Iubitorilor de frumos!

Din capitala Italiei, Roma, vin din nou spre voi, iubitorii de frumos de casă! Vin din tot sufletul către voi, iubitorii de artă, de artă veche sau contemporană, aducându-vă în fața ochilor frumosul creat de două românce aparte: Anna Nuțu și Safta Vasilica. Ele au expus recent, și nu oriunde, ci în Basilica Papală „San Lorenzo fuori le Mura” adevărate lucrări de artă, prezentând vizitatorilor o altă imagine despre România și despre români! O imagine distinsă! O imagine pe care o merită România, mamă a multor fii înzestrați de bunul Dumnezeu cu haruri deosebite!

V-o prezint astfel, pe de o parte, pe Anna Nuțu, creatoare de goblenuri de o finețe  inimaginabilă, adevărate opere de artă, reprezentând de la flori și chipuri de îngerași până la rafigurare de scene întregi din Biblie! Tablourile ei (adevărate icoane) au fost expuse în diverse locuri importante din Roma, cum ar fi „Campi d’Olio” și Ambasada României în Italia și au câștigat numeroase premii și diplome!

Pe de altă parte, v-o prezint pe Safta Vasilica, autoare a unor foarte frumoase  picturi pe pânză, pline de culoare și semnificație!

Mostra de artă contemporană, despre care vă vorbesc, s-a desfășurat în perioada 29 06 2019 – 07 07 2019 și a găzduit alături de talentatele noastre conaționale și pictori și pictorițe italieni, care fac cinste poporului lor, adăugând talentul lor la lungul șir de talente în arta sculpturii și picturii italienești! Acești autori de frumos sunt: Casamassimi Marina, DonatellaTorcio, Marzia Fedelli, Elio Carocci, Stefano Fedeli, Donato D’Angelo, Massimo Sette, Carol Lopez.

Chiar dacă am plecat de mulți ani de acasă, nu uităm că rădăcinile noastre sunt acolo, într-o țară care era vestită pentru ospitalitate și dărnicie și de aceea la fiecare eveniment românesc, încercăm să fim ospitalieri și să onorăm oaspeții cu bunătăți mai mult sau mai puțin tradiționale!

La acest eveniment bunătățile (în mod special sărmăluțele în foi de varză) au venit de la zeci de km de Roma și au fost muncite și purtate de doamna Lucia Birlea un talent desăvârșit în arta culinară! A fost un eveniment deosebit, care mi-a umplut sufletul de frumusețe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*