Citiți și vă cruciți! Revista Presei Maghiare (2)

Dublu etalon în România/ Au fost înlăturate drapelele care indică identitatea

Drapelul ungar, secuiesc şi cel al judeţului au fost înlăturate din sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Covasna. Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean, a comunicat faptul că au fost nevoiţi să adopte această măsură în urma „victoriei” obţinute în instanţă de către elementul unui sistem obscur şi anume de xenofobul Dan Tanasă. În cadrul şedinţei ordinare de ieri (18.04) a Consiliului Judeţean Covasna, în sala de şedinţe se mai aflau drapelul ţării şi cel al Uniunii Europene. Drapelul judeţului Covasna a fost înlăturat din suport şi a fost aşezat pe mesele aflate în primul rând. Tamas Sandor a declarat că în urma solicitării reclamantului, justiţia română a dispus în sentinţa sa înlăturarea din sala de şedinţe a drapelelor în cauză. În măsura în care În decurs de cinci zile acest lucru nu se va întâmpla, el va trebui să plătească pentru fiecare zi de întârziere un procent de 20% din salariul naţional minim. „Au dispus doar înlăturarea acelor drapele care au legătură cu identitatea noastră. Celelalte drapele pot rămâne” – a constatat el. Preşedintele a subliniat că în România se aplică dublul etalon când este vorba despre maghiari. Care este diferenţa din punct de vedere juridic între drapelul Ungariei şi cel al Statelor Unite? – a întrebat el. Unul este îndepărtat şi celălalt este lăsat acolo. El a arătat o fotografie în care drapelul oraşului flutură pe stâlpii de curent electric în localitatea Câmpia Turzii. A arătat de asemenea o altă fotografie în care drapelul judeţului Braşov flutură în faţa prefecturii Braşov şi a Curţii de Apel. In faţa acelei clădiri în care drapelul judeţului Covasna a fost desfiinţat. În România, dublul etalon este aplicat nu numai organele administraţiei de stat, ci şi de justiţie – a subliniat preşedintele de consiliu. După reglementarea în anul 2015 a utilizării drapelelor unităţilor administrative, în Monitorul Oficial au apărut deja 42 de drapele, însă în ceea ce priveşte drapelul judeţului Covasna, nu se doreşte adoptarea acestuia. În această ţară unităţile administrative din Ţinutul Secuiesc nu pot avea drapele! – a stabilit Tamas Sandor.

Sursa: Haromszek din 19.04.2019. Autor: Szekeres Attila

Atitudine antimaghiară la oră de vârf de audienţă/ Postul de ştiri poate plăti din nou

