În această vară (2019), într-o amplă campanie arheologică, nouă locuinţe vechi de aproximativ 6000 de ani sunt cercetate de arheologi români şi chinezi în localitatea ieşeană Dobrovăţ. Cu dalta şi cu peria, scormonind colbul miilor de ani, aşa caută arheologi români şi chinezi, dar şi voluntari, urme ale culturii Cucuteni. În urmă cu trei ani, un bărbat din Dobrovăţ găsea în pădure câteva bucăţi de ceramică de Cucuteni. Acesta le-a arătat unui prieten arheolog, iar acum, în Pădurea Buda, aflată la marginea comunei, se fac săpături într-un sit arheologic de aproape două hectare. Primele cercetări arată că acolo se află o așezare umană cu nouă locuinţe comune, vechi de aproximativ 6000 de ani. Însă, specialiştii români sunt ajutaţi de cei chinezi şi asta pentru că împreună încearcă să afle care este legătura dintre cultura Cucuteni şi două culturi chineze, foarte asemănătoare.
O mare enigmă a istoriei este născută de bulversanta asemănare dintre cultura Cucuteni, cea mai importantă cultură europeană a acelor vremuri, și cultura chineză Yangshao. Cele două culturi au fost contemporane (Cucuteni a evoluat între anii 5.000-3.500 î.Hr., în aceeași perioadă în care a ființat și Yangshao: 5.000-3.000 î.Hr.), iar dovezile istorice ne fac să credem că reprezentanții lor nu erau străini unii de alții; ba, mai mult, că aveau chiar relații comerciale și culturale.
„Eram în trecere. Mă duceam să aduc apă. Mi s-a părut că văd ceva mai suspect în pământ şi am scos un ciob. Era pictat. A ieşit şi o coadă de lingură cu gaură. Le-am pus într-o pungă şi le-am dus acasă”, povesteşte Constantin Iascu, localnicul din Dobrovăţ, despre cum a găsit primele bucăţi de ceramică. „Este vorba de o aşezare aparţinând culturii Cucuteni, mai precis din faza Cucuteni A, care din punct de vedere cronologic se încadrează în jur de 4.000 – 3.700 î.Hr.”, a explicat Magda Lazarovici, din cadrul Institutului de Arheologie Iași, şefa sitului arheologic. „Ceramica cucuteniană este pictată în proporţie de 70 – 75 la sută. Elementele decorative, mai ales din fazele finale ale culturii Cucuteni, se aseamănă foarte mult cu cele din cultura Yangshao, care e tot cu ceramică pictată în proporţie foarte mare, şi de asemenea, cu cele din cultura MaJayo, care evoluează într-o perioadă aproximativ contemporană”, a declarat Magda Lazarovici. Practic, cu ajutorul acestor descoperiri, arheologii români vor să explice din ce motiv două comunităţi aflate la distanţe atât de mari folosesc aceleaşi elemente decorative sau aceleaşi forme de vase.
„O să vedem care sunt ipotezele lansate de colegii din China. Avem deja câteva ipoteze de lucru. Credem că ele provin din zona semilunii, unde începând din jurul 6.000 î.Hr. s-a aridizat foarte mult clima şi foarte multe comunităţi au fost nevoite să îşi caute alte zone pentru a putea supravieţui. Unele comunităţi au luat-o spre Grecia, altele au luat-o poate spre China. Ar putea fi înrudite, fapt care s-ar putea dovedi în baza analizelor ADN care se practică în ultima vreme tot mai mult. Sunt mulţi specialişti interesaţi de acest subiect”, a explicat Magda Lazarovici. Zona Semilunii, sau Cornul abundenței (denumită și Semiluna fertilă) este o regiune fertilă din orientul apropiat, are formă de semilună și un climat relativ umed, delimitată de climatul secetos al Deșertului Sirian la sud și de ținutul muntos din Anatolia la nord. A fost creată de inundațiile râurilor Eufrat, Tigru și Nil. Regiunea este considerată „leagănul civilizației”, având în vedere dezvoltarea primelor civilizații umane și este locul declarat a fi al nașterii scrisului și roții. Având originea în studiul istoriei antice, conceptul s-a dezvoltat repede și astăzi a devenit semnificativ în geopolitica internațională și în relațiile diplomatice. Cornul abundenței este o arie cu teren relativ fertil care probabil avea în trecut un climat mai productiv din punct de vedere agricol decât în prezent. Regiunea se întinde de la Babilonia și Elamul adiacent (provincia sud-vestică Persia, numită și Susiana), urcă pe Tigru și Eufrat până în Asiria. De la Munții Zagros, la est de Asiria, continuă spre vest prin Siria până în Marea Mediterană și se extinde spre sudul Levantului. Valea Nilului din Egipt este adesea inclusă ca o extindere ulterioară a Cornului abundenței.
