La Mănăstirea Secu (jud. Neamț) a fost descoperită cripta tatălui cronicarului Grigore Ureche

La 22 de kilometri de orașul Târgu Neamț și la o distanță de patru kilometri de șoseaua Târgu Neamț – Pipirig, se află Mănăstirea Secu din Județul Neamț. Așezată în vecinătatea Pârâului Secu și la poalele Muntelui Vasan, acest așezământ monahal se înfățișează ochilor noștri sub forma unei cetăți medievale, construite cu ziduri groase, turnuri de apărare și turle ce se înalță asemenea unor sulițe uriașe. Mănăstirea Secu se află în vecinătatea Mănăstirii Neamț, cea mai veche mănăstire din județul Neamț și a Mănăstirii Sihăstria, cunoscută pelerinilor pentru părintele Ilie Cleopa. Pelerinii ce ajung aici pot vizita muzeul mănăstirii numit „Colecția de obiecte bisericești de la Mănăstirea Secu”. În interiorul complexului monahal de la Secu se află și două paraclise: paraclisul „Adormirii Maicii Domnului” și paraclisul „Sf Nicolae”, ce pot fi vizitate de pelerini. În Paraclisul „Adormirii Maicii Domnului” se găsesc și raclele cu osemintele a doi duhovnici renumiți: Ieroschimonahul Vichentie Malău și Ieroschimonahul Antim Găină. Cea mai de preț icoană a Mănăstirii Secu  este Icoana Maicii Domnului din biserica mare, icoană care a fost oferită în anul 1647 de către domnitorul Vasile Lupu ca semn de prețuire deosebită față de Mitropolitul Varlaam.

Icoana a fost adusă din Insula Cipru și este cunoscută sub denumirea de „Icoana Cipriotă de la Mănăstirea Secu”. Mănăstirea Secu se află la granița administrativă dintre comunele Vânători și Pipirig. Aici este o vatră monahală de intensă trăire duhovnicească a cărei vechime se ridică la aproape 500 de ani. În jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetății Neamțului, pe valea Pârâului Secu, se așează un grup de sihaștri care vor întemeia mai apoi, în anul 1530, sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, călugăr de la Mănăstirea Neamț, schitul cu același nume: Schitul lui Zosima. Domnitorul Petru Rareș (1527-1546) a clădit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului mănăstirii. Schitul a fost îngrădit cu zid de piatră în anul 1550 de către Doamna Elena, soția voievodului, și de fiii săi. Din acest zid se mai păstrează astăzi o mică parte: la intrarea în mănăstire, în dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, în urmă cu cinci secole, fusese poarta de intrare în schit și clopotnița acestuia. Același domnitor, Petru Rareș, în prima lui domnie, a întărit stăpânirea asupra pământurilor ce aparțineau moșiei Cetătii Neamțului, dăruindu-le călugărilor de pe valea Pârâului Secu. Episcopul Melchisedec Ștefănescu, vorbind despre începuturile Mănăstirii Secu, amintește că până în anul 1910, pe zidul clopotniței din mănăstire, în nișa unde se află acum o frescă cu Sf. Ioan Botezătorul, se găsea pisania originală de la biserica construită de Voievodul Petru Rareș, pisanie care s-a deteriorat din cauza asprimii vremurilor. În vremea voievozilor Alexandru Lăpușneanu (1552-1561 și 1564-1568), Petru Șchiopu (1574-1579 și 1581-1591) și Aron Tiranul (1591-1595), „Schitul lui Zosima” mai primește câteva danii spre folosința și întreținerea călugărilor sihaștri din aceste locuri.