Consiliul Naţional al Audiovizualului a stabilit o nouă amendă în cazul postului de televiziune B1, cunoscut pentru atitudinea sa antimaghiară. Consiliul a stabilit amenda de zece mii de lei din cauza celor exprimate în cadrul emisiunii conduse de Radu Banciu, plângerea fiind depusă de Serviciul de Asistenţă Juridică Miko Imre. Potrivit informării făcute de Serviciul de Asistenţă Juridică Miko Imre, în ediţia din 5 februarie a emisiunii „Lumea lui Banciu”, moderatorul a dezbătut caracterul străvechi al românilor din Transilvania. In opinia sa, aceştia trăiesc în Transilvania de mai multă vreme, în comparaţie cu maghiarii. El a prezentat tot acest lucru pe un ton lezator. A constatat între altele că locuitorii români străvechi sunt în permanenţă terorizaţi în Transilvania. Pe politicienii conducători ai coaliţiei guvernamentale i-a numit slugi ai maghiarilor, într-un mod total nefondat. În ceea ce îl priveşte pe Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, singurul lui scop este dispariţia limbii române din Transilvania. Caracterul emisiunii a fost unul antimaghiar şi instigator, stigmatizându-i în mod colectiv pe maghiarii din Transilvania. Moderatorul a declarat în nenumărate ori că pe teritoriile locuite în majoritate de maghiari nu poate fi soluţionat în limba română nici un caz administrativ iar cei care folosesc simboluri naţionale române sunt blestemaţi – informează serviciul. Directorul Serviciului de Asistenţă Juridică Miko Imre, Benko Erika, eurodeputat, în afară de faptul că a salutat decizia consiliului, a atras atenţia asupra faptului că în caz că cineva sesizează un fenomen sau o manifestare asemănătoare, să semnaleze acest lucru pe site-ul mikoimre.ro. „Urmărim în permanenţă cele discutate în mass-media română. Şi în momentul de faţă, Serviciul de Asistenţă Juridică Miko Imre a fost cel care a semnalat cazul, decizia fiind adoptată în baza unei singure plângeri. Îi Încurajez totuşi pe membrii comunităţii maghiare din Transilvania ca în cazul în care aud sau văd emisiuni intimidatoare, antiminoritare sau instigatoare în cadrul mass-media, să se adreseze cu încredere serviciului nostru de asistenţă juridică, să putem face demersurile necesare ca nici o astfel de acţiune să nu rămână fără consecinţe” – a formulat Benko Erika. Materialul este însoţit de următoarele comentarii: Ferencz Laszlo: „În teritoriile locuite în majoritate de maghiari, nici un caz de administraţie publică nu poate fi soluţionat în limba română….” Ar fi bine ca acest nemernic mincinos să vină în această regiune să soluţioneze un caz în limba maghiară şi astfel ar constata de îndată care este răspunsul: nu ştiu ungureşte! Sau o afirmaţie şi mai gravă: Eşti în România, vorbeşte româneşte!, Până mănânci pâine românească, vorbeşte româneşte!, Du-te în Ungaria, acolo poţi vorbi ungureşte! Noi, maghiarii din Transilvania, ştim acest lucru din propria noastră experienţă, dar nu strică dacă află de acest lucru, de România secolului XXI, şi conaţionalii noştri. (…) Endre Ambrus: „Aplicarea amenzii este un lucru îmbucurător, dar nu este suficientă. Ar fi nevoie de pedeapsa cu închisoarea”. Veres Erno: „Nu instituţia ar trebui sancţionată, ci vrăjmaşul!”.

Sursa: Haromszek din 20.04.2019. Autor: Nagy D. Istvan

Promit un protest internaţional/ Cine este preocupat de drapel?

Problema îndepărtării drapelului ungar şi al celui secuiesc din sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Covasna nu poate fi trecută sub tăcere. Este nevoie de acţiuni concrete şi de protest – a declarat Kulcsar Terza Jozsef, parlamentar UDMR, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Civic Maghiar, care a oferit în trecut, în calitate de consilier judeţean, cinci drapele, consiliului judeţean. El a spus că a semnalat şi guvernului ungar cele întâmplate şi speră că vor urma demersuri diplomatice. Este vorba despre o decizie judecătorească. Nu se poate spune că sentinţa a făcut dreptate, sentinţă prin care preşedintele consiliului judeţean a fost obligat să îndepărteze drapelele. Reclamantul de serviciu, Dan Tanasă, a fost cel care a iniţiat şi acest proces, rezultatul final fiind unul inimaginabil într-un stat care se autodeclară democratic. De ce a fost nevoie de îndepărtarea drapelului Ungariei, din moment ce drapelul american, german şi cel israelian au putut rămâne? – a întrebat el. În opinia sa, la fel ca şi cazul Beke-Szocs, şi acesta indică ideea că membrii comunităţii maghiare nu sunt în siguranţă. Kulcsar Terza Jozsef consideră că gestul poate fi considerat un mesaj militar diplomatic şi tocmai din această cauză a semnalat cele întâmplate însărcinatului ministerial Kalmar Ferenc şi în scurt timp îl va informa şi pe vicepremierul Semjen Zsolt. „Ungaria trebuie să ştie despre acest lucru şi să adopte măsuri diplomatice” – a declarat Kulcsar Terza Jozsef. În opinia sa este vorba despre o acţiune concertată. Lezările aduse maghiarilor trebuie prezentate şi la nivel internaţional şi, ca atare, vor informa Uniunea Europeană şi ambasadele. Parlamentarul s-a referit şi la mesajul rostit în limba maghiară de preşedintelui statului, cu ocazia Sărbătorii Pascale, numindu-l un gest electoral ipocrit. În alte probleme precum îndepărtarea drapelelor, tace. Până în momentul de faţă nu a răspuns la scrisoarea lor trimisă în luna decembrie, referitoare la autonomie. L-a pus pe consilierul său să formuleze un răspuns fără conţinut în cazul lui Beke-Szocs. In opinia lui Kulcsar Terza Jozsef, cele întâmplate săptămâna trecută depăşesc ideea dublului etalon, „se joacă cu secuii, se joacă cu focul”. Ar fi nevoie de o acţiune armonizată, deoarece aceasta a adus până acum la rezultate. Ele au fost obţinute în urma mobilizării comune a partidelor şi organizaţiilor maghiare – a mai spus el. Petho Istvan, preşedintele prezidiului Partidului Civic Maghiar, membru al Consiliului judeţean, alături de care Kulcsar Terza Jozsef a înmânat drapelele consiliului, a fost de părere: „A devenit evident că problema este cu noi”. În opinia sa, acţiunile de acest gen au un singur scop şi dovedesc ideea că se insistă în continuare asupra asimilării maghiarilor din Transilvania, din moment ce drapelul germanilor sau al evreilor a putut rămâne la locul său.

