să se atingă de mândria, demnitatea și averea românilor! Personal, cu ceilalți candidați, nici că veneam la vot. Cu domnul Cumpănașu candidat, vin la vot și cu el votez!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*