Mănăstirea Țigănești din Republica Moldova

Mănăstirea de călugări Țigănești din Republica Moldovaare hramul „Adormirea Maicii Domnului” și este una dintre vechile mănăstiri moldovenești. Este așezată în zona de codru a Moldovei, departe de aglomerația urbană, într-o vale pitorească, între două dealuri, care încep de la râul Ichel și de la satele Onești și Țigănești (sat de olari înfrățit cu satul Piscu, din comuna Ciolpani de Ilfov, de asemenea un sat de olari cu vechi tradiții). Dinspre sud curge Ichelul, dinspre vest vin trei izvoare, care în mijlocul locașului sfânt formează un iaz (lac asemănător cu „Lacul maicilor” de la Mănăstirea Țigănești din România). Denumirea Mănăstirii provine de la satul cu același nume din apropiere.

Data exactă a fondării schitului anterior nu se cunoaște, dar în baza unui zapis (diată) făcut de ieromonahul Samuil (1760) se poate constata că acesta exista de mai multă vreme, după cum urmează din copia documentului: „Copia și tălmăcirea de pe o diată scrisă rusește, arătătaore de hotarul părții de moșie a schitului Țigăneștii, de la ieromonahul Samuil, nacealnicul numitului schit, din veleatul 1760, februarie, din care se vede că scrie aceste. Părinți sfinți blagosloviți-mă și mă iertați pe mine păcătosul, pre cine Dumnezeu îl va învrednici ca să trăiască întru acest sfânt lăcaș, să caute din sus de mănăstire în deal de lângă Balta Lată, că acolo iaste piatra de hotar, care hostar iaste pus de răzeșii din Cobâlca ce au fost dat și zapis de stăpânire mănăstirii, care zapis s-au prăpădit când era gonire despre tătari, căci năpădindu-mă pe drumul ce merge la Săsăni pe Vatici, tatarii au luat toate lucrurile mănăstirești întru care au fost și zapisul de moșie și cine va tăce și va tăinui să fie afurisit iar pe mine păcătosul să mă iertați. 1760. În adevărat iscălit ieromonahul Samuil, de pe iscălitură corect Cavaler Petr Curnițchi”. În istoriografia națională sunt vehiculate două date privind fondarea schitului. Conform primei versiuni, schitul de monahi Țigănești a fost înființat în anul 1725 de boierul Lupu Gheuca și de răzeșii originari din comuna Cobîlca (actualmente satul Codreanca) și Țigănești, care au dăruit și lotul de pământ necesar. Într-o circulară a Înaltului Tribunal de Apel din 4 noiembrie 1825, cu nr.1 141,  se menționa că ,,această mănăstire există de mai bine de o sută de ani”, adică a fost fondată prin anul 1725, ceea ce consună cu cele în zapisul lui Samuil din 1760, care vorbea de vechile hotare ale proprietății funciare ale schitului, delimitate prin pietre de hotar. În conformitate cu documentele de arhivă de la începutul sec. XIX (cea de-a doua versiune), schitul de călugări de trai comun cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Țigănești a fost fondat în 1741 de boierul moldovean stolnicul Lupu Gheucu. Însă actele confirmative (gramote și danii) lipsesc.

În sprijinul acestei aserțiuni vine ulterior și A. Zașciuk: ,,Refugiindu-se de la tătari, un oarecare boier moldovean, Lupu Gheucu a ridicat o biserică de lemn pentru credincioși, unde au început să locuiască călugării, printre păduri și numeroase izvoare. După o nouă incursiune a tătarilor –  este vorba de ultimul jaf la care a fost supusă o bună parte a Țării Moldovei, în anul 1758, de către tătarii din Bugeac – , prin demersurile domnului Moldovei Teodor Callimah (1758-1761) la Poarta Otomană, în  scurtă vreme tătarii au fost impuși să se retragă”. Călugării care părăsiseră schitul s-au reîntors după un timp anume la fostul lor schit, încercând să intre în posesia pământurilor pe care le stăpâneau până la invazia tătarilor. După cum reiese dintr-o mărturie a unui grup de  răzeși din satul Cobâlca (19 mai 1806), ,,în vremea când s-au făcut schitul acesta, au fost dat o moșii cu moșiea Cobâlca. Și pe urmă, șetrarul Ene, ginerele Lupului Gheuca, ce au fost trăitori în satul Țigănești, dumnealui și-au ales dreptele părțile lui, cumpărături și danii ce au o bucată de loc despre apus a răzeșilor de Cobâlca, unde este schitul acesta. Și în vremea când s-au făcut schitul, au cerut domnului Lupu Gheuca la răzeșii de Cobâlca loc pentru schit. Și cu învoială am dat loc pentru schit,cât ar trebui pentru schit, adică cât s-au socotit, în care s-au fost dat și zapis la mâna călugărilor…”.