Sursa: Haromszek din 24.04.2019. Autor: Farkas Reka

Cei care întreţin naţionalismul

Campania împotriva simbolurilor secuieşti şi maghiare nu s-a încheiat şi nici nu se va încheia în curând. Reclamantul de serviciu a fost deranjat de drapelul maghiar, secuiesc şi cel al judeţului, plângerea sa căpătând valoare juridică. Agitatorul vulcanic şi cei din echipa sa nu au fost însă deranjaţi de faptul că în acelaşi loc pot flutura drapelul SUA, al Germaniei şi al Israelului. Locul lor este acolo în mod firesc, deoarece s-ar da dovadă de vremuri periculoase dacă toate simbolurile străine ar fi exilate din ţara care ar merita o soartă mai bună. Iată că este vorba despre o nouă dovadă a dublului etalon aplicat de puterea de stat, subliniază reprezentanţii comunităţii maghiare din nou asuprite. Aceste interdicţii samavolnice şi vitrege au la rădăcină opinii şi dogme extrem de vechi, pe care le-am considerat depăşite, dar ele otrăvesc în continuare sufletele celor care trăiesc în ţară şi perturbă gândirea lor. Trebuie subliniat de asemenea că în multe locuri nimeni nu este deranjat de vreun simbol, drapel sau stemă care indică identitatea vreunei comunităţi. Pe faţada primăriei Braşov se poate citi inscripţia „Rathaus” şi nimeni nu este deranjat de acest lucru. Când se va pune capăt acestui proces discriminatoriu? Dacă am spune că niciodată, ar însemna că cedăm în faţa agitatorilor şi reclamanţilor care poartă gena informatorilor securităţii şi care se autodeclară democraţi. Ca să putem câştiga lupta, trebuie să amplificăm numărul aliaţilor din tabăra noastră, trebuie să atragem de partea noastră oameni care recunosc şi acceptă ideea că este în binele tuturor dacă membrii comunităţii maghiare se pot simţi acasă. Această tabără poate fi fructuoasă dacă ea poate înfrâna reminiscenţa naţionalistă actuală a sistemului securist comunist. Este clar ca lumina zilei faptul că genele securiste nu au dispărut, ci doar s-au reorganizat.