Țările actuale cu teritorii semnificative cuprinse în Cornul abundenței sunt: Irak, Siria, Liban, Israel, Palestina, Iordania, Egipt, Cipru, precum și zone de graniță ale Turciei și Iranului. Termenul de „corn al abundenței” sau „semiluna fertilă” a fost introdus pentru prima dată de către arheologul James Henry Breasted de la Universitatea din Chicago, în Arhivele antice egiptene, pe la anul 1900. Locul a fost numit astfel datorită solului fertil și formei sale de corn sau semilună. Această ipoteză încearcă să spună că oamenii au migrat la un moment dat din zona semilunii fertile către continentele asiatic și european. Dar elementele specifice descoperite a fi asemănătoare la civilizația cucuteniană și cea chineză, nu apar și la civilizațiile din zona semilunii. Nimeni nu încearcă a propune și ipoteza catastrofică, a potopului, ce a adunat într-o enclavă supraviețuitorii pentru o anume perioadfă de timp. „Puntea” și „colaborarea” dintre aceste culturi trebuie să fie cu totul alta.
„Tipologia şi tiparul celor două feluri de ceramică au foarte multe în comun. Din acest motiv mulţi arheologi, nu doar din China, dar şi din alte ţări cred că ar putea exista o legătură, dar deocamdată avem foarte multe legături lipsă între această zonă şi China, dacă umplem găurile lipsă putem să construim legătura dintre ele”, a declarat Chen Xingcan, directorul Institutului de Arheologie din Beijing. Românii singuri nu ar fi putut deschide acest sit arheologic, pentru că nu au finanţare pentru astfel de cercetări. Astfel că banii au venit de la Institutul de Arheologie din Beijing. „Nu sunt fonduri pentru deschiderea unor noi sit-uri pentru a fi cercetate. Noi avem deja o altă cercetare la Scânteia, la mică distanţă de aici şi ar fi fost dificil dacă nu veneau ei cu fonduri, pentru că vedeţi, folosim aspirator, tot felul de alte piese necesare desfăşurării în bune condiţii a şantierului. Dificultatea cea mai mare aici este cu drumul pentru că noi trebuie să transportăm şi uneltele cu care lucrăm şi obiectele pe care le descoperim aici”, a declarat şefa sit-ului. De mai bine de o săptâmână, tineri din sat, supravegheaţi de arheologi, curăţă fiecare centimetru pătrat din zona care a fost deja decopertată şi verifică fiecare bucăţică de ceramică pe care o găsesc. Lucrările au început la două dintre cele nouă locuinţe identificate prin scanare. „Am ales două dintre acestea să încercăm să vedem cum era sistemul de construcţie. Am decopertat partea de glie pentru că la suprafaţă se vedeau resturi de pământ ars şi ceramică şi după ce am îndepărtat 15 cm de humus de glie au început să apară resturi de la locuinţele dărâmate”, a spus Gheorghe Lazarovici, arheolog. Cu şpaclul, măturicea şi pensula au fost scoase la iveală deja zeci de bucăţi de vase ceramice şi au început să se contureze urme ale structurii de rezistenţă. „Aici, în nord, putem găsi o caracteristică foarte interesantă. Se poate vedea un perete din interiorul casei. Acest perete a fost folosit pentru a separa zone diferite de locuit. Spre exemplu, această zonă putea fi o cameră de locuit, iar în spate putea fi o cameră de depozitare, ceea ce ne arată separarea funcţională”, a afirmat Chenghao Wen, unul dintre arheologii care lucrează în aceste zile la sit-ul de la Dobrovăţ (o „modulare” funcțională a interiorului locuinței). „În partea aceasta putem vedea o piatră foarte mare, numai o parte a ei este descoperită, suprafaţa este foarte fină, probabil a fost folosită ca o piatră de măcinat pentru cereale, iar aici vedem câteva bucăți de ceramică, cel mai probabil pentru uzul zilnic, pentru a pune apă sau cereale sau o supă”, a adăugat Chenghao Wen.
După ce sunt scoase din pâmânt, bucăţile de ceramică sunt duse în sat, unde tot o echipă de voluntari, condusă de un arheolog, curăţă piesele şi le trimit către Centrul de Restaurare. Lucrările de la sit-ul de la Dobrovăţ s-ar putea întinde pe o perioadă de cinci ani. Descoperirile din pădurea Buda, Dobrovăț, stârnesc interesul specialiștilor chinezi care se află pe șantierul arheologic, acestora alăturându-li-se alți doi experți de la Beijing. Totodată, situl a fost vizitat și de directorul Institutului de Arheologie din China, Chen Xingcan și șeful departamentului de cercetare arheologică din afara spațiului chinez, Li Xinwei, cu care s-a întâlnit Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. Aceștia au prezentat proiectul comun pe care îl desfășoară cu Institutul de Arheologie Iași și Complexul Național Muzeal Moldova Iași, precum și intenția organizării unor manifestări comune cu județul Iași în ceea ce privește cultura Cucuteni și civilizația chineză Yangshao.