Din acest zapis rezultă că schitul a fost fondat pe moșia satului răzeșesc Cobâlca, drept loc servindu-i părțile donate atât de răzeșii din partea locului, cât și de Lupu Gheuca și de ginerele său, șetratul Ene. În 1813, răzeșii din satul Cobâlca au mai donat schitului un lot de pământ, asupra căruia dețineau planuri cadastrale. În 1814 s-au iscat primele conflicte cu medelnicerul Lupu pentru moșia Țigănești, megieșă cu schitul de călugări cu același nume. Problema consta în faptul că anterior o parte din moșie a aparținut răzeșilor din satul Cobâlca, care au donat-o schitului Țigănești, ieromonahul starețul Macarie având câteva judecăți în acest sens cu medelnicerul Lupu. Administrația schitului a intrat într-un litigiu cu medelnicerul din satul Olănești Lupu Rosset (Rosăt), care își revendica o parte din proprietatea funciară considerată de călugări că ar fi a schitului. La judecată călugării, în lipsa documentelor de proprietate (acestea au fost luate de tătari), au pierdut litigiul în favoarea boierului Lupu Rosset. După rezolvarea în acest fel a conflictului, pământurile schitului s-au redus la 48,1 desetine. În 1816, medelnicerul Lupu Rosset roagă să i se permită  zidirea bisericii vechi din satul Țigănești pe un loc nou, având și aprobarea mitropolitului  Gavriil Bănulescu-Bodoni. Acest medelnicer a înaintat numeroase pretenții față de comunitatea monahală, finalizate în 1833 prin decizia Senatului, cu transmiterea celor 38 de fălci de pământ disputate în folosința schitului. Analizând sursele arhivistice și documentele istorice, se poate presupune că 1725 ar putea fi anul așezării pe aceste meleaguri a unor călugări, care în 1741 a obținut statutul de schit.

Vechimea schitului este confirmată și de dosarele în limba română, pe anii 1760-1806, 1813, 1814, 1815, 1817, 1819, 1822, 1825, 1832, 1833, care reprezintă variate planuri și acte de hotărnicie. În 1846, pe timpul stăreției egumenului Victor, în locul bisericii de vară de lemn, ,,cu donațiile binefăcătorilor creștini”  a fost ridicată una de piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului, sfințită în 1850. Construcția bisericii de iarnă, cu hramul Sfântul Nicolae, a durat între 1868 și 1874. A fost ridicată în stil moldovenesc, cu ajutorul enoriașilor și al negustorului din Chișinău Hristofor Carandje Iscrov. În anul 1918, schitul de călugări Țigănești este deja atestat cu statut de mănăstire. Sub prima ocupație sovietică (1940-1941), comunitatea monahală de la Țigănești a avut de suferit din cauza distrugerii patrimoniului deținut. Au fost sechestrate pădurile eparhiale, în ura față de tot ce este sacru, sovieticii au comis numeroase jafuri și distrugeri. Situația a început să se amelioreze în 1941-1944, statul român acordând anumite mijloace financiare pentru reparația complexului monahal și pentru redresarea economiei mănăstirești. După 1944, autoritățile sovietice au încercat de câteva ori să închidă mănăstirea Țigănești. Prima tentativă a avut loc în 1945, pe timpul starețului Iochim (Burlea). În 1953 mănăstirile erau frecventate mai ales la marile sărbători, când, de exemplu, la Țigănești se adunau câteva sute sau chiar o mie de persoane. În timpul sărbătorilor erau improvizate și iarmaroace, unde se puteau procura produse agricole sau animaliere, dar și iconițe sau cruciulițe simple. Fiind un așezământ cu o gospodărie bine așezată și cu o comunitate integră, mănăstirea Țigănești a devenit ținta autorităților sovietice în timpul celui de-al doilea val de lichidare a locașurilor sfinte, declanșat în anii 1957-1959. Impozitarea excesivă, prestările enorme în produse agricole și animaliere față de stat, subminarea autorității administrației mănăstirii și a viețuitorilor de aici au devenit metodele preferate ale ideologiei sovietice în lupta declanșată împotriva sacrului. Astfel, mănăstirea a fost impusă, prin diferite modalități, inclusiv intercalarea pământurilor mănăstirești în terenurile agricole ale colhozului, să cedeze din pământuri.