Sursa: Haromszek din 24.04.2019. Autor: Mozes Laszlo

O nouă amendă pentru atitudinea antimaghiară

Consiliul Naţional al Audiovizualului a stabilit în cadrul şedinţei sale de marţi (23.04) o nouă amendă în cazul postului Realitatea TV, cunoscut pentru manifestările sale antimaghiare. Postul de televiziune a fost amendat în baza sesizării făcute de Serviciul de Asistenţă Juridică Miko Imre, din cauza celor exprimate în cadrul emisiunii moderate de către Cozmin Guşă. In cadrul emisiunilor din 7-8 martie, intitulate „România 2019”, telespectatorii au putut fi martorii jignirii incalificabile a maghiarilor. Invitaţii, Octavian Hoandă, Marius Paşcan, Petrişor Peiu, Aurelian Bădulescu, Ilie Sandru şi Dan Tanasă, au încercat să demonstreze ca maghiari în sunt în Ţinutul Secuiesc duşmanii românilor – a informat serviciul de asistenţă juridică. Întreaga emisiune prezintă o imagine ireală despre Ţinutul Secuiesc, în legătură cu cerinţele şi viaţa cotidiană a celor care trăiesc aici – se menţionează în buletinul informativ al serviciului, care atrage atenţia asupra faptului că invitaţii au acordat un capitol separat decredibilizării politicienilor maghiari. Benko Erika, directorul Serviciului de Asistenţă Juridică a luat la cunoştinţă cu satisfacţie demersul corect şi urgent al consiliului audiovizualului, deşi s-a aşteptat la o amendă mai mare. „Consider că ar trebui amendat nu numai postul de televiziune, ci ar trebui traşi la răspundere şi invitaţii, deoarece au vorbit cu ură despre comunitatea maghiară, ceea ce nu ar trebui să rămână nesancţionat. Să fie clar odată pentru totdeauna: această ţară le datorează foarte mult maghiarilor din Transilvania şi, ca atare, nu suntem dispuşi să tolerăm să fim calificaţi lipsiţi de patrie, ca lumea să fie instigată împotriva noastră. Patria noastră este aici, în Ţinutul Secuiesc, în Transilvania şi nu vom pleca nicăieri. Comunitatea noastră doreşte să aibă viitor aici” – a formulat Benko Erika.

Sursa: Haromszek din 25.04.2019

Cimitirul militar din Valea Uzului / Falsificarea istoriei, în secret

Consiliul local al oraşului băcăuan Dărmăneşti din judeţul Bacău a ridicat, în cadrul cimitirului militar maghiar din Valea Uzului, un monument celor căzuţi în primul război mondial şi 52 de cruci militare prin încălcarea unui acord interstatal şi prin intermediul unor instrumente juridice şi administrativ dubioase. Asociaţia Păstrătoare de Tradiţii „Szekely Virtus” a relatat luni (27.04) despre festivitatea amplă de inaugurare care urmează să aibă loc în data de 17 mai. Consiliul Judeţean Harghita încearcă să ia măsuri în acest caz pe cale administrativă. Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, s-a adresat premierului, Partidul Popular Maghiar din Transilvania va apela în această problemă la contencios administrativ, iar Partidul Civic Maghiar va interveni pe cale diplomatică. Serviciul de Asistenţă Juridică Miko Imre a luat atitudine în acest caz. Serviciul atrage atenţia în comunicatul său asupra faptului că potrivit legii din anul 1968, terenul îi revine comunei Sânmartin Ciuc şi problema terenului nu a putut fi clarificată totuși până în momentul de faţă. Demersul de acum poate fi considerat din mai multe puncte de vedere o expropriere imorală şi rău-intenţionată. Partidul Civic Maghiar consideră acest demers ca având un caracter de falsificare a istoriei. Formaţiunea a comunicat că a informat în scris secretarul de stat responsabil din cadrul Ministerului Ungar al Apărării, cerând respectarea prevederilor referitoare la acordul semnat între România şi Ungaria. In opinia prezidiului Partidului Popular Maghiar din Transilvania, prin ocuparea ilegală a cimitirului, a fost grav încălcat acordul interstatal româno-ungar, semnat în anul 2008, referitor la situaţia juridică a mormintelor militare române din Ungaria şi a celor maghiare din România. Cazul indică în mod fidel că România nu este stat juridic.

