Generalul Berthelot – prima vizită în Ardeal după Marea Unire (2)

Şansa noastră a fost de data aceea Anglia, care aflând de conspiraţia lui Rakovski, l-a determinat pe Brătianu să recunoască guvernul bolşevic: Troţki-Lenin-Stalin. Doi ofiţeri englezi de la Intelligence Service, col. Hall şi capt. Hill s-au deplasat la Troţki, care le-a înlesnit cererea, repetând ordinul către Rakovski şi emiţându-le o drezină pentru a-l convinge pe bulgar. Englezii l-au ajuns pe ticălos între Nicolaev şi Tiraspol, la un pas de Basarabia şi cu greu l-au convins să-şi schimbe direcţia atacului, apoi au sosit la Brătianu la Iaşi, care hotărâse data de 30 Decembrie 1917, pentru semnarea convenţiei de recunoaştere a guvernului bolşevic. A doua zi, în 31 Decembrie 1917, Divizia 11-Slatina a generalului Broşteanu ocupa malul drept al Nistrului contra fanaticilor bolşevici. Graţie decretului de autodeterminare s-au făcut alegeri în Basarabia alegându-se la 27 Noiembrie 1917, Sfatul Ţării care a votat autonomia. Brătianu a sărit ca ars: Ce autonomie?! Votaţi unirea, ca eu să vă pot apăra pe Nistru, iar nu pe Prut, care e mic. Basarabenii au tăcut. Regele a apelat la Pantelimon Halippa. Basarabenii n-au scos un sunet. La sfârşitul lui Ianuarie 1918, basarabenii au votat independenţa. S-a instituit în Regat guvernul generalului Averescu la 21 Ianuarie 1918, iubit de basarabeni, dar nici el nu i-a convins să se unească cu Patria-Mamă. A venit la Chişinău marele general Ianculescu. Nimic! Generalul a luat din Divizia 11, două regimente de artilerie, a înconjurat capitala şi au tras în aer. Basarabenii impresionaţi de bubuituri au impus tăcerea. După armistiţiul de la Buftea din 5 Martie 1918, premierul Marghiloman l-a trimis pe rectorul Universităţii din Iaşi, Constantin Stere să-i convingă. Acesta a pledat în sfatul Ţării, unde a fost ascultat, aplaudat, dar apoi toţi au tăcut mâlc. A apelat la bani, la mită. Nimic! Brusc, fără ştirea Bucureştiului şi Iaşilor, Sfatul Ţării a votat Unirea Basarabiei cu România la 27 Martie 1918: 86 voturi pentru, trei contra ale evreilor, 32 abţineri ale ucrainenilor şi ruşilor.

De ce atâta muţenie la dragii basarabeni? Enigma a fost descifrată astfel: 100.000 de mii de basarabeni recruţi, înşiraţi de la Marea Baltică la Oceanul Pacific se aflau în armata ţaristă şi dacă basarabenii acceptau unirea fraţii lor erau sortiţi a fi prizonieri, poate chiar deportaţi în Siberia. Sfatul Ţării a ales o delegaţie condusă de deputatul Păscăluţă şi trimisă la Lenin, pentru ca sub pretextul formării unui corp de armată de apărare a Basarabiei, bolşevicul să permită venirea basarabenilor în ţară. Minunea a fost că au întâlnit un inginer locotenent basarabean care răspundea de Departamentul de Transmisiuni al guvernului Lenin şi al ministerului de Război-Troţki, care a reformulat cerere fraţilor săi, transmiţând presupusul ordin al lui Lenin: „toţi soldaţii, ofiţerii şi subofiţerii născuţi pe teritoriul Basarabiei să primească o foaie de drum cu destinaţia Chişinău, unde să formeze corpul de armată pentru apărarea Basarabiei împotriva duşmanului din vest (a României-n.n.). Mongolul n-a aflat, dar presimţind ceva l-a însărcinat pe politrucul student la Fizico-Chimice, Vlad Inculeţ să ia urma Chişinăului şi să contracareze operaţiunea. Acesta s-a executat strigând în gara capitalei: „Acolo, la Iaşi şi Bucureşti, se află duşmanul ereditar al Basarabiei, duşmanul de moarte al nostru de care trebuie să ne apărăm! Pe urmă s-a întors cu faţa spre est şi a arătat spre Moscova: Acolo este mama noastră protectoare, Moscova, buna noastră mamă!” (idem., p. 53)

Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat! Inculeţ a intrat în Sfatul Ţării, a fost ales preşedintele Sfatului, iar alături de Mitropolitul Iuria a votat spontan unirea necondiţionată a Basarabiei cu România la 27 Martie 1918?!   

Constantin Moşincat dedică volumul său:  „Eroilor care s-au bătut în marele război, cu privirea fixată pe misiunea militară franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, pentru întregirea şi apărarea României. După cum e bine cunoscut, momentul ales pentru declanşarea ofensivei armatelor române, în sud-estul Ardealului, coincidea cu uriaşa ofensivă a armatei germane de la Verdun, pe care Franţa, printr-o supremă încordare a forţelor sale morale şi materiale încerca să o stăvilească. Retragerea unor mari unităţi germane de pe frontul de vest şi aducerea lor împotriva armatei române ce avansa în sudul şi estul Transilvaniei, puse sub comanda mareşalului Falkenhayn, a însemnat o binevenită descongestionare a frontului occidental. Preţul acestei noi evoluţii de pe fronturile de luptă, din lunile care au urmat, a fost oprirea ofensivei germane de la Verdun, dar şi înfrângerea armatei române în bătălia Sibiului, retragerea dramatică din Ardeal, urmată de istovitoarea repliere a rămăşiţelor armatei, a guvernului şi a autorităţilor statului român în Moldova. Acesta a fost consensul în care Marele Cartier General şi Guvernul francez, în consens cu aliaţii, a luat decizia trimiterii generalului Berthelot în fruntea unei misiuni militare franceze în România.”  (Constantin MOŞINCAT – Generalul HENRI MATHIAS BERTHELOT…,  p. 15)

Prin urmare se poate spune cu certitudine şi cu mândrie că: ROMÂNIA  a salvat FRANŢA, pentru ca FRANŢA  să salveze ROMÂNIA.

Prima jertfă a înflăcăratei Armate Române în Transilvania înrobită de habsburgi a constituit Darul de sânge al Oştirii noastre pus pe Altarul Patriei şi Bisericii, dar şi prinosul salvării Armatei Franceze, respectiv a Antantei din tentaculele ucigaşei Caracatiţe a Puterilor Centrale.

Marele Ostaş francez pe care regina Maria îl gratula: nepreţuitul general Berthelot, iar generalul rus Gurko: sunteţi mai român decât românii, impunea prin statura unui uriaş viguros, cuceritor, reflectat de chipul blond, paşnic, rumen, binevoitor, primitor, dăruitor, impunător. În 1913, strălucea ca general de brigadă, apoi ca strateg în cadrul Statului Major Francez, colaborator al generalului Joffre, la Marna,  viitorul mareşal (1852-1931), elaborând faimoasa Ipoteză XVII, ce conţinea planul de operaţii privind intrarea Franţei în război. A făcut parte din Rezistenţa franceză în fruntea unui corp de armată, luptând în nordul Franţei (aug. 1914), Soissons (12-14 ian. 1915), Champagne (22sept.-15 oct.1915), Verdun (12 mart.-10 iun. 1916). Prin experienţa căpătată la Verdun, Iser, Somme a fost delegat să reprezinte Misiunea Militară Franceză în România, din 3/ 16 Octombrie 1916, iar după război, guvernator militar al Strassbourgului.

Alegerea Generalului Berthelot în fruntea misiunii militare franceze, pentru România a fost un DAR PROVIDENŢIAL oferit de Dumnezeu, pentru poporul nostru dârz şi credincios. El s-a alăturat marilor noştri Comandanţi, constituind Elita militară care a coordonat tehnic, strategic, tactic, profesional, moral, salvările din înfrângeri şi apoi cutezanţa izbăvirilor, până la Înfăptuirea Visului nostru de Aur al Reîntregirii ROMÂNIEI MARI. Caracterul marelui general, educaţia sa, firea aristocrată, conştiinţa demnităţii, capacitatea genială, inspiraţia harică, modestia apropiată de smerenia monahilor, l-au înfiiat românilor, pe care la rându-i i-a îndrăgit precum un Părinte drag pe copiii săi frumoşi, aşa cum l-a surprins în acele momente cardinale, un iscusit cronicar: „Şi pe drept cuvânt se împletise în sufletul poporului bucuria noastră de bucuria Franţei şi de preamărirea generalului Berthelot, pentru că el a fost părtaşul tuturor durerilor, tuturor grijilor războiului nostru; el a fost sfătuitorul înţelept şi modest, el a fost izvorul liniştit de experienţă şi ştiinţă de la care s-au întremat oştile noastre în epoca reorganizării şi tot el a fost cel ce a păşit alături de noi în luptele finale de fugărire a duşmanului. Numele Berthelot este nedezlipit de acela al României-mari, căci zi de zi, ilustrul general francez a muncit cu noi pentru realizarea unirii tuturor românilor în actualele hotare ale ţării.” (Eugenia Crişan, Generalul francez Berthelot şi România. Conferinţele Bibliotecii Astra, Sibiu, 14 iulie 2010)

Acţiunea privea instruirea, refacerea şi evacuarea răniţilor prin serviciul sanitar, reorganizarea unităţilor, restabilirea tacticii, înzestrarea, mărirea capacităţii combative a armatei, instruirea şi dotarea aeronauticii la Ciulniţa şi Feteşti, colaborarea strânsă cu regele Ferdinand, consilier militar şi fidela colaborare cu generalul Constantin Prezan în cadrul M.C.G. pe parcursul anului 1917. Adânc împresionat de Bătălia şi Biruinţa de la Mărăşeşti din 24 Iulie/ 6 August 1917, cea mai mare bătălie modernă, după cea de la Neajlov a lui Mihai Viteazul, când a stârpit puhoiul turcesc, bătălie în care „12 divizii, din care 10 germane, n-au putut învinge 5 divizii şi jumătate române. Drumul Iaşilor (pentru Mackensen, G.C.N) a rămas închis.” (Constantin Moşincat, Divizia 11 Infanterie pe frontul întregirii). După Pacea ruşinoasă, înjositoare de la Buftea (5/ 18 Martie 1918), prin semnarea unui Tratat preliminar de linişte, între România şi Puterile Centrale, Misiunea Militară Franceză (400 de ofiţeri şi 1000 de subofiţeri) în frunte cu Prietenul Românilor – generalul Berthelot a părăsit la 9/ 22 Martie 1918, Regatul Român, cu salutul: Nu vă zic adio, ci la revedere! La 29 Octombrie/ 11 Noiembrie 1918, prin armistiţiul de la Compiennge, Antanta ieşea biruitoare, iar Tratatul impus de pace în 24 Aprilie/ 7 Mai 1918, de la Bucureşti devenea caduc. În toamna anului 1918, când armata română s-a remobilizat împotriva  lui Mackensen, generalul Berthelot a fost trimis în fruntea trupelor aliate din Balcani. A trecut Dunărea în ajutorul armatei române regale, adresându-se Vlahilor: Olteni şi Munteni: „La arme Români!! La arme Români!! Trupele franceze trec astăzi Dunărea pentru a vă ajuta să vă eliberaţi de jugul, sub care inamicul credea să vă îngenuncheze. De opt luni de zile aţi fost cu toţii în măsură de a judeca brutalitatea inamicului care vă socotea în puterea lui. Voi mai cu osebire, oameni din Oltenia şi Muntenia, care de doi ani de zile aţi suferit ocupaţia aţi putut constata obrăznicia şi barbaria duşmanului care se numeşte civilizat. Germanii au pustiit câmpurile voastre şi au golit staulele voastre, au prădat casele voastre, au aşezat robia şi foametea la vetrele voastre, ferm hotărâţi ei înşişi au spus-o, să nu vă lase decât ochii pentru a plânge. Ceasul răzbunării, sau mai bine zis, ceasul dreptăţii a sunat.” (Constantin MOŞINCAT – Generalul HENRI MATHIAS BERTHELOT…,  p. 107)

Prima vizită a generalului H.M. Berthelot în Ardeal – Alsacia României.