Spre sfârșitul veacului al XVI-lea, Schitul lui Zosima cunoaște o dezvoltare deosebită, mai ales din punct de vedere economic: daniilor particulare li se adaugă acum danii și confirmări domnești, iar numele egumenului Dosoftei, unul dintre ucenicii lui Zosima, este des pomenit în pricinile de vecinătate cu mai vechii și puternicii călugări de la Mănăstirea Neamț. În secolul al XVII-lea, Nestor Ureche, vornicul Țării de Jos (Moldova fiind împărțită administrativ în Țara de Sus și Țara de Jos, precum Egiptul antic), tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, împreună cu soția sa Mitrofana, ctitoresc mănăstirea de piatră, în formă de cetate dreptunghiulară, cu biserică mare în mijlocul zidurilor, căreia i-au fixat hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătorit în fiecare an la data de 29 august. Nestor Ureche ajunsese în rândurile celor dintâi boieri ai Moldovei sub domnia lui Ieremia Movilă, prin bogăția casei sale, către care se îndreptau veniturile a peste 70 de sate, dar și prin istețimea minții. El avea demnitatea de Mare Vornic, fiind judecător principal al țării și „mai marele curții domnești”. Marele boier a înzestrat această ctitorie cu odoare, cărți și moșii, așa cum erau înzestrate toate mănăstirile domnești în vremea voievodului Ieremia Movilă. Pe atunci în scaunul Mitropoliei Moldovei era Gheorghe Movilă, fratele voievodului, egumen la Mănăstirea Secu fiind Ieroschimonahul Dosoftei. După obicei, și la Secu numele ctitorului este menționat în pisania așezată pe peretele de sud al bisericii mari, pisanie originală scrisă frumos în limba slavonă. Construcțiile care alcătuiesc astăzi complexul mănăstiresc de la Secu nu datează toate din aceeași perioadă. În anul 1602, bisericii ctitorite de către vornicul Nestor Ureche i s-a adăugat în secolul al XVIII-lea pridvorul, apoi, în prima jumătate a veacului trecut, un diaconicon, un proscomidiar, precum și pridvorașul de pe latura vestică. În anul 1850 i s-a refăcut în întregime pictura interioară și tot atunci s-a reînnoit și catapeteasma.

Zidurile incintei și turnurile de apărare, a căror construcție a început, desigur, cam în aceeași vreme cu cea a bisericii, au suferit intervenții și refaceri în timpul marelui domn al Moldovei, Vasile Lupu. Celelalte clădiri ale mănăstirii, în forma lor actuală, cu excepția laturei de sud, datează din perioada care a urmat incendiului năprasnic din 1821, provocat de turcii care au asediat mănăstirea. În anul 1640 se construiește în turnul de sud-est al mănăstirii, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, de către Ieromonahul Ghedeon, egumenul mănăstirii la acea vreme. Între Mănăstirea Secu și Cetatea Neamțului au existat întotdeauna relații bune. Astfel, în anul 1646, domnitorul Vasile Lupu supune canonic biserica din Cetatea Neamțului, care avea hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“, Mănăstirii Secu. În anul 1718, în timpul domnitorului Mihail Racoviță, când biserica din Cetatea Neamțului a fost distrusă din ordinul turcilor, inscripția cu stema Moldovei de pe aceasta biserică a fost așezată pe exteriorul peretelui paraclisului „Adormirea Maicii Domnului“ din partea de sud-est a incintei Mănăstirii Secu. Între anii 1758-1763 se construiește un paraclis din lemn cu hramul „Sf. Nicolae”, în amintirea bisericii mari din Cetatea Neamțului, paraclis care va dăinui până la incendiul din 1821. Egumenul mănăstirii era în acel timp, Ieroschimonahul Nifon Udrea Trotușanul. La 14 octombrie 1775 se stabilește la Secu Sfântul Paisie Velicicovski, care a fost stareț aici timp de patru ani (1775-1779), după care se mută la Mănăstirea Neamț, lăsând la Secu drept egumen pe unul dintre ucenicii săi. Cu acest prilej, Mănăstirea Secu a fost supusă din punct de vedere administrativ Mănăstirii Neamț, până în anul 1910. În anul 1821, lupta revoluționarilor eteriști cu turcii provoacă mari daune Mănăstirii Secu: aici s-a desfășurat ultima confruntare, din nefericire câștigată de turci, în urma căreia mănăstirea a fost incendiată și distrusă în mare parte de flăcări. După 1821 s-au reconstruit corpurile de chilii din incintă, refăcându-se din temelii și Paraclisul „Sfântul Nicolae”, distrus de incendiu. De asemenea, în anul 1832 se construiește din zid, pe temelie de piatră, biserica cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din cimitirul mănăstirii, pe locul bisericuței de lemn a lui Zosima, distrusă și aceasta în incendiul din 1821.

