Un castel, constituindu-se într-una dintre reședințele fostei familii nobiliare Nopcsa se află în localitatea hunedoreană Săcel. Castelul baronului Nopcsa a fost construit la începutul secolului XIX și are încă o siluetă sobră și măreață. Săcel este un sat din comuna Sântămăria-Orlea (jud.Hunedoara) ce se află în apropiere de Sânpetru. Aici se află „situl fosilifer cu dinozauri Sânpetru”, care este o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală, de tip paleontologic), inclusă în Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”.
Situată în bazinul Depresiunii Hațeg, pe teritoriul satului Sânpetru (comuna Sântămăria-Orlea), paleofauna reptiliană de la Sânpetru este reprezentată de specii de dinozauri, crocodili, broaște țestoase. Prin părţile locului, istoria acestor oase fosile de uriaşi începe cu figura aproape legendară a baronului Franz von Nopcsa. Lui i se datorează primele cercetări asupra oaselor de dinozauri din Ţara Haţegului. Castelul său aflat în ruină mai păstrează încă, ascunse sub zidurile măcinate de vreme, poveştile cu uriaşii de altădată. Indiferent de poveştile care mai circulă şi astăzi printre localnici, mai înainte de toate, baronul Nopcsa a fost un pasionat paleontolog. Aici, între pereţii uneia din camere, singura rămasă aproape neatinsă de trecerea vremii, se spune că se închidea acest enigmatic personaj, împreună cu umbrele și oasele uriaşilor de odinioară. Începând cu ultimii ani ai secolului al XIX-lea şi până în primii ani ai primului război mondial baronului Franz von Nopcsa a studiat cu predilecţie oasele fosile ale dinozaurilor colectate de pe valea Sibişelului, dar şi din alte locuri ale întinselor pământuri pe care le deţinea familia Nopcsa.
De fapt, primele semnalări sunt datorate sorei acestuia Ilona Nopcsa, descoperiri care poate au determinat cariera marelui paleontolog care a fost Nopcsa. Franciscus Ladislaus Georgius Nopcsa, baron de Silvașul de Sus, cunoscut și drept Franz Nopcea s-a născut la 3mai 1877, la Deva și a murit la 25 aprilie 1933, la Viena (Austria). A fost declarat ca aventurier, erudit, etnolog și paleontolog. Este recunoscut ca unul dintre fondatorii paleobiologiei și a studiilor de albanologie. Primele sale descoperiri paleontologice au avut loc în depresiunea Hațeg. A fost unul dintre cei mai activi și mai prolifici savanți ai începutului de secol XX. A revoluționat paleontologia cu teorii aflate cu mult înaintea vremii: Teoria nanismului insular – cauză a apariției dinozaurilor pitici din Țara Hațegului, Teoria dimorfismului sexual al dinozaurilor, Teoria originii păsărilor din dinozauri, Teoria comportamentelor sociale complexe la dinozauri, Teoria sângelui cald la reptilele din Mezozoic. A mers atât de departe cu studiile sale încât a început să imagineze cum arătau dinozaurii, cum se mișcau, cum trăiau și a pus bazele paleobiologiei, știință pe care a numit-o pe atunci paleo-fiziologie. A descoperit și clasificat nouă specii de dinozauri și vertebrate reptiliene din Cretacic. A publicat peste o sută de lucrări de paleontologie și paleobiologie. Nu i-a fost străin nici domeniul zoologiei și anatomiei, publicând 6 lucrări ample despre acest subiect.
În domeniul geologiei și geografiei a realizat primele studii sistematice ale Țării Hațegului și ale Albaniei de Nord, publicând prima hartă geologică a Albaniei, hartă care se folosește și astăzi. A publicat aproape 50 de lucrări științifice în acest domeniu. A învățat singur arheologie și etnografie și a publicat peste 30 de lucrări științifice având drept subiect Albania și țările balcanice. Vorbea cursiv albaneza și încă opt limbi străine. Tot singur a învățat să facă poze și astfel a ajuns un excelent fotograf, realizând, pe lângă sutele, poate chiar miile de fotografii necesare studiului geologic și paleontologic, superbe fotografii de peisaj și chiar de studio. Unele dintre fotografiile sale au devenit vederi și au circulat, la acea vreme, ca amintiri din diferite zone. Cariera sa militară, ca husar în armata imperială, a culminat cu poziția de locotenent major, fiind unul dintre cei numai trei comandanți ai trupelor de voluntari albanezi din timpul Primului Război Mondial. Tot ca militar, dar de data aceasta ca spion, a avut contribuții atât de importante în Primul Război Mondial încât a fost decorat. Va rămâne pentru totdeauna o personalitate puternică, ce a marcat profund studiul paleontologiei și albanologiei, a participat direct la scrierea istoriei și, astfel, la realizarea prezentului pe care îl trăim astăzi, fiind o valoare universală, pentru că el a fost ultimul reprezentant al unei vechi familii transilvănene, având rădăcini românești și maghiare, cu o adâncă prețuire pentru tronul Austriac, dar care, poate mai mult decât orice, în cea mai prolifică perioadă a vieții sale, a iubit Albania și pe albanezi. Odată cu începutul primului război mondial, întreaga sa colecţie de oase de dinozauri, despre care se spunea că era impresionantă, dispare cu totul. Practic nimic din vechea colecţie nu a mai rămas în Țara Haţegului. Doar cele câteva piese de mobilier şi frumoasa teracotă din camera folosită odinioară ca refugiu au rămas, ca urme materiale a tot ceea ce a fost aici, odată.
O bună parte din colecţia de „dinozauri hațegani”, cuprinzând sute de oase de dinozauri, a fost înstrăinată ajungând în depozitele muzeului britanic, ale muzeului de istorie naturală din Viena sau ale muzeului Institutului Geologic din Budapesta. Timp de peste 60 de ani, până în ultima parte a anilor 1970, această regiune nu a mai fost cercetată din punct de vedere paleontologic. Peste umbrele și oasele dinozaurilor din Ţara Haţegului s-a aşternut o stranie tăcere. Odată cu dispariţia domeniilor nobiliare şi a colecţiei din Castelul de la Săcel, o aură de mister se va aşterne şi peste figura şi aşa legendară a baronului Nopcsa, despre care se spune că s-ar fi stins din viaţă prin anii ’60, într-un obscur hotel din Viena. Un lucru este însă cert. Pasionatul paleontolog, a descris aici în Ţara Haţegului numeroase specii de dinozauri ierbivori, dