Poezie religioasă: Însemne

(scrisă după înălțătorul cuvânt de învățătură al Preotului dr. Adrian Vasile,
slujitor la Parohia ,,Sf.M.Mc. Gheorghe’’- Constanța)

Era de-acuma bătrână,
Rămăsese singurică,
Cine să-i întindă-o mână
În cămara ei cea mică?

N-avea pe nimeni bătrâna,
Că era de mult vădană,
Dar vorbea întotdeauna
Cu Măicuța din icoană.

Darul ei fără pereche,
Ce-i dădea îmbărbătare,
Era o icoană veche,
A Sfintei noastre Fecioare.

Pe-o parte-a sfintei icoane
Erau multe-nsemnări, zeci,
Lăsate spre luare-aminte
De strămoșii ei din veci.

Și ea a înscris pe spate,
Ca ai ei înaintași,
Niște semne importante,
Lăsate pentru urmași.

Și atunci când se ruga
La Sfânta noastră Fecioară,
Ea mereu dialoga
Și cu cei de-odinioară.

Vedea în sfânta pictură
Pe Maică, blândă mereu
Și puntea de legătură
Dintre om și Dumnezeu.

Cu icoana lângă ea
Cămăruța-i era plină
Și era până și noaptea
Inundată de lumină.

Dar când preotul din sat,
Un om al lui Dumnezeu,
Cu elan s-a apucat
Să ridice un muzeu

Bătrâna evlavioasă,
Cu râvnă la cele sfinte,
Își dă icoana din casă,
Să-l ajute pe Părinte.

De bucurie cuprinsă
Și-a dat lucrul prețioas,
Socotind că-i jertfă-adusă
Înaintea lui Hristos.

Dar când seara a venit
Să se-așeze-n rugăciune,
Bătrânica a simțit
În piept multă-amărăciune.

Cămruța ei, sărmana,
Ce ere atât de plină,
Că a-nstrăinat icoana,
A rămas fără lumină.

Simte-un nor pe cerul minții
Că odată cu Măicuța
Și străbunii și părinții
Au părăsit cămăruța.

Iar pe locul rămas gol
Își vede înaintașii,
Care-i spun ca unui sol
Să-și întoarcă iute pașii

La icoana prețioasă,
Să găsească ea mijlocul
Și să o întoarne-acasă,
Că aici din veci i-e locul.

Când a văzut-o la poartă,
Preotul, om cu credință,
A-nțeles atunci îndată
A bătrânei suferință.

Oblojindu-i în piept rana,
Toată a ei frământare,
I-a-ntins bătrânei icoana,
Dându-i binecuvântare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*