Până în anul 1850 se restaurează și biserica mare a mănăstirii, realizându-se, în aceeași perioadă, catapeteasma și pictura murală în ulei. În perioada 1977-1984 s-au efectuat ample lucrări de restaurare a întregului complex monahal, lucrări care i-au dat acestui așezământ înfățișarea pe care o are și astăzi. După evenimentele din 1989, când poporul român a ieșit din întunericul comunismului, în Mănăstirea Secu s-au construit o serie de clădiri anexe necesare activităților mănăstirii, construindu-se și două arhondarice, ce oferă pelerinilor posibilități de găzduire, totalizând un număr de 250 de locuri de cazare. În perioada 2000-2002, staret fiind Arhimandritul Vichentie Amariei, sau desfășurat lucrări de restaurare a picturii murale și a catapetesmei din biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, iar în anul 2002, cu ocazia aniversării a 400 de ani de la construirea mănăstirii, pictura bisericii a fost resfințită de către un sobor de ierarhi, între care amintim pe I.P.S. Ghenadios de Sassima, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, I.P.S. Vassilios de Tartus, reprezentantul Patriarhiei Antiohiei și Înalt Prea Sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Arhitectura bisericii reclamă puternice influențe muntenești, mai ales prin sistemul de boltire și de sprijinire a turlelor. Totodată, cupolele, spre deosebire de stilul moldovenesc, se sprijină direct pe arcurile masive ale naosului și pronaosului, iar cele două turle au baze octogonale (a.s.v. simbolismul numărului 8), specifice construcțiilor din Muntenia. Pictura inițială, executată în anul 1602 de meșteri al căror nume nu s-a păstrat, în stilul frescelor bizantine, pictură identică din punct de vedere al stilului și al culorilor utilizate cu cea de la Mănăstirea Sucevița, s-a păstrat în cateva registre, atât în interior, deasupra ușii dintre pronaos și naos și la mormintele ctitoricești, unde se pot admira în întregime, cât și în exterior, deasupra pisaniei originale de la 1602, pe latura de sud. Să subliniem și faptul că, inițial, biserica a fost pictata în exterior, lucru ce mai poate fi observat atât pe peretele de sud, cât și pe turla de deasupra Sfântului Altar. Pictura actuală a fost executată în ulei, între anii 1849-1850, de pictorul Costache Lifsicar și ucenicii săi și de zugravul Tudorache Ionescu, în stilul specific Renașterii, dar cu influențe slavo-bizantine.