Cele 15 zile istorice, memorabile pe care PRIETENUL ROMÂNILOR – Generalul HENRI MATHIAS BERTHELOT le-a parcurs cu emoţie şi bucurie în Ardeal au fost electrizante prin extazul ardelenilor. Ovaţii, veselie, flori, steaguri române şi franceze, rugăciuni, cântece, frumoasele costume populare, dansuri, lacrimi de bucurie. Românii l-au înconjurat cu sufletul şi l-au îmbrăţişat cu inima lor mare cât Dragostea. Plecarea s-a făcut din Orşova. Domaşnea, Cornea, Mehadiţa, Teregova, Caransebeş, Lugoj, euforie. La Timişoara, sârbii au închis gara şi i-a alungat pe români. La Arad, avocatul, viitorul prefect al cetăţii şi judeţului, Dr. Iustin Marşieu (1879-1931), l-a înflăcărat pe general cu discursul său: „Când armata română, trădată de aliatul său şi învinsă de forţele covârşitoare a patru împărăţii ceda pas cu pas scumpul pământ al României, ba chiar şi Capitala, când noi cei de dincoace de Carpaţi, târâţi prin temniţe, pe stepele Rusiei, pe stâncile Carstului şi mocirlele Albaniei, eram huiduiţi şi batjocoriţi, insultaţi şi siliţi zilnic să auzim şi să vedem orgiile aranjate de bucurie pentru nimicirea neamului nostru, stăteam paralizaţi, un nume ne ferea de disperare: Berthelot. acest nume era talismanul nostru, singura speranţă şi mângâiere.” (idem., p. 119)

Tot bravul avocat reclamă şi primirea de către huno-ungro-maghiari la Arad a marelui francez: „…De pretutindeni se iviră ungurii înarmaţi cu puşti, mitraliere, şi granate de mână, aruncând spre români. Măcelul luă proporţii îngrozitoare. Numărul morţilor şi al răniţilor nu se poate constata prin Serviciul nostru telegrafic.” (idem., p. 121)

Într-un sat din Bihor, părintele Vasile Pop din Topa de Sus, şi-a cântat Doina sa: „În 1917 când au intrat trupele germane şi austro-ungare în România, românilor din Ungaria ne-au dat poruncă să tragem clopotele că a murit România, iar după ce s-au tras clopotele ni le-au luat şi au făcut gloanţe din ele, ca să împuşcăm pe fraţii români din România!” (Românul, nr. 7, joi 10 ianuariea 1919, p. 4-5)

La Oradea-Mare, lumina a aprins-o şi limpezit-o gazetarul Gheorghe Tulbure: „…Soarele dreptăţii a frânt hotarele viclene ce despărţeau trupul neamului. Undele Crişurilor nu vor mai purta lacrimile voastre, iar la vărsarea în Tisa vor spune: noi venim din altă ţară!”(idem., p. 124)

La Cluj, generalul Berthelot şi-a adus aminte de marele său înaintaş, generalisimul Bonaparte, care a învins în Bătălia de pe podul de la Arcole, graţie dezlănţuirii „Legion des diables”, a Legiunii clujene. L-au îmbrăţişat avocatul dr. Amos Frâncu, moţul Vasile Costea, urmaş al lui Horia şi Iancu, care i-a dăruit o sabie de onoare, surorile Pelaghiei Roşu, Eroina de la Fântânele, Letiţia Ciuta, i-a oferit Tulnicul Pelaghiei, iar Doamna Tomuţa, compoziţia proprie: marşul legionarilor din Cluj.

