Pe drumul în viteză pe care îl parcurgem pentru a prinde din urmă statele dezvoltate ale Europei, iată că vin realizări aşteptate de ani şi ani de zile, sau chiar neașteptate. Dintre acestea, următoarea știre ne anunță că un nou planetariu se deschide în Romania. Declarat „Cel mai mare planetariu din România”, acesta a fost inaugurat pe 12 iulie 2019, la Salina Slănic din judeţul Prahova, proiectul fiind realizat cu fonduri europene şi anunţat, într-un comunicat de presă, de Asociaţia Astronomică „Urania”, iniţiator al proiectului: „Supernova Planetarium, cel mai mare planetariu din România, va fi instalat în Salina Slănic Prahova, la 208 metri adâncime – un proiect în valoare de peste 2 milioane de lei, inclusiv finanţare europeană. „Cerul de sub Pământ” s-a deschis în prezenţa iniţiatorilor proiectului, invitaţilor şi a publicului, aniversând împreună jumătate de veac de istorie: „APOLLO 11 – 50 de ani de la aselenizare”. Amfitrionul evenimentului: cosmonautul dr. ing. Dumitru Prunariu, membru de onoare al Academiei Române”.
Domul „Supernova Planetarium” de la Salina Slănic, proiect cu finanţare europeană iniţiat de Telescoape.ro şi Asociaţia Astronomică Urania din Bucureşti, are cele mai mare dimensiuni din România, respectiv diametrul de 16 metri, dar şi cel mai luminos sistem de proiecţie de rezoluţie 4K, cu sursă de lumină laser (24.000 lumeni). „Supernova Planetarium, este cel mai mare planetariu din România în prezent. Pentru a clarifica eventualele neconcordanţe vis a vis de faptul că la Braşov a fost anunţat cel mai mare planetariu din România, vă informăm că diametrul domului Planetariului Supernova este de 16 metri, iar al celui din Braşov este de 14 metri”, se mai precizează în comunicatul organizatorilor. La Supernova Planetarium se vor realiza prezentări interactive de boltă cerească: constelaţii, planete, nebuloase, galaxii, comete, asteroizi, exoplanete etc. „Turiştii au deja ocazia să participe la prezentări interactive ale constelaţiilor şi obiectelor de pe bolta cerească, respectiv să „navigheze” prin univers prin intermediul proiecţiilor fulldome (la 360°) ale sistemului laser 4K, de ultimă generaţie, instalat în planetariu”, arată iniţiatorul proiectului şi preşedintele Asociaţiei Astronomice Urania, Dragoş Braşov (surse: ziarulprahova.ro; dcnews.ro; infoziare.ro; ziarullumina.ro; ziarelife.ro).
Publicul poate participa la diferite evenimente ce au loc în acest spațiu parcă vrăjit și efectuând o călătorie subterană vor ajunge până și în spațiul infinit, trecând ca printr-o adevărată poartă stelară interplanetară. (G.V.G.)
Lasă un răspuns