Ca o țară într-un continuu „popas”

Normal că nu e crescută din spuma mării… Normal că nu e venită din explozia unei genialități politice expansive… Cel puțin, nu a ei! Și, da, este cât se poate de dubios felul în care, într-un interval atât de scurt, față de carierele politice ale unor lideri marcanți, care s-au împlinit politic după ani de ucenicie, implicare, acumulare de experință, inclusiv în ceea ce se poate numi, nu arta negocierii, pentru că nu există așa ceva în politica de nicăieri, ci a compromisurilor, a fost impusă într-un scenariu cu mult peste putințele ei intelectuale.

Atât de cusut cu ață e totul, atât de împăturit ni se servește scenariul, atât de obraznici sunt în felul de a ne arăta pe față că nu contăm, încât ar trebui ca serviciile să-și facă, nu datoria, pe care nu negăm că și-o îndeplinesc (nu pe o fișă a patriotismului, mai degrabă după sarcini de orar), ci să-și asume, cu riscul „decapitărilor”, luarea unei poziții. Să arate țării adevărul. Căci prea mult s-a tăcut în fața prostei, aroganței, nesimțirii și tupeului…

Văzând o asemenea (halal de) candidată, gândul te duce la nivelul de aservire a acelora care au decis și încă decid pentru noi. Pentru că duduia Veorica este doar o „pioancă”, fără „s”, că n-are față, dar jocul în care a fost împinsă și în care este manevrată fără pic de eleganță, fără pic de respect față de minima noastră inteligență, arată felul în care au fost „crescuți”, implantați, strecurați și refolosiți oamenii politici. Iar privind spre un posibil duel cotrocenist, cu sau fără actul comic „dăncist” din actul al doilea, este tot mai evidentă iuțirea jongleriilor în care suntem folosiți ca electori veșnic luați în bășcălie de un sistem al hopa-miticilor…

Or, cât de mândri ar trebui să ne simțim că am făcut posibil un asemenea scenariu, în care o tută să ne reprezinte, fie doar și până la ușa Cotrocenilor?… Și nu este vorba de faptul că am ajuns din nou la pseudo dilema „răul cel mai mic”. Acela de a alege, nu între cei ce intră în competiție pentru țară, ci strict pentru a (de)servi cercurile de interese care țin România captivă. Un cerc al adevăratului calambur, nu ca „stat paralel”, ci state „paralele”, care s-au servit cu tot ce au vrut de pe la noi,  e drept, în „alternanțe” (iar când au s-au înțeles cine urmează „la rând”, abia atunci am devenit și noi, strict conjunctural, „actori” de plimbat cozonacul democrației pe străzi).

Că neamțul nu e „neamț”, că țața Veo nu e servitoare la chibiți, că „Trădiceanu” nu cântă în strună unor urmași de grofi, că alții nu sunt serviți pe post de sos la bagheta franțuzească, ar trebui să ne confirme ori să ne infirme „sistemul”… Dar e imposibil… Ar trebui să nu mai vorbim doar despre obligativitatea adeverinței CNSAS… Un formular total formal care, în fapt, poate da „dezlegare” în baza motivării perioadelor „analizate”, alese deloc întâmplător, cu justificarea ulterioară, la dovedirea unor nume de cod și angajamente, că a fost o eroare prin faptul că „la acel moment nu erau indicii” (adică, era dosarul acolo, dar el a fost „identificat” abia zece ani mai târziu). De aceea, nu doar o adeverință de necolaborator cu securitatea trebuie să le cerem candidaților. Mai ales la un asemenea nivel. Ci de o asigurare „pe dosar” că nu activează ca agent de influență, pentru alte țări, servicii, neamuri, grofi ori personaje de bancuri cu perciuni…

Suntem sub talpa unor inculți și inculte… Dar avem și noi partea noastră de vină. Pentru că, deși conștientizăm invazia anilor ’50, într-o formă catifelată de mazilire a intelectualismului și „bălcismului” („să ne luminăm poporul de vrem să fim liberi”), privim absenți la tăcerea (mieilor) intelectualității în fața măcelarilor politici.

Deja ni se cere să fim tot mai eleganți (până la tăcere) cu nefericita Dăncilă, că e femeie, și să nu-i mai strigăm că e agramată… Fie! Să lăsăm prostia să coacă până va exploda pe post de mămăligă… Dar cum să asistăm atât de hliziți, în timp ce întindem covoare, perdele și ghirlande țoapelor, pupăm scârbavnic de servili mâna ciolanului politic, la felul în care un intelectual de elită este terfelit de țoape (și „țopari”!) pentru un „delict de opinie”? Căci, să vezi cum Ștefan Popa Popas primește el lăturile pe care le merită coana Veorica pentru măscările gramaticale și frânturile de logică pe care le face mai des decât pășește, să vezi cum un maestru este desființat pentru o ironie la adresa oltenilor (bine că nu s-a dat la teleormănenii de Videle!), este un alt semn al anilor ’50. Cu toate acele propuneri venite dinspre politicieni, inclusiv aia „știrbi” deontologic de prin comisii, de a i se confisca titlurile onorifice primite, de a-i fi luate înapoi „cheile” orașelor care s-au mândrit cu el pe post de cetățean de onoare, să fie dat afară din țară. Nu care cumva, nu să arunce ironii, ci, mai grav, să pună mâna pe satiră și să pună în coală toate aceste personaje de ferpar politic.

Să nu ajungem la vremea în care scârbavnic va i devenit sinonim pentru politic…

 

P.S.:

Gabi Firea are o posibilă „cheie” (pe lângă aia a orașului, de se strâmbă poarta când trântește ea niște propuneri de cetățeni de onoare)… Are o dezlegare la situația „încrucișată” (și nu doar în vorbe) pentru ceea ce (ni) se întâmplă… Pentru că s-a retras din cursa cu gospodina Veorica înainte de a fi apucat să-și spună „șorțul”… De ce? A vrut cumva  să arate țării unde ne ducem și a făcut un gest de exilare?… Puțin probabil… Nu e modelul ăla de sacrificiu… Mai degrabă a fost împinsă la zid poate chiar de aceia care l-au pus pe conu’ Liviu dincolo de ziduri?…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*