La Alba Iulia, despre care Valeriu Pop, mărturisea: „Alba-Iulia a fost mărturia vie a unităţii sufleteşti, a conştiinţei naţionale, una şi nedespărţită, a românilor de pretutindeni”, a fost o armonie de nedescris. Generalul emoţionat a grăit: „sunt nespus de fericit de a călca şi a vorbi în acest oraş istoric. Să privesc acelaşi soare pe care l-a văzut strălucind Mihai Viteazul.” (idem., p. 149)

Papa Berthelot a îmbrăţişat apoi cu sufletul femeile moţilor de pe valea Apoiului, care l-au întâmpinat: „sunt fericit că pot saluta femeile române, care aţi învăţat pe copiii voştri dragostea de neam şi lege şi încă aţi lucrat la înfăptuirea României Mari. Vă urez viaţă îndelungată şi mulţi copii! Duceţi tuturor femeilor din munţi salutul meu.” (Alba Iulia, editorial condus de Dr. Zacharie Muntean, Anul II, marţi 7 ianuarie 1919, Generalul Berthelot la Alba Iulia, p. 3)

La Bădăcin a fost arestată de migartorii moderni, văduva mamă a lui Maniu. Şansa ei a fost că s-a negociat eliberarea la schimb cu cea a tatălui lui Bela Kun (Kohn).

La Sibiu marele Oaspete a avut parte de soarele românesc, dar şi de tunetele şi fulgerele huno-ungro-maghiarilor. Dârzele Femei române din Sibiu, descendentele celebrelor moaţe-luptătoare ale tribunului Avram Iancu au protestat faţă de atrocităţile nemeşilor vandali. Astăzi se ştie graţie telegramei vieneze către cotidianul Frankfurter Zeitung, prin care confesorul ducesei de Hohenberg, relata conspiraţia împotriva Arhiducelui Francisc Ferdinand: Asasinul din Sarajevo şi responsabilitatea contelui Tisza în războiul mondial. Prinţul moştenitor a fost realmente forţat să intreprindă călătoria fatală, fiind „pur şi simplu victima unui asasinat voit, pus la cale de către curtea din Viena şi aristocraţia ungară al cărui şef era contele Tisza. După ce principele a fost asasinat nu s-a făcut nici cea mai mică cercetare, şi nimeni nu a fost făcut responsabil de faptul, că nu s-a măsuri pentru siguranţa arhiducelui.” (Unirea, nr. 59, miercuri 19 Martie 1919, p. 3)

Generalul Berthelot, s-a alăturat cu cinste reginei Maria, premierului Brătianu, regelui Ferdinand, confraţilor săi, generali: Dragalina, Muică, Manolescu, Paraschiv, Castriş, Sănătescu (altul decât trădătorul n.a.), Oprescu, Popovici, Praporgescu, Lambru, Scărişoreanu, Greceanu, Razu, Christescu, Grigorescu, Culcer, Prezan, Averescu, Broşteanu, Moşoiu ş.a., altor mari ofiţeri precum: Poenaru Bordea, Cocorăscu,  V. Popescu, Poetaş, Dr. Warodin Dumitru, Tăutu, Nicoleanu, Gherăscu, Cătănescu, Gherculescu, Rusescu, Lolescu, Piperescu, Călinescu, Demetriad, Stavrache, Antonescu, maiorul I. Munteanu, căpitanul-poet-martir N. Vulovici, fostul erou al Războiului de Independenţă, sergentul voluntar de 70 de ani Gh. Donici-martir, eroinelor Maria Manciulea şi Cătălina Teodoroiu, a Mamelor, Soţiilor, Fiilor, Fiicelor, Preoţilor, precum şi tuturor EROILOR şi MARTIRILOR care au REÎNFĂPTUIT ROMÂNIA MARE. ROMÂNIA REÎNTREGITĂ TREBUIA SĂ CUPRINDĂ TOATE TERITORIILE ROMÂNEŞTI STRĂMOŞEŞTI, inclusiv întreg BANATUL, precum şi provinciile de peste NISTRU până la NIPRU! (sfârșit)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*