Trăim într-un sezon prelungit al centenarelor și nici Statele Unite nu sunt ocolite de cifra 100. În această perioadă se împlinește un secol de când America a devenit putere mondială, prin participarea sa decisivă la primul război mondial.
În acest context, de ieșire din izolaționism a Lumii Noi, a apărut, la câțiva ani după incheierea Marelui Război, Consiliul pentru Relații Externe al SUA, faimosul CFR (Council on Foreign Relations), aflat și el acum în pragul centenarului. Fondat în 1921, la scurt timp după nașterea relației transatlantice, Consiliul este conceput ca „o resursă (…) care să ajute la mai bună înțelegere a lumii” de către cei care fac, explică sau sunt implicați și influențați cumva de politica externă americană. Cineva calcula că după 1945 și în toată perioada războiului rece, peste jumătate din miniștrii care s-au perindat în guvernele de la Washington au fost ori aveau să fie membri ai CFR. Prestigiul și autoritatea acestui redutabil „trust al creierelor” se datorează în mare măsură traiectoriei sale echidistante pe eșichierul politic american.Cu un asemenea statut non-partizan, CFR dă într-un fel, de aproape un secol, „linia” politicii externe a primei superputeri a lumii.
Actualul președinte (din 2003) al Consiliului, Richard N. Haass, care a deținut funcții importante în Administrația președintelui George W. Bush, a marcat și el, de curând, o dată rotundă similară: al 100-lea comentariu publicat în, de asemenea, influenta publicație Project Syndicate. Din acest noian de analize, expertul în politică internațională a sintetizat câteva reflecții asupra lumii de azi. De fapt, s-a oprit doar pe trei teme, apreciate de el dominante
1. Atenția deosebită acordată în lume Orientului Mijlociu, deși aici trăiește doar șase la sută din populația globului și se realizează doar 5 la sută din producția economică mondială. Dar este o zona generatoare de crize și conflicte cu implicații de amplă extindere, pentru care sunt răspunzătoare nu atât fostele puteri coloniale (reduse de mult la roluri secundare în scenă), cât mari puteri ale zilei și mai ales liderii statelor din regiune.
2. Emergența Asiei ca principala arena a actualelor relații internaționale. Continentul nr. 1 pe plan demografic și economic, tot mai puternic și în domeniul militar, dar din fericire în general stabil după războiul rece și în creștere economică rapidă. Va mai dura această stabilitate, mai ales în zona Marii Chinei de Sud și în Peninsula Coreeană?- se întreabă analistul.
3. „Dispariția lumii pe care am cunoscut-o”, subiect tratat de autor în comentariile sale sub titluri ca „Ordinea Mondială Liberală RIP”, „Războiul rece II”, „Era Dezordinii” etc. Pentru această situație preocupanta sunt făcute responsabile China și Rusia, dar și SUA, care „refuză să-și îndeplinească în continuare rolul sau tradițional în lume”. În aceste condiții, scrie autorul, e îndoielnic dacă se mai poate vorbi de ceea ce numim astăzi cu atâta dezinvoltură „comunitate internațională”, când această sintagmă pare să devină tot mai mult o formă fără fond. „Acest concept – scrie Richard N. Haass, este astăzi mai mult o aspirație decât o realitate”
Lasă un răspuns