Specialiștii prezenți la situl de la Dobrovăț au arătat că se dorește o reconstituire a acestor locuințe, pentru a se face chiar și un parc arheologic în zona. „Gropile de funcție pe care le avem vor fi păstrate pe viitor pentru a fi reconstituite locuințele. Am avut asemenea experimente de a reconstitui locuințe neolitice. Avem în țară vreo trei locuințe asemănătoare, în Oltenia și Muntenia, și în Transilvania. Este foarte important pentru oameni să-și imagineze cum se trăia în acele timpuri. Casele lor sunt ca și unele case țărănești din secolul al XIX-lea care erau din lemn, pereții din lut și structurile din nuiele. Lutul descoperit aici este amestecat pe pleavă sau cu resturi organice, așa încât noi pe aceste fragmente ceramice găsim urme de pari și nuiele. Dacă găsim mai multă ceramică uzuală decât ceramică fină, înseamnă că oamenii erau practici. Dacă găsim ceramică de mari dimensiuni, înseamnă că era o zonă în care își păstrau proviziile. Așa vom reuși să stabilim o serie de elemente culturale”, a mai spus reputatul arheolog Gheorghe Lazarovici.
Comuna Dobrovăț se află la marginea de sud a județului Iași, la limita cu județul Vaslui, în sectorul central-nord-estic al Podișului Central Moldovenesc —subunitate a Podișului Moldovei. Este străbătută de șoseaua județeană DJ247, care o leagă spre nord de Schitu Duca (unde se termină în DN24 și spre sud în județul Vaslui de Codăești, Dănești, Zăpodeni și Ștefan cel Mare (unde se termină în DN15D). În comuna Dobrovăț se află pădurea Pietrosu, arie protejată de tip forestier. Spre marginea de sud a unor păduri dese, într-o poiană mare de pe valea pârâului Dobrovăț, afluent pe dreapta al râului Vasluieț (din bazinul hidrografic al râului Bârlad), s-au concentrat așezări omenești din cele mai vechi timpuri. Fosta poiană își mai păstrează încă înfățișarea ei de altădată, dar este larg deschisă către sud-est, unde se întinde țarina cu pășuni, fânețe și terenuri agricole, valorificate complex de către populația locală. Comuna Dobrovăț se află la circa 25 km de centrul orașului Iași. La sud și la vest se mărginește cu comunele Codăești și Tăcuta din județul Vaslui, la nord-vest cu comunele Grajduri și Ciurea din județul Iași, înspre nord se află comuna Bârnova iar spre nord-est și est se învecinează cu comunele Schitu Duca și Ciortești din județul Iași. Între limitele astfel prezentate, suprafața comunei Dobrovăț este de 9.300 ha, situându-se între comunele mici din județul Iași. În comuna Dobrovăț se află mănăstirea Dobrovăț, ansamblu-monument istoric de arhitectură de interes național, datând din secolele al XVI-lea–al XX-lea, ansamblu alcătuit din biserica „Pogorârea Sfântului Duh” (1503–1504), biserica-paraclis „Sfântul Gheorghe” (1743), turnul-clopotniță (1743) și zidul de incintă (secolul al XVIII-lea). În rest, alte patru obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt situri arheologice: fortificația medievală timpurie „Palanca”, aflată la 3 km nord-vest de sat; situl de la „Cetățuie” (marginea de sud-vest a satului), cuprinzând trei așezări din perioada Latène (secolele al IV-lea–al III-lea, al III-lea–I î.Hr. și respectiv I î.Hr.–I e.n.); și situl de la „Tarlaua Velnița” (la 3 km sud de sat, pe dreapta drumului spre Codăești), sit ce conține urmele unei așezări daco-romane din secolul al IV-lea e.n. și ale unei așezări medievale din secolele al XVI-lea–al XVII-lea. Celălalt obiectiv, clasificat ca monument de arhitectură, este biserica de lemn „Sfântul Pantelimon”, construită în 1797 (surse: wikipedia.org; descopera.ro; bzi.ro; telem.ro; ziaruldeiasi.ro; ziarulevenimentul.ro; casaromanachineza.ro; cunoastelumea.ro; daoism.ro; icr.ro).
O asemenea inițiativă este benefică pentru lămurirea unor ipoteze de lucru ce așteaptă de ceva vreme a fi rezolvate. Gestul cercetătorilor din China ce s-au deplasat și s-au implicat în cercetarea sitului de la Dobrovăț este unul lăudabil. (G.V.G.)
Lasă un răspuns