În pronaos se găsește o raclă frumos sculptată, din lemn de tei, conținând mai multe odoare sfinte, respectiv: o cruce în care se găsește o particică de lemn din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos; chivotul în care s-a păstrat un fragment din piciorul Sfântului Ioan Botezătorul; părticele din moaștele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Marelui Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ale Sfântului Mucenic Artemie, ale Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, ale Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, ale Sfinților Mucenici uciși în Muntele Sinai, Rait și în Ierusalim, ale Sfântului Apostol Filip, ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ale Sfântului Arhidiacon Ștefan, ale Sfintei Mare Mucenițe Marina, ale Sfântului Grigorie Decapolitul. În sfârșit, Mănăstirea Secu este înconjurată cu un puternic zid de piatră, care depășește în unele locuri grosimea de 3 m și înălțimea de 9 m, având turnuri la colțuri și închizând o incintă de formă aproximativ dreptunghiulară, cu dimensiunile de 95×75 m. Acest mod de fortificare a așezămintelor monahale este aidoma celor din Țara Românească și vine pe fundalul interzicerii de către Imperiul Otoman a construirii de cetăți sau alte fortificații pe teritoriul țărilor române. Astfel aceste mănăstiri deveneau puncte fortificate, numai bune de folosit în caz de nevoie. Mănăstirea Secu are pe latura vestică masivul turn al intrării, având la primul etaj o încăpere boltită semicilindric, iar la cel de al doilea etaj, clopotnița. Scara de acces, în spirală, este alipită peretelui nordic al turnului. O dispoziție interioară cu mult mai interesantă prezintă turnul nord-vestic, denumit „Turnul Mitrofanei”, la care etajele al doilea și al treilea au fost amenajate ca locuință pentru familia ctitorului. Celelalte turnuri de colț, cu câte un etaj, au camere simple, cu plafonul drept sau boltit semicilindric, excepție făcând doar turnul din unghiul sud-estic, la al cărui etaj superior se găsește Paraclisul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Aflată în prezent într-un proces complex de restaurare, grație unui proiect amplu cu finanțare europeană, biserica Mănăstirii Secu a devenit, implicit, scena unei cercetări arheologice făcute cu responsabilitate de profesorul Costica Asăvoaie și de „ucenicul” său Cosmin Niță, arheologii care au muncit și pe șantierul de la Schitul Nifon Vechi, din partea Complexului Muzeal Național „Moldova”, respectiv Muzeul de Istorie al Moldovei. În urma sondajelor arheologice efectuate, ei au descoperit două cripte situate în naos, așezate în mod simetric, și o alta în pronaos – probabil și aceasta având corespondent în partea dinspre nord. În ziua de 28 mai 2019, sub supravegherea arheologilor, a fost deschisă prima cripta, la care erau urme că s-a mai umblat în trecut. Toate indiciile conduc spre ipoteza că acolo a fost înhumat Nestor Ureche – tatăl cronicarului Grigore Ureche și ctitorul bisericii.

Biserica a mai trecut printr-un proces de restaurare în anii 1960-1970, sub conducerea arhitectului Ioana Grigorescu, dispărută între timp, iar consecințele unei restaurări prost făcute le vedem și astăzi”, a declarat arheologul Costică Asavoaie. „Din cauza infiltrațiilor majore de ape pluviale și freatice – în primul rând pentru că nu este făcut ca lumea drenul, iar în al doilea rând, având în vedere microrelieful de aici, există infiltrații de sub deal -, biserica era în pericol. Înainte cu 4-5 generații, s-a făcut un șanț la deal de mănăstire, care prelua toate apele din pământ și proteja cumva ansamblul, dar, șanțul fiind colmatat, umezeala a persistat și, dacă nu se intervenea, exista riscul ca această biserică să se macine și să se ruineze chiar, la un moment dat. Ne putem imagina și chestia asta. În cadrul proiectului actual de restaurare, se va face inclusiv amenajarea pe verticală a complexului și un sistem de drenare funcțional”. Lucrările la Biserica „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” au început în ziua de 6 mai și ar trebui să fie finalizate la sfârșitul anului 2020. Respectarea termenului limită este preocuparea de bază a starețului, părintele Vichentie Amariei, care are niște îngrijorări vizavi de „surprizele” care mai pot apărea, cripta ctitorului fiind una dintre ele: „Sperăm ca lucrările să meargă în ritmul pe care ni l-am propus, ca să ne