Cea de a 52 ediție a „Cenaclului de la Roma”: cioburi de durere croite în picături de renaștere…

Recunosc! Am avut emoții de nedescris… Lacrimile au fost puține la exterior, dar atât de numeroase, acolo, agățate încă de suflet. Au fost pe măsura celor 52 de file de existență pe care le-a numărat „Cenaclul de la Roma”, desfășurat pe 30 iunie a.c., și dedicat volumelor mele, un cenaclu ce s-a dovedit de la prima mea prezență ca fiind o primitoare gazdă a poeziei mele de sub semnul unui Croitor de metafore. A fost de fiecare dată, prin fiecare volum, o onoare pentru mine de a vă transmite câte un „Bilet spre fericire” și de a-l lăsa „Pe drumul amintirilor” fiecăruia dintre voi, acum, și, aici, sub corola de versuri a „Cenaclului de la Roma”, ca o cale înspre și dinspre inimile și sufletele voastre.

După ce, la începutul lunii mai, am fost prezentă în România, la Roman, orașul meu natal, iată că acum am poposit literar și la Roma, orașul care m-a adoptat și unde, în cadrul celei de-a 52 a ediție a Cenaclului, au fost prezentate cărțile mele.

Am avut emoții uriașe… Poate pentru că satisfacțiile au fost în egală măsură cu insatisfacțiile, bucuria egală cu durerea… Am simțit o nemăsurată bucurie să am alături suflete dragi, oameni de cultură și iubitori de poezie și am avut o imensă durere pentru absența altor suflete dragi!

Poate meritul pentru stăpânirea emoțiilor a fost cel al părintelui CdR, domnul Valeriu Barbu, care a condus atât de bine interviurile încât a lăsat prea puțin timp lacrimilor mele… Și care nu au irumpt, nu s-au văzut la exterior, pe măsura fluviului de emoții ce mă traversa…

A fost însă și meritul prezenței prietenilor, și oameni ai literelor, din cadrul Cenaclului, dintre care îi amintesc cu nemăsurată mulțumire pe Valeriu Dg Barbu, Lidia Popa, Giuseppe Tacconelli, Mirela Leahu Varga, Laura Barbu… Și prezența unora dintre prietenii virtuali  (precum doamnele Maria Corini, poetă, din Republica Moldova, Mariana Roșca, o cititoare și o apărătoare a poeziilor mele distribuite adesea de felurite personaje pe Facebook, fără numele meu), dar și prezența unora dintre familiile la care lucrez, a prietenilor pe care nu i-am văzut demult și, nu în ultimul rând, cea a soțului, fiicei și a logodnicului ei, a familiei acestuia, toate aceste prezențe notabile m-au făcut să mă simt Acasă!

În acest fel a mai fost atenuată puțin durerea de a nu fi avut lângă mine alte suflete dragi și foarte importante în netezirea drumului meu spre realizarea acestor cărți… Doamna Georgeta Stibli-Ghețu, care m-a susținut atât moral cât și material, editorul Cezar Adonis Mihalache, director al editurii Națiunea, fără aportul căruia nu ar fi fost posibilă tipărirea cărților!

De asemenea, durerea care îmi sfâșie pentru totdeauna sufletul este pentru cei ce nu vor putea să îmi mai stea niciodată alături, aici, în această lume, dar care sper că mă privesc de acolo de sus și se bucură pentru mine: părinții și surioara mea, socrii și cumnații mei, dar și Maria Cristina Drăgan, soția domnului Cezar Mihalache, redactorul de carte al primelor două cărți ale mele!

Cărțile mele sunt copiii mei! Au fost prezente aici pentru frații mei români, dar am adus și un copil de suflet pentru cei ce m-au adoptat, pentru nativii de limbă italiană, cărora le-am dedicat volumul de poezie ,,Cioburi de durere, picături de renaștere!”/ „Schegge di dolore, gocce di rinascita!”, și de a cărui traducere s-a ocupat fiica mea, Alina Mădălina Vacaru, absolventă a Institutului de traducere și interpretare Gregorio VII din Roma!

Sper ca fiecare pagină din cărțile mele să aducă bucurie tuturor cititorilor, români sau italieni!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*