Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului

La „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” din localitatea Mogoșoaia (jud. Ilfov), luna iunie a anului 2019 a debutat cu trei noi expoziții. Astfel, sâmbătă 8 iunie, acestea s-au deschis în prezența artiștilor creatori, a criticilor de artă, dar și a unui public numeros. Expoziția „Dacă este suficient de întuneric, pot vedea stelele”, semnată de artista Mirela Ivanciu, este prezentată în spațiul „la Cuhnie”. La galeria „Ghețărie” se află expoziția „Zurlele”, a artistei Daiana Savopol, iar la galeria „Foișor” se află expoziția cu caracter documentar intitulată „Mătușa”, realizată de artista și antropologa americană Kathleen Laraia McLaughlin.

Expoziția Mirelei Ivanciu „Dacă este suficient de întuneric, pot vedea stelele” este compusă dintr-o serie de instalații vizuale eclectice: sculptură textilă, obiect, video și multimedia. Toate aceste componente vizuale prezintă procesul prin care se nasc poveștile, mecanismul prin care un eveniment sau o temă se transformă în narațiune. Există o evidentă componentă dramaturgică în soluțiile de asamblare și punere în scenă a expoziției. Prezența unor personaje cheie – „Povestitorul” – central, care domină traiectoria de vizionare, are de fapt rolul de a interacționa cu spectatorul, de a acomoda publicul cu laboratorul de testare și generare a poveștilor. Fiecare spațiu delimitează o arie conceptuală specifică din procesul de formare a poveștii: laboratorul, camera narativă, atriumul ascultătorilor. Toate acestea ne sunt prezentate de către curatorul expoziției, Ana Negoiță. Pe 15 iunie doritorii au fost invitați și la un „artist talk”, spre a se iniția în tainele laboratorului de povești. Expoziția este deschisă până pe 9 iulie 2019.

Expoziția „Zurlele”, a artistei Daiana Savopol, prezentă la galeria „Ghețărie” și curatoriată de către Ana Petrovici – Popescu, este organizată de Asociația „Fighting for Art”, în parteneriat cu Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”. „Priviți pe fereastră în grădină, într-o noapte de vară. Veți vedea Zurla dansând, îmbrăcată-n raze de lună, cu flori în păr și fluturi roind în juru-i. Râsul ei umple spațiul. Zurlele te cheamă să pătrunzi în lumea lor de vrajă, răsunând de veselie, de viață, și te întreabă: Ce alegi? Ternul sau zborul?” (Diana Savopol).

Expoziția cu caracter documentar intitulată „Mătușa”, realizată de artista și antropologa americană Kathleen Laraia McLaughlin, la galeria „Foișor”, este un proiect expozițional nou în planul curatorial al Centrului Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”. Această expoziție în care caracterul documentar este preponderent, prezintă de fapt un discurs vizual care documentează diferite activități artistice din zonele rurale ale României, văzute, analizate prin intermediul unei artiste și antropologe americane, Kathleen Laraia McLaughlin. Aceasta a venit pentru prima dată în România în anul 1999, pentru a realiza un foto-documentar despre satele din Maramureș. În această perioadă a locuit la o familie din zonă. Acesta a fost prilejul de a cunoaște familia „mătușii”, o familie a cărei dramă era aceea de a nu avea copii. Expoziția include o serie de lucrări foto și „mixed media”, încorporând obiecte personale, elemente din natură și totemuri comemorative direct relaționate cu zona de studiu. Expoziție poate fi vizitată în perioada 8 iunie – 8 iulie 2019.

La galeria de la parterul palatului a fost prezentă până pe 13 iunie și expoziția „Aqua Alta” a artiștilor: Anca Bodea, Olya Dubatova, Alexandra Mureșan, Ioana Sisea și Iulia Toacaci. În peisajul deosebit al Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, aflat în apropierea Bucureștiului, prezența acestor expoziții a adus un suflu nou, tineresc și novator. Doritorii de artă sunt așteptați… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*