Rugă… (dăruită de Nicolae Danciu vrednicului Părinte stareț Antonie Liță, de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Siliștea Gumești)

Doamne, sunt atât de mic
În lumea-asta-atât de mare,
Sunt un nimeni, un nimic,
Sunt un punct sub Sfântul Soare.

Și ar trebui să șterg,
Cu privirea, doar pe jos,
Cu capul plecat să merg,
Că sunt tare păcătos.

Dar sunt om cu slăbiciune
Și ridic capul spre cer,
Te caut, Doamne, pe Tine,
Că numai în Tine sper.

Ne-ai creat și ne-ai dat toate,
Te-ngrijești de noi mereu,
Tu ești numai bunătate,
Și singurul Dumnezeu.

Și-astăzi vin ca să te rog
După mica mea putere,
Nu pot să stau în bârlog
Când văd în lume durere.

Te rog azi, Bunule Tată,
Te rog sincer, din rărunchi,
Te rog cu fruntea-asudată
Și cu inima-n genunchi

Te rog să-i dai sănătate,
Starețului din Gumești,
Numai Tu le poți pe toate,
Poți să-l însănătoșești.

Ține-l, Doamne, sănătos,
Că noi suntem mult popor,
Ce avem imperios,
Nevoie de ajutor.

Ajutor ce îl primim,
Ce ni-l dă din rodul viei,
Atunci când ne îngrijim,
Să-i trecem pragul chiliei.

În micuța încăpere,
Ce-i atât de primitoare,
Ne-mparte lapte și miere,
Dintr-o inimă-așa mare.

Deși este cam slăbită,
O găsești în crucea nopții,
Într-o rugă neclintită,
Ca să nu fim noi dați morții.

De la dânsul toți primim
Din lumina biruinței,
Să nu mai orbecăim
Prin negura necredinței.

Dă-i ani mulți să ne îndrume
Și-nverzește-i și toiagul,
Că afară-i râu de lume,
Ce-așteaptă să-i treacă pragul

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*