Toată lumea îi ştie pe infamii frați Castro din Cuba, Fidel și Raúl, care au funcționat ca echipă, precum și pagubele de nedescris pe care aceştia le-au produs ţării lor şi întregii lumi timp de decenii. Şi, ca și cum frații cubanezi Castro n-ar fi fost destul o pacoste planetară, SUA s-a pricopsit şi ea cu o pereche, cu aceleaşi apucături insuportabile, deşi (până acum) mai puțin letale. E vorba de frații gemeni Castro din oraşul San Antonio din statul Texas: Julian (născut cu un minut mai devreme decât fratele său) și Joaquin.
Mămica lor, Maria „Rosie” Castro, o activistă de origine mexicană care a contribuit la înființarea partidului etnic mexican La Raza Unida („Rasa Unită”), e probabil foarte mândră de progeniturile ei.
În 1971 Mama Castro a activat în campania de eliberare a activistei comuniste Angela Davis, motiv pentru care a şi fost sub observația FBI-ului. Ea a fost şi motivul pentru care frații Castro ne-au binecuvântat cu prezența lor în administraţia publică și în politica de azi. Tatăl lor, Jessie Guzman, şi el activist comunist, nu s-a căsătorit niciodată cu Rosie, iar cuplul s-a separat când frații aveau doar opt ani. Bunicii lor erau originari din nordul Mexicului.
Julian Castro a ocupat funcția de primar al oraşului San Antonio (2009-2014) și cea de ministru la Ministerul de locuințe și dezvoltare urbană (2014-2017) în timpul administrației Obama. Pe 20 ianuarie 2019 el și-a anunțat oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale din anul 2020.
Joaquin Castro a fost membru al Camerei Reprezentanților din parlamentul statului Texas (2003-2013) și în prezent este membru al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA pentru Districtul 20 din Texas (din 2013 până în prezent). În timpul alegerilor prezidențiale din 2016, Joaquin a fost unul din reprezentanţii campaniei candidatei democrate la preşedinţie,i Hillary Clinton. Joaquin şi-a lăsat barbă ca oamenii să nu îl confunde cu fratele lui geamăn, Julian, candidat prezidențial. La fel cum Raúl nu şi-a lăsat barbă ca oamenii să nu îl confunde cu fratele lui, Fidel.
Frații Julian și Joaquin, versiunea în miniatură a duetului cubanez de proastă reputaţie, par să fi pornit în acelaşi voiaj spre socialism, ţelul actual al Partidului Democrat. Deși președintele Trump a declarat repetat în public, fără doar şi poate, că „America nu va fi niciodată o țară socialistă”, frații Castro fac pe surzii şi îi atacă, de câte ori au ocazia, pe președinte și pe susținătorii acestuia.
Fratele Julian este mare susținător al acțiunii afirmative, al asigurării medicale universale, al unui nou proiect ecologic şi al controlului armelor. El este, de asemenea, foarte activ în găsirea unei căi de asigurare a cetăţeniei americane pentru imigranţii ilegali, ca element al unei reforme extensive a imigrației. În plus, ca un catolic nu atât de pios, el este pentru avort, pentru căsătoriile între persoanele de acelaşi sex şi pentru acceptarea transsexualilor în rândul cadrelor militare.
În luna iulie 2019, când polițişti din câteva orașe americane au fost împroşcaţi cu găleţi de apă de diverşi protestatari de pe străzi, Julian Castro a găsit momentul să îşi prezinte şi el „planul de reformă al poliției” pentru a curma „acţiunile agresive ale poliției” împotriva minorităților. Cu acea ocazie, el a declarat că avem polițiști buni, dar poliţiştii împroşcaţi cu apă „nu reprezintă cazuri izolate de poliţişti răi” și că „întreg sistemul e defect”.
Fratele Joaquin a fost şi el la fel de activ. În luna februarie 2019 el a iniţiat un proiect de Rezoluție comună nr. 46 a Camerei Reprezentanţilor pentru blocarea declarației preşedintelui Trump referitoare la Situația de urgență națională privind frontiera sudică a Statelor Unite. Trump declarase că va strânge fonduri din alte surse pentru a construi un zid de-a lungul graniței SUA cu Mexicul. Deși proiectul de rezoluţie a trecut de Cameră şi de Senat, președintele l-a respins prin veto la 15 martie 2019.
Joaquin e un demagog atât de josnic încât și-a sabotat propriii lui donatori în încercarea de a-i face de ruşine pe susținătorii lui Trump. La 7 august 2019 el a postat pe Twitter un mesaj extrem de controversat cu numele şi angajatorii unor susţinători finaciari de-ai lui Trump, deşi unii dintre ei donaseră sume de bani pentru democraţi şi chiar pentru Joaquin Castro. Desigur, frații Castro nu au produs atât de multe stricăciuni țării pe cât au produs tizii lor în Cuba. Asta însă pentru că nu au încă toate pârghiile puterii. Dar, cu timpul, ei vor evolua în direcția prevăzută.
Văzând asemenea specimene, ne putem întreba cu ce a greşit această țară pentru a se blagoslovi cu astfel de dăunători cu ambiții politice iluzorii. America n-a avut nevoie de fraţi Castro în original şi n-are nici acum nevoie de fraţi Castro în reproduceri de mâna a doua.
Lasă un răspuns