Sursa: Haromszek din 02.05.2019

Despre Regiunea Mureş-Autonomă

La iniţiativa Asociaţiei Femeilor din Târgu Secuiesc, Gyorgy LASZLO (scriitor, traducător de opere literare originar din Ţara Călatei) a susţinut, la sediul formaţiunii, expunerea „Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară”. Scriitorul a fost însoţit de Robert KEIZER (consilier judeţean din Cluj). Oaspeţii au fost salutaţi de Magdolna FULOP (preşedintele asociaţiei). Gyorgy LASZLO a vorbit despre întemeierea şi desfiinţarea Regiunii Mureş-Autonome Maghiare, precizând că aceasta s-a înfiinţat nu graţie generozităţii politicienilor români, însă s-a întâmplat totul într-o perioadă de timp în care nu se putea spune „Nu”, şi oricât de bizar pare să fie, Regiunea Autonomă Maghiară a fost întemeiată la dispoziţia lui Stalin. După moartea lui Stalin, raioanele Kezdi şi Sepsi au fost anexate, în 1960, regiunii Braşov, restul teritoriului, împreună cu raionul Luduş, formând Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară. Gyorgy LASZLO a menţionat: în aprecierea sa, poate fi realizată mai degrabă autonomia economică a Transilvaniei şi nu cea a Ţinutului Secuiesc.

Sursa: Haromszek din 06.05.2019

Istorie militară concretă

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la revoluţia şi lupta pentru libertate din 1848-49, Editura Zrinyi (din Budapesta) a lansat o serie de publicaţii sub titlul „Istorie militară concretă”. Volumul „Anul minunilor” a fost prezentat joi (09.05), la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe. Evenimentul a reprezentat totodată şi expunerea din această lună a seriei de programe „Trei Scaune nu este dispus la compromis”. Seria de publicaţii a fost prezentată de Krisztina Benko (director adjunct al Editurii Zrinyi), iar despre volumul „Anul minunilor” a vorbit colonelul dr. Tamas Csikany (istoric militar din Budapesta, coautorul cărţii). Acesta a prezentat istoria perioadei respective. În opinia lui Tamas Csikany, principalele două evenimente din istoria maghiară le reprezintă întemeierea statului şi 1848, instaurarea structurii de stat moderne. Istoricul militar a amintit de procesul care a contribuit la declanşarea, în 15 martie 1848, a revoluţiei din Pesta, evidenţiind rolul generaţiei de politicieni din perioada respectivă. A apreciat în special rolul îndeplinit de Lajos Kossuth, care şi-a dat seama de şansa de a se folosi de momentul istoric de la care a aşteptat naşterea Ungariei independente. În urma discursului rostit de Kossuth, a intrat în funcţiune mecanismul de stat greoi. Ungaria şi-a format propriul guvern, şi-a elaborat propria constituţie, însă Lajos Kossuth s-a gândit într-un stat naţional unitar cu toate că regatul ungar a fost format din mai multe naţionalităţi. Sârbii au fost primii care au ridicat vocea pentru validarea propriilor drepturi, şi pentru că nu le-au fost acordate, au început războiul. În momentele respective a fost mobilizată armata ungară. Volumul prezintă evenimentele luptei pentru libertate, liderii paşoptişti.

Sursa: Haromszek din 11.05.2019. Autor: Vary O. Peter

Sprijin ungar/ Fermierii pot aplica

A fost lansat apelul de selecţie mult aşteptat de către fermieri, cunoscut sub denumirea generică „sprijin maghiar de 15 mii de euro”. Pentru acest apel de selecţie se pot înscrie persoane fizice care au domiciliul permanent pe teritoriul judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş, întreprinzători, sau persoane fizice care aparţin de localităţile acestor judeţe (producători agricoli). Statul ungar asigură prin acest apel de selecţie, beneficiarilor, suma de 131 milioane de lei. Se poate aplica pentru achiziția de mașini (tractoare) și utilaje agricole, achiziția de alte mijloace, mașini, echipamente folosite în cultivarea şi producția agricolă. Informaţii suplimentare se regăsesc pe proeconomicaalapitvany.ro. Cota-parte a beneficiarului proiectului trebuie să fie de cel puţin 25%. Consultanţii agricoli oferă sprijin celor interesaţi de întocmirea proiectelor.

