În 2011 au avut loc noi cercetări și descoperiri în situl de la Vădastra, aceasta fiind o comună în județul Olt, formată numai din satul de reședință cu același nume. Aici sunt prezente urme de locuire din Paleolitic, mezolitic, neolitic, eneolitic, tranziție la bronz, epoca bronzului, în punctele Măgura Fetelor-Dealul Cișmelei / Măgura „La Georgescu”. A luat parte la aceste cercetări un grup de arheologi din care au făcut parte: Sanda Bălescu (Universite des Sciences et Technologies, Lille, France), Adina Elena Boroneanț (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – București), Ian Channel (University of Edinburgh, UK), Alexandru Ciornei (Muzeul Național de Istorie a României), Roxana Dobrescu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – București), Mihai Florea (Muzeul Național de Istorie a României), Aurelia Grosu (Muzeul Județean Olt), Thomas Huleux (Universite des Sciences et Technologies, Lille, France), Antoine Kostek (Universite des Sciences et Technologies, Lille, France), Aisha Mir (University of Edinburgh, UK), Sabin Popovici (Muzeul Câmpiei Romanațiului, Caracal), Meda Toderaș (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – București), Alain Tuffreau (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – București).
Situl de la Vădastra, situat în Câmpia Dunării, la vest de Olt, este cunoscut mai ales pentru bogatul material neolitic şi protoistoric scos la lumina zilei de importantele săpături ale lui Corneliu Mateescu din 1946 – 1974. Situl arheologic este aşezat pe o colină numită „Măgura Fetelor”, situată în partea de vest a satului, pe dealul numit „Cişmelei”. Acest deal se află pe versantul drept al pârâului Obârşia care taie terasa Dunării. Vechile metode de săpătură, extrem de riguroase, au permis colectarea unui material paleolitic provenit din partea superioară a loess-ului sau, în poziţie secundară, din structurile neolitice sau protoistorice săpate în sedimentul de sub loess. Contextul stratigrafic cât şi cel de paleomediu al pieselor paleolitice, care se diferenţiează de cele neolitice prin patina alburie spre beige, au fost descrise de Arlette Leroi-Gourhan în 1967. Materialul litic paleolitic, descris succint de J. Hahn (1974) a fost atribuit unui Aurignacian tipic, cultură foarte puţin reprezentată în România. Luând în considerare criterii tipologice, A Păunescu (2000) distinge chiar două serii litice, una musteriană şi alta aurignaciană.
Cercetările întreprinse în 2011, care au avut drept obiectiv identificarea nivelului paleolitic şi datarea lui prin metoda IRSL, s-au concretizat printr-un sondaj de 15 mp cu o adâncime de peste trei metri. El a fost deschis la 70 m NE de vârful colinei, care în peisajul actual nu se mai distinge. Amplasarea sondajului nu a fost determinată de cerinţe arheologice deosebite, ci de faptul că parcela nu a fost cultivată (43° 51’ 56 N, 024° 22’ 04 E, altitude : 77 m). Secvenţa stratigrafică observabilă în sondaj este următoarea: 1. Limon humic brun închis, cernoziom de suprafaţă, conţinând numeroase fragmente de ceramică, gr. max.: 0,40 m; 2. Limon humic brun conţinând gropi de epocă neolitică şi alte epoci, gr.: 0,40 – 0,60 m; 3. Loess gălbui-maroniu afectat de crotovine, gr.: 0,40 m; 4. Pietriş format din granule de calcar, gr. max.: 0,10 m; 5. Loess gălbui-maroniu cu concreţiuni calcaroase, observabil pe o grosime de 1,80 m până la capătul sondajului. Folosirea metodei carotării a permis recunoaşterea prezenţei de sedimente nisipoase. A fost observat un complex pedologic, lateral, spre vest de sondaj.
Profilul stratigrafic observat în sondaj pune în evidenţă un loess gălbui-maroniu subdivizat de un pietriş din granule de calcar. Într-una din carote s-a observat că sedimentarea devine nisipoasă. Datorită descoperirii de material litic aurignacian în vechile săpături, ansamblul este atribuit stadiului izotopic marin (MIS) 3. Nu a fost posibilă descoperirea de silexuri cioplite întrucât suprafaţa săpată a fost mică în comparaţie cu cea săpată de C. Mateescu, cercetare arheologică derulată pe o perioadă de 28 ani. De asemenea, prezenţa numeroaselor crotovine ne face să ne îndoim de validitatea analizelor palinologice realizate de Arlette Leroi-Gourhan. Este foarte probabil ca nivelul paleolitic să corespundă nivelului de pietriş cu granule de calcar. În sondajul practicat în punctul Măgura Fetelor au fost cercetate trei complexe arheologice atribuite preliminar, pe baza ceramicii, culturii Vădastra. Complexul 1 era localizat în jumătatea de est a sondajului, pierzându-se în profilul de est. Avea o formă probabil circulară sau ovală, cu diametrul de cca. 0,80-0,85 m. Umplutura sa era formată dintr-un sol brun închis, în care au apărut sporadic fragmente ceramice, oase de animale şi piese litice din silex. A fost observat din nivelul humic brun închis la cca. 0,30 m. Complexul fusese săpat în limonul humic brun, oprindu-se chiar pe nivelul loessului gălbui-maroniu, la o adâncime de cca. 0,80 m. În profil secţiunea gropii era trapezoidală, cu colţurile rotunjite. Complexul 2 era localizat la vest de Complexul 1, în partea superioară ele intersectându-se, fără a se putea stabili o relaţie cronologică clară. Complexul 2 avea o formă oval prelungă, cu dimensiunile de 1,40 x 0,40 m. Umplutura sa era formată dintr-un solul brun prăfos cu apariţii sporadice de fragmente ceramice, chirpici şi pietricele de râu rulate. Fundul său se oprea la acelaşi nivel cu cel al primului complex.
Complexul 3 avea probabil o formă circulară, fiind localizat în partea de sud a sondajului. Pentru cercetarea sa a fost deschisă o casetă în partea de sud cu dimensiunile 1,5 x 2 m. Groapa a fost observată la adâncimea de 0,70-0,80 m. Umplutura sa, formată dintr-un sol brun-gri, era bogată în fragmente ceramice de dimensiuni mari, piese de silex, coarne de ovi-caprine, oase de animale, pigment de cărbune, fragmente de râşniţă. Pe fundul gropii (1,05 m), în colţul de sud-vest au fost observate pete de arsură roşiatică. Ca urmare a semnalărilor din documentaţia de săpătură a lui C. Mateescu şi a materialului arheologic aflat în depozitul IAB, a fost efectuată o cercetare de suprafaţă în punctul „Linia Mare – Măgura La Georgescu” (43° 51’ 50.5889″ N, 24° 22’ 48.7321″E, altitude 63,57 m). Situl arheologic este suprapus de o gospodărie modernă, fiind în mare parte distrus de construcţii. Din zona mai puţin afectată, acoperită cu o cultură de trifoi, au fost culese numeroase fragmente ceramice aparţinând culturii Starčevo-Criş (acum 5.500 – 5.000 î.Hr.), unelte de silex şi os, resturi faunistice. Pe baza unui studiu preliminar al materialului ceramic, situl poate fi încadrat fazei IIIA-B al acestei culturi (surse: wikipedia.org; cimec.ro; academia.edu; mjolt.ro). (G.V.G.)
Lasă un răspuns