In memoriam: Pr. Prof. Dr. Nicolae Achimescu…

În vara anului 1968 am intrat în casa lui de la Șiroca și l-am cunoscut pe el, pe frații lui Gheorghe și Romică, pe tată lui Dumitru, „Dumitru de la Fag”, cum îi spunea lumea în sat și pe mama Romica. O familie de oameni primitori, omenoși, gata să te ajute, bucuroși de prietenie.  Eram de aceeași vârstă cu fiul cel mare al familiei, cu Gheorghe și aflasem că și el vrea să dea examen la seminar, ba mai mult, chiar fusese la Craiova și aflase toate detaliile privind actele necesare, probele de examen etc. M-am împrietenit  mai ales cu Gheorghe, iar la vremea potrivită ne-am  dus la examen. Eu am reușit, el a picat, dar în nul următor a încercat din nou și a intrat și el. A mai trecut un an și a venit la seminar și „prâslea” familiei, Nicu, băiatul cel mic. Între cei doi frați era mare deosebire. Gheorghe era fire deschisă, comunicativă,  în timp ce Nicu era mereu tăcut, îngândurat, preocupat, cu cartea subsioară. Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată pe Nicu jucând fotbal sau alt joc. Dacă-l întrebai de vorbă răspundea scurt, la obiect, apoi se scuza și se retrăgea. Gheorghe era mai apropiat de mine decât de frate-său Nicu. După seminar (1970-1975) a urmat studenția la Teologie în București(1976-1980), apoi doctoratul (1980-1982) tot la București. Același om, aceleași griji, aceleași preocupări. Mare surpriză a fost, când am aflat că a obținut o bursă la Universitatea din Tübingen (Germania), una dintre cele mai renumite universități europene, ca să-și continue studiile doctorale(1983-1984 și 1991-1992). Ce mândră era tanti Romica! Spunea tuturor  cunoscuților  unde a ajuns copilul ei!

Aceste studii au fost încununate cu teza de doctorat Die Vollendung des Menschen in Buddhismus. Bewertung aus orthodoxer Sicht (Desăvârșirea omului în budism. Evaluare din perspectivă ortodoxă), elaborată sub îndrumarea a doi mari teologi, prof. dr. P. Beyerhaus și prof. dr. J. Moltmann și titlul de doctor în teologie.

Între anii 1986-1991 a fost profesor în cadrul Seminarului Teologic din Caransebeș, pentru disciplinele: Istoria religiilor, Teologie Dogmatică, Îndrumări Misionare și Limba franceză, apoi, din 1993, lector la  Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași. În anul 1998 a promovat Conferențiar titular, iar în anul 2000, Profesor universitar. Din anul 2002 a devenit Conducător de doctorat la disciplina căreia i-a consacrat întreaga sa activitate: Istoria și filosofia religiilor. Consiliul Profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași l-a ales Decan pentru perioada 1993-1994 și 2000-2004.  Între anii 2005-2010, a fost Directorul Școlii doctorale din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Al. I. Cuza”. Vreme de opt ani: 2004-2012, a fost membru în Colegiul de Onoare al Universității „Al. I. Cuza” din Iași. A funcționat în anii 2004-2005 și ca profesor la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Catedra de Literatură comparată și estetică. Începând din 2008 s-a mutat la București, fiind solicitat să preia catedra de Istoria Religiilor la Facultatea de Teologie ,,Justinian Patriarhul”, unde a și devenit titular în 2012 și director al Școlii doctorale a facultății.

A ocupat diferite funcții și demnități, precum: membru al Academiei Germano-Române (2008), director al Centrului de Studii și Dialog Interreligios și Intercultural din cadrul Universității din București (din 2014), președinte al Comisiei de Teologie în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) din cadrul Ministerului Educației și Cercetării (din 2011), membru în Consiliul Național General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) din cadrul aceluiași Minister (din 2011), Membru în Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD), Universitatea din București (din anul 2012), expert evaluator în cadrul Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS), membru fondator al Centrului de Dialog și Cercetare în Teologie, Știință și Filosofie, Universitatea București (din 2010), membru în Colegiul de redacție al periodicului „Ortodoxia”, revista Patriarhiei Române, membru în Colegiul editorial al Revistei Române de Bioetică (din 2000).

Opera sa, bogată, valoroasă și actuală, numără mai multe manuale universitare, volume (personale sau coordonate), zeci de studii științifice și sute de articole. Cităm câteva cărți ale sale: Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos(Iași, Editura Polirom, 1996); Istoria și filosofia religiei la popoarele antice (Iași, Editura Junimea, 1998), Budism și creștinism. Considerații privind desăvârșirea omului(Iași, Editura Junimea, 1999); India. Religie și filozofie (Iași, Editura Tehnopress, 2001); Noile mișcări religioase(Cluj-Napoca, Editura Limes, 2002); Religii în dialog (Iași, Editura Trinitas, 2005); Universul religios în care trăim (București, Editura Trinitas,  2013); Religie, Modernitate și Postmodernitate (București, Editura Trinitas,  2013); Istoria și filosofia religiilor. Religii ale lumii antice (București, Editura Basilica, 2015) și altele. A coordonat, de asemenea, numeroase volume colective în limba română și alte limbi. Momentul final l-a găsit lucrând asiduu la finisarea unui Dicţionar enciclopedic al religiilor!

Nu a fost scutit de necazuri. I-au murit părinții de timpuriu, sperând că într-o bună zi feciorul lor se va întoarce acasă. Până aproape de a pleca dincolo, o dată pe săptămână, la o anumită oră, mama Romica se urca în vârful unui deal – uneori chiar într-un pom acolo – și vorbea la telefon cu Nicu, fiindcă era singurul loc unde avea semnal. I-a murit fratele Gheorghe, preot la Șiroca. În 2012 a fost profund marcat de decesul soției sale, răpusă de o boală fără leac. El însuși se lupta cu o boală  perfidă, care l-a și învins. Au rămas în urma lui fiica Iuliana și cei doi nepoței, Ștefan și Mihai.

La înmormântarea lui a slujit însuși patriarhul Bisericii  Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, care a și rostit un emoționant cuvânt de despărțire. Reținem un fragment din acest cuvânt: ,,Firea harnică şi ordonată a Părintelui Prof. Dr. Nicolae Achimescu, cultura credinței, a muncii corecte și a dreptății, cultură primită în familie, studiile teologice temeinice, experiența academică germană armonios altoită pe moștenirea românească, l-au impus în ochii tuturor ca pe un profesor universitar de vocație, lăsând astăzi posterității imaginea celui mai prestigios profesor și specialist român al momentului, în domeniul Filosofiei și Istoriei Religiilor. Strălucit și pasionat cercetător, Părintele Nicolae Achimescu a rămas mereu un om al credinței!”

Locul său de veci este în cimitirul Mânăstirii Cernica de lângă București. Dacă mi-ar cere cineva să indic o minune săvârșită de Dumnezeu în zilele noastre, n-aș ezita să-l menționez pe Nicolae Achimescu, copilul sărac plecat de la oi și ajuns pe culmile culturii și învățământului românesc. Când vrea Dumnezeu….!

Dumnezeu să te ierte, frate Nicule, și să te primească în împărăția Sa!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*