Deși era una dintre mănăstirile economic stabile, Țigănești a avut de suferit mult odată cu măsurile statale de închidere a locașurilor sfinte. În conformitate cu programul autorităților sovietice de lichidare a mănăstirilor, se preconiza transferul călugărilor, cu toată averea lor, la alte mănăstiri, iar pământurile, construcțiile bisericești și gospodăriile urmau să fie transmise în folosința colhozurilor din localitate. Printre „Propunerile privind reducerea numărului mănăstirilor” din 23 ianuarie 1959 (semnate de P. Romenski, N. Șilințev, S. Kolesnik) figurau și: ,,Reducerea numărului de mănăstiri de la 15 la 3; închiderea mănăstirilor de călugări Țigănești, alături de Dobrușa, Pripiceni, Căpriana, Suruceni, păstrând numai mănăstirile de călugări Chițcani și Hârbovăț; transmiterea pământului și anexelor gospodărești pentru casele de odihnă, casele de copii, sanatorii, iar călugării a-i transfera cu lucrul în colhoz; cei bolnavi și invalizi să fie plasați în casele de invalizi”, – măsurile fiind promulgate prin hotărârea Biroului CC al PC al Modovei „Despre mănăstirile RSSM” din 23 ianuarie 1959.  Hotărârea Consiliului Miniștrilor al RSSM nr. 255-22c din 5 iunie 1959 ,,Despre reducerea mănăstirilor pe teritoriul RSSM Moldovenească” prevedea închiderea și lichidarea până la 1 august 1959 a mănăstirii cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din Țigănești.

În așa fel, la 3 iulie 1959, mănăstirea Țigănești a fost desființată (împreună cu mănăstirea Hirova, Vărzărești și Suruceni). Toate icoanele și cărțile bisericești, sub pretextul că sunt duse la Hârbovăț, au fost arse. Cimitirul mănăstirii a fost nivelat. A dispărut și Cărarea Maicilor, drumul ce unea sfântul locaș cu mănăstirea de maici din Tabăra. Aceste două mănăstiri făceau schimb de mărfuri, își acordau ajutor la nevoie. Unica icoană care sa păstrat este icoana făcătoare de minuni a Sf. Mare Mucenic Pantelimon cu părticică din ale lui sfinte moaște. Această icoană a fost dăruită de Episcopul Serafim (Ciciagov) de Chișinău și Hotin în anul 1909. După ce complexul monastic a fost închis, în anii 1960-1961 în clădirile mănăstirești a funcționat un spital pentru cei cu handicap fizic. Biserica de vară cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost transformată în depozit pentru spital, unde se păstrau medicamentele, inventarul, iar în altar, – lengeria. În biserica de iarnă cu hramul „Sf. Nicolae” a fost instalat salonul pentru bolnavi. După 1961 în incinta mănăstirii a funcționat un spital pentru cei cu handicap mintal. În pronausul bisericii de vară a funcționat un magazin. Pentru a șterge din memoria oamenilor orice credință în Dumnezeu, în acești ani comuniștii au adus între pereții mănăstirii spitalul de psihiatrie.  Acest spital a funcționat până în iulie 1992. La 8 septembrie 1992 mănăstirea de călugări Țigănești a fost reînființată. Complexul monastic se afla în stare foarte devastată, deoarece nu a mai fost reparat de la închidere. Dar lucrătorii spitalului, rămânând fără serviciu, au furat din mănăstire tot ce au putut, distrugând complexul. În biserica de vară ploua din cauza acoperișului vechi, pereții bisericii aveau multe crăpături. Chiliile și alte clădiri din mănăstire necesitau reparație capitală.

Primul stareț al mănăstirii Țigănești, a fost arhimandritul Artemie Bocșa, venit de la mănăstirea Căpriana în 1992, care s-a aflat aici până în anul 1994. Din 1994 până în 1997 a fost stareț Arhimandritul Donat (în lume Gheorghe Boubătrân). De pe 09/12/1997 a fost numit cu decret Mitropolitan în funcție de stareț Ieromonahul Irinarh (Costru), care din Mila și cu Ajutorul lui Dumnezeu mai bine de 15 ani este stareț al acestei mănăstirii. În anul 1998 au fost finisate lucrările de reparație a bisericii de vara cu hramul „Adormirea Maicii Donmului”. Biserica este realizată în stil rusesc, având planul dreptunghiular, de dimensiuni mici. Are doua turle în stil gotic, una de-asupra tindei și alta de-asupra naosului. Absidele laterale sunt puțin evidențiate. Interiorul bisericii are delimitări tradiționale. Plafonul bisericii are o forma boltită. În partea superioară a pronaosului se află cafastrul. În prezent pe teritoriul mănăstirii funcțonează 3 biserici. Cea de a treia biserică a fost înălțată în anul 2009 în cinstea icoanei făcatoare de minuni a Maicii Domnului ,,Izvorul Tămăduirilor”, în clădirea de de-asupra izvorului. Mănăstirea are și o bibliotecă în care se află și cărți vechi și rare de peste o sută de ani.

Actualmente, mănăstirea Țigănești din Republica Moldova rămâne a fi loc de reculegere deosebit de îndrăgit de credincioși. Sute de oameni din toată țara vin spre a se alina sufletește și a se încărca spiritual.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*