putem încadra în termenul stabilit. Bineînțeles, trebuie să ne pregătim și pentru alte surprize care pot apărea și care pot să ne mai întârzie. Cu siguranță că, în cadrul simpozionului anual, care are loc la mănăstire, vor fi tratate și teme legate de ceea ce se va descoperi aici pe timpul lucrărilor, iar participanții vor prezenta și aceste lucruri, ca să le discutăm și să aducem o îmbunătățire istoricului mănăstirii, pentru că asta este, de fapt, și dorința noastră și scopul simpozionului. Pentru noi, este foarte important acest proiect de restaurare, pentru care am muncit aproape doi ani înainte să-l vedem aprobat. Și, tocmai pentru a respecta strict pașii, sperăm să nu găsim lucruri care să ne împiedice a ne încadra în timp. Asta e cea mai mare grijă pentru noi. Criptele constituie un subiect. Noi nu am presupus că sunt aici morminte, pentru că a fost pardoseală deasupra, iar peste pietrele funerare era pus parchet de vreo 30 de ani. Nimeni dintre cei care cercetează arhivele nu ne-a adus la cunoștință că ar fi cripte în biserică. Era de bănuit că ar putea fi aici Nestor Ureche, dar să dea Dumnezeu să găsim un însemn, ceva, ca să avem certitudinea că este vorba despre el. Și apoi să vedem pașii următori pentru a conserva cripta, să facem să fie și vizibilă cumva, e un lucru important pentru noi. Cât despre umezeală, eu cred că este și de la ploile din primăvara aceasta și sper să fie doar o chestiune temporară. Oricum, se va face un sistem de captare a apei care se va strâge din ploi și nu cred să mai fie probleme în viitor, după ce vor fi încheiate lucrările de restaurare”. Osemintele găsite în criptă vor fi supuse unei analize antropologice. Urmează să fie deschisă și cripta situată în partea stângă a naosului, unde se presupune că se află soția lui Nestor Ureche, Mitrofana. Ambele cripte se află sub pardoseală, la fel ca și cele din pronaos, astfel că toată lumea care s-a închinat în biserică a călcat, practic, peste ctitori. „Se poate folosi analogia cu Putna, unde este mormântul lui Ștefan cel Mare”, spune profesorul Costica Asăvoaie. „Piatra este una, dar domnitorul este exact sub picioarele oamenilor, toți îl calcă pe piept. Dar ceea ce mi se pare foarte important este faptul că sunt două biserici. Cea care este în picioare acum, este o poveste. Da, este ctitoria lui Nestor Ureche, pentru că, din momentul în care a bătut țărușul ca să se facă șantierul, el rămâne ctitorul principal, însă zidirea care este acum în picioare este o creație târzie, cel mai probabil asta aparține secolului XIX. Planimetria este ușor modificată, iar compartimentarea dintre biserici are niște ziduri intermediare. Inițial, a fost o compartimentare cu criptă, cu camera mormintelor după arhitectura medievală la noi, inaugurată în vremea lui Ștefan cel Mare. Ceea ce avem astăzi este un complex generos, dar nu cel al lui Ureche. Este, însă, pe locul lui Ureche și rămâne ctitoria lui Nestor Ureche, datorită faptului că a fost refăcută pe amplasamentul inițial, așa cum au fost refăcute bisericile lui Ștefan cel Mare. Eu am vorbit de Putna, pentru că toată lumea crede că se închină în biserica lui Ștefan cel Mare, dar ceea ce este acum – și susțin cei care știu un pic de istorie-, este, de fapt, ctitoria lui Vasile Lupu”. Cripta în care a fost înmormântat Nestor Ureche n-ar fi fost o surpriză pentru comisia care a asistat la deschiderea ei, dacă ar fi existat măcar un raport al cercetării arheologice făcute acum mai bine de 50 de ani. Așa trebuie să facă un arheolog care-și respectă meseria. Cosmin Niță este cel care își face lucrarea de doctorat despre Mănăstirea Secu și, cum a fost învățat să lucreze temeinic, a întocmit deja o hartă a domeniilor pe care le-a deținut mănăstirea de-a lungul vremurilor. Este singura mănăstire din țară care are un astfel de document și, probabil, printre puținele care organizează anual, un simpozion în cadrul căruia sunt prezentate descoperirile de pe șantierul arheologic de la Nifon, dar și comunicări despre istoricul locului (surse: mesagerulneamt.ro; wikipedia.org; secu.mmb.ro; viziteazaneamt.ro; crestinortodox.ro; orthodoxwiki.org; amfostacolo.ro; ziarullumina.ro; basilica.ro; moldova.org)

În continuare urmează să fie deschisă și cripta în care se crede că se află soția ctitorului Nestor Ureche, respectiv Doamna Mitrofana, mama cronicarului Grigore Ureche. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*