În apropiere de Drumul Național 15 Reghin – Toplița, se ridică semeț, protejat de zidurile sale groase, ansamblul arhitectonic „Castelul Kemeny” din Brâncovenești, construit de familia Kemény. Prima sa atestare documentară datează din secolul al XIII-lea, dar forma actuală a dobândit-o trei secole mai târziu, în timpul voievodului Ferenc Kendy și apoi în al XIX-lea când deja era în posesia familiei Kémeny. Fortificația romană din Brâncovenești, preexistentă aici, a fost construită pe o terasă înaltă deasupra râului Mureș, în apropierea castelului actual. Lângă acest castru (castrum romanum) se afla o localitate romană unde trăia populația care deservea armata.
Potrivit cercetărilor recente, fortificația a fost una de mărime restrânsă, dar având o garnizoană formată din câteva sute de soldați, care au avut rolul de a opri invazia barbarilor și de a informa legiunile din interiorul țării despre situația de la limes (graniță). Din inițiativă regală a fost construită în secolul al XIII-lea o cetate apărată de șanțuri cu apă, creată din ruinele fortificației romane. Aceasta este finalizată în anul 1228, deoarece din această perioada provine prima menționare scrisă a cetății sub forma unei diplome regale. Se presupune că această cetate a fost distrusă mai apoi de marea năvălire mongolă din anul 1242. Castelul a fost construit la începutul secolului al XV-lea și a aparținut nobilului Losonci Dezsőfi. Edificarea modificărilor renascentiste a început în anul 1537 și s-a finalizat în anul 1555, conform datărilor ancadramentele ferestrelor actuale, care fac parte dintre elementele renascentiste inițiale. În anul 1610, domeniul îi aparținea lui Bethlen Gábor, voievodul Ardealului, iar apoi a trecut în proprietatea lui Gheorghe Rakoczi I. În 1648, Gheorghe Rakoczi II, ajuns la tronul Transilvaniei, donează domeniul (compus din cinci sate) lui Kemény János, viitor principe al Transilvaniei, ucis în bătălie în 1662 (familia acestuia va deține domeniul în următoarele trei secole). În anul 1816, castelului fortificat a suferit modificări esențiale (printre care edificarea bastionului mare), realizate de István Möller la inițiativa nobilului maghiar Miklós Kemény.
Castelul a fost devastat după cel de-Al doilea Război Mondial (fiind părăsit de proprietari), iar apoi a fost naționalizat, la 2 martie 1949, în perioada comunistă fiind închisoare, școală de corecție și centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru copii – sanatoriul funcționând în clădire până în 2014, când edificiul a fost retrocedat urmașilor familiei Kemény. În parcul din spatele castelului se află mormintele unor membrii ai familiei nobiliare Kemény. Castelul fortificat are un plan pătrat, cu curte interioară și turnuri pe colț, dintre care două de dimensiuni mai mari și două mai mici. Deasupra intrării în castel se află un balcon pe console de piatră, console ce se întâlnesc și la etajele turnurilor. Intrarea se face pe partea nordică pe un podeț care traversează șanțul ce înconjoară clădirea.
Castelul din comuna mureșeană Brâncovenești a fost deschis publicului în 26 mai 2018, în cadrul evenimentului „Piknik – Săptămâna Castelelor Deschise”, organizat de „Coaliţia Castel în Transilvania”, care s-a alăturat în acest fel iniţiativei „Private Heritage Week” (Săptămâna Patrimoniului Privat) lansate de către organizaţia European Historic Houses din Bruxelles. Această acțiune a făcut posibilă vizitarea Castelului Kemény, aflat actualmente în proprietate privată. Scopul acestei iniţiative a fost de a promova clădirile monumente (castele, conace) private din Europa. În acea zi, la Castelul Kendy-Kemény s-au organizat activităţi în aer liber pentru copii, trei tururi ghidate, un concert de vioară susţinut de Ádám Tamás, un spectacol de dans oferit de Grupul de Dans Helikon din Brâncoveneşti, un picnic şi o expoziţie de pictură din colecţia dr. Sándor Madaras (surse: wikipedia.org; monumenteuitate.org; locuridinromania.ro; taradacilor.ro; coalitia.castelintrasilvania.ro). Să sperăm că pe viitor vor fi mai multe acțiuni culturale de acest fel, ce vor pune în valoare clădirile istorice ce merită cunoscute cu adevărat. (G.V.G.)
Lasă un răspuns