UDMR demarează un program afterschool la Bucureşti şi în opt judeţe din diasporă „UDMR va demara din toamnă un program afterschool în opt judeţe din diasporă şi în Bucureşti. Prin acest program se doreşte amplificarea interesului faţă de învăţământul în limba maternă. Potrivit informării făcute de UDMR, în acest program vor fi implicaţi 1800 de elevi maghiari din şcoala elementară şi 70 de pedagogi”. Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a vorbit despre acest lucru în cadrul adunării delegaţilor organizaţiei judeţene UDMR Hunedoara, eveniment la care au participat lideri ai bisericilor, pedagogi şi reprezentanţi ai organizaţiilor civile. Bugetul destinat programului este de 1,1 milioane de euro şi este susţinut de către Guvernul Ungariei, iar de derularea programului se va ocupa Fundaţia Şcoala. Preşedintele Uniunii are convingerea că în locurile unde funcţionează astfel de programe – un exemplu în acest sens fiind Mediaş – părinţii maghiari şi cei care trăiesc în căsătorii mixte aleg cu predilecţie şcolile cu predare în limba maghiară în locul învăţământului în limba română. Dacă programul va fi unul fructuos în cele 20 de localităţi din cele 8 judeţe din diasporă – Arad, Bistriţa, Braşov, Alba, Hunedoara, Maramureş, Sibiu, Cluj şi Bucureşti – atunci începând din toamna anului 2020 va fi extins şi în alte localităţi. Amănuntele tehnice vor fi prezentate în cea de-a doua parte a lunii iunie, de către colaboratorii Fundaţiei Şcoala.

Sursa: Haromszek din 22.05.2019. Autor: Bokor Gabor

Cazul Beke-Szocs/ Scrisoare către Suveranul Pontif

În scopul atragerii atenţiei opiniei publice asupra cazului celor doi tineri, Istvan Beke şi Zoltan Szocs, întemniţaţi pe nedrept, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) va organiza, în ziua premergătoare vizitei Papei, o slujbă religioasă ecumenică, care va fi oficiată la biserica reformată din Miercurea Ciuc. Krisztina Sandor, preşedintele executiv al CNMT şi Laszlo Tiboldi, vicepreşedintele naţional al formaţiunii, au anunţat ieri (29.05) că, după rugăciunea ecumenică, care va începe la ora 17:00, în ziua de 31 mai, CNMT va transmite o scrisoare către Suveranul Pontif ca să-l informeze cu privire la situaţia deţinuţilor politici. Krisztina Sandor a precizat: „Sperăm că vom reuşi să atragem atenţia opiniei publice asupra nedreptăţii grave căreia au fost supuşi Istvan Beke şi Zoltan Szocs, ţinuţi şi în prezent, pe nedrept, în penitenciar. Prin cazul născocit privind cei doi tineri, se urmăreşte stigmatizarea comunităţii noastre întregi, sugerând că maghiarii din Transilvania reprezintă un pericol, mai mult de atât, drept o ameninţare teroristă”. Preşedintele executiv al CNMT a mai menţionat: rugăciunea ecumenică reprezintă o ocazie potrivită pentru comunitate ca să-şi asume solidaritatea cu cei întemniţaţi, iar în urma evenimentului, Suveranul Pontif va fi înştiinţat, prin intermediul unei scrisori, despre circumstanţele procesului bazat pe născociri. Predica va fi rostită de Laszlo Szabo, preot unitarian, preşedintele asociaţiei de caritate „Gondviseles Segelyszervezet”. Vor fi prezenţi reprezentanţi din partea celor patru confesii istorice maghiare, fiecare luând cuvântul pe marginea problemei respective. Laszlo Tokes, preşedintele CNMT, îşi va rosti discursul după slujba religioasă ecumenică, ocazie cu care va fi prezentată şi scrisoarea care urmează să fie transmisă către Suveranul Pontif. La slujba religioasă vor participa şi lideri ai unor instituţii bisericeşti şi instituţii ale societăţii civile, inclusiv politicieni autohtoni şi ungari. În comunicatul CNMT, emis ieri (29.05), se precizează că banii de chetă, strânşi cu ocazia slujbei ecumenice, vor fi donaţi membrilor familiilor tinerilor întemniţaţi.

