Firește că nu este „o naționalizare”!… Pentru că la Valea Uzului nu este un domeniu privat al lor. Nici măcar pe locurile morților. Este un domeniu public, iar trecerea ar fi, din sfera autorităților locale, în cea a Ministerului Apărării Naționale. Și, de fapt, nici nu-i pasă lui Kelemen Hunor de cimitirul în sine. Dar simte, pentru că nu e neghiob de fel, că de aici ar putea începe reclădirea unor fundamente de pe care Statul Român să readucă ordinea și normele de drept în toate enclavele create politic de maghiarime în Ardeal. Și, în fond, de ce să preia Ministerul Apării Naționale doar Cimitirul Militar Internațional de la Valea Uzului? Să strige iredentiștii că e o răzbunare? Pentru că așa ar părea dacă s-ar prelua doar acest cimitir, ministerul trebuind să ia în administrare toate cimitirele militare aflate azi în „competența” autorităților locale. Să nu mai acceptăm nici un fel de motive și acuze pre limba iepelor de pustă!
Iar faptele nu ar trebui să se oprească aici! MApN ar trebui să preia de la autoritățile locale fiecare brazdă de pământ pe care s-au aflat monumente, busturi, inscripții ale ființei noastre istorice, simboluri pe care maghiarimea politică locală le-a înlăturat pentru a așeza alte inscripții, busturi și monumente. Ba, ar putea iniția și o comisie de lucru cu departamentele de la Cultură și Cultul Eroilor pentru a fi verificate, din perspectiva respectării legalității juridice dar mai ales a justificării istorice, toate „simbolurile” maghiare care au fost împunse prin falsuri grotești în sfântul pământ al țării. Pentru că numai așa putem îndepărta, la rândul nostru, toate busturile și chipurile cu fețe de iuda ale criminalilor de sorginte hortystă care au împânzit Ardealul.
Și nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de smerenia de o clipă afișată de Kelemen Hunor! Care și-a cerut scuze pentru faptul că poate a exagerat un pic când a vorbit, în sens acuzator, despre „adevărata față a României” pentru curajul de a fi protestat prin ființa fiecărui tricolor adus la Valea Uzului. Pentru că starea „de facto” a maghiarimii politice de la noi este aceea de a acuza. De a jigni, de a ironiza, de a ne lua peste picior. Or, când un lider al aceșteia își cere scuze este ceva în neregulă. Fie când tace prea multă vreme, fără a-și manifesta aroganțele în mod public, fie când, cum a făcut-o acum, pentru întâia oară în trei decenii!, își cere scuze.
Desigur, se prea poate ca politicianul să fi realizat că a mers prea departe, jignind într-o dispută dintr-un context mult prea apropiat de gravele fraude în favoarea UDMR de la europarlamentare. Și ar fi mult mai bine să tempereze lucrurile, să nu nască dinspre românii insultați ceva plângeri penale și solicitări de anchetare a modului în care UDMR a trecut pragul electoral. Pentru că la ce putoare ar putea ieși de acolo nu le-ar ajunge toată apa Dunării să se mai spele.
Dar dincolo, de toate acestea „scuze”, în extremis, venite dinspre maghiarimea politică, Ministerul Apărării Naționale nu trebuie să dea un pas înapoi. Și nu trebuie să cadă la „învoieli”… A pus arma îndreptării unor erori, lipsă de reacții, nepăsări ale clasei politice de până acum la picior, trebuie să meargă mai departe! Toate cimitirele militare trebuie preluate la minister! Și nu este „o naționalizare”, pentru că se transferă din proprietatea statului tot în proprietatea statului, dar poate fi o primă bordură în calea enclavizării. Pentru că, lipsite de anumite competențe, autoritățile locale maghiare nu prea vor mai avea cum să țină „aprinse” focurile de veghe secuiască, nu prea vor mai avea pe unde să atârne cârpele secuiești ori steagurile Ungariei Mari.
Și avem, nu doar dreptul istoric, ci și obligația morală față de înaintași, de a readuce țara măcar la nivelul de prezență, faptică și prin simboluri, a ființei naționale de la plecarea în Panteon a Eroilor noștri. Putem începe acum, „militărește”, prin preluarea fiecărei brazde de pământ din cimitire, al fiecărei palme de țarină de sub monumentele făuririi noastre, pentru a repune Adevărul Istoric în drepturi. Apoi, urmând modelul unor state care știu să își elogieze eroii, punând mai presus de interesele politice de conjunctură, respectul și onorul pe care aceștia îl merită, putem avea și noi ostași care să stea, într-o gardă de onor continuă, la morminte și monumente, lângă crucile, troițele și busturile României noastre. Ar fi oricum un ceremonial omagial mult prea mic față de ceea ce ar merita, clipă de clipă, Eroii Neamului Românesc, dar ar fi un început al întoarcerii spre normalitate.
Lasă un răspuns