Suntem la pământ; atât de mulți…

Poate că nimic nu este întâmplător, totuși! Poate că a trebuit să ne moară copii pentru ca noi să înțelegem anumite lucruri. Poate că a trebuit să apară încă o Dramă!, precum cea a Sorinei, copilul molestat, brutalizat, târât cinic, în timp ce striga disperat după ajutor, de un procuror fără minte, de o unealtă!…

Prima concluzie… Românii nu sunt rasiști! Este impresionantă explozia de simpatie față de o fetiță de etnie romă, un Copil care are nevoie de ajutor. Toate acestea demonstrează că avem în sânge instinctul de a lupta pentru adevăr! Atât cât mai lupți pentru Libertatea celor fără apărare, încă mai lupți pentru Libertatea ta, popor român! Cea de-a doua concluzie e că, totuși, atât de mulți încă se află în întuneric… Mințiți din toate părțile, bulversați, am ajuns să nu ne mai iubim nici pe noi înșine, români! Percepția aceasta defectuoasă este comună multor români. Și, dacă pleacă, – le răspund – cum va fi?!… Peste zece ani, Sorina o să-i blesteme pe toți cei care N-AU INTERVENIT în soarta ei, n-au catadicsit să ridice un deget măcar. Astfel de mesaje nu arată decât cât de jos ne aflăm… Acceptăm orice, chiar și iluziile unei vieți mai bune, refuzând să luptăm pentru drepturile noastre și ale copiilor noștri!

Nu am nimic cu SUA, am trecut și prin cartierele lor de lux, dar și prin numeroasele zone-închisoare, cu gratii la uși și la geamuri, unde soarele nu pătrunde, unde defavorizații nu au nicio șansă!

Nu mai visați atunci bani cu nemiluita, viață de lux într-un veșnic „dolce far niente”! Nu mai dați vrabia din mână pe cioara de pe gard! Pentru ca România să fie așa cum ne-o dorim, prima condiție este să ne-ntoarcem fața către ea! Țara aceasta este de neînlocuit! Oricât ar fi de greu aici, dacă nu ne resemnăm, vom învinge!

Să nu ne mai vindem copiii! Să le respectăm drepturile! Și să luptăm pentru ei! Să nu ne mai plângem de milă! Să nu ne mai autoamăgim! Stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile! Atrocitățile de lângă noi, corupția, procurorii imorali, toate vor dispărea dacă noi ne implicăm…

Dacă, totuși, n-au putut opri Adevărul, se încearcă prin amenințări și intimidări să se pună căluș presei acum, să-i reducă la tăcere pe cei care vorbesc de Interesul fundamental al Copilului. Nu este normal să desparți doi copii care au crescut împreună atâția ani de zile! Nu este normal să rupi un copil din casa lui! Nu este normal să desconsideri total o ființă umană, un copil care, sigur, nu a fost întrebat niciodată dacă își dorește vreo adopție sau nu! Nu este normal nici să vii cu mascații, ca și când l-ai ridica pe Osama Bin Laden și nici să trimiți un procuror părăsit de toți Dumnezeii, care să traumatizeze și mai mult acest copil! Nu este normal să ne batem joc de țara în care trăim și să o dăm oricând la schimb cu alta! E ca și când ne-am putea înlocui totdeauna Mama cu alta mai frumoasă!

Nu este normal!…

Așa că, dragi „oameni de bine”, care mă amenințați sau care îmi trimiteți mesaje nesfârșite în privat, explicându-mi pe înțelesul meu ce e bine pentru Sorina… Dacă nu puteți să ajutați un copil, măcar nu vă mai erijați în vreun Dumnezeu! Nu cred că v-ați gândit vreodată la ce e-n sufletul acestui copil, dacă își dorește, exact ca voi, munți de bani și case impresionante sau dacă își dorește numai să trăiască lângă și cu „ai săi”! Mai gândiți-vă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*