Sursa: Haromszek din 30.05.2019

Şedinţă de consiliu în Valea Uzului/ Atrag atenţia asupra profanării cimitirului

Marţi după-amiază (28.05), membrii maghiari ai consiliului local Sfântu Gheorghe au organizat o şedinţă extraordinară de consiliu în cimitirul militar austro-ungar profanat din Valea Uzului. Primarul Antal Arpad a făcut cunoscută scrisoarea de protest, semnată de cei prezenţi, care va fi Înaintată ambasadelor SUA, Rusiei şi ale membrilor statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi autorităţilor române. În momentul sosirii autoturismelor din Sfântu Gheorghe, maşina de poliţie aflată în faţa porţii cimitirului a dat mai în spate, probabil pentru ca poliţiştii din judeţul Bacău să poată vedea în interiorul cimitirului şi să poată urmări cu atenţie cele întâmplate. In interiorul cimitirului primarul Antal Arpad a declarat că este vorba despre o şedinţa simbolică şi a invitat doar reprezentanţii maghiari ai consiliului. Şedinţa este informală iar decizia acesteia nu poate fi atacată de către prefect. Este important ca acolo să existe în fiecare zi prezenţă maghiară şi să se atragă atenţia statelor europene şi a autorităţilor americane asupra profanării cimitirului militar maghiar şi să se facă apel la autorităţile române asupra restabilirii stării iniţiale. Luni (27.05), la faţa locului au fost prezenţi cei din Sânmartin, marţi cei din Sfântu Gheorghe şi în fiecare zi vor fi prezenţi reprezentanţi ai diferitelor consilii din Ţinutul Secuiesc. Săptămâna viitoare va fi prezent acolo Consiliul Judeţean Covasna. În scrisoarea de protest – a cărei conţinut seamănă cu scrisoarea citită În cadrul slujbei ecumenice din data de 12 mai – se atrage atenţia asupra faptului că membrii consiliului local din Dărmăneşti, judeţul Bacău, a luat în posesie în mod arbitrar ţi ilegal cimitirul militar din Valea Uzului şi a dispus ridicarea de cruci şi a unui monument în memoria unor militari români necunoscuţi. Acţiunea consiliului din Dărmăneşti este mai mult decât o profanare. Profanarea locului de veci al înaintaşilor noştri are un mesaj simbolic: totalizează acele prejudicii de care au parte maghiarii care trăiesc în România, prin batjocorirea vieţii lor culturale, istorice, spirituale. Protestatarii cer anchetarea tuturor ilegalităţilor comise şi sancţionarea celor care au încălcat legile, restabilirea stării iniţiale a cimitirului, stoparea de îndată a procesului de falsificare a istoriei şi de batjocorire a maghiarilor, cerea de scuze în public de la rudele militarilor înmormântaţi în cimitirul profanat şi de la naţiunile prejudiciate. După şedinţa extraordinară, cei din Sfântu Gheorghe au vizitat capela militară din Valea Uzului, construită în anul 1917. Şi maşina de poliţie s-a îndreptat în acea direcţie. După ce autoturismele din Covasna au trecut de cimitir şi unele dintre ele s-au îndreptat spre casa de oaspeţi a composesoratului din Sânmartin, s-au întors şi poliţiştii. Înainte de plecare, maşina primarului a trecut din nou în faţa cimitirului iar maşina de poliţie a pornit după ea.

Sursa: Haromszek din 30.05.2019. Autor: Szekeres Attila

Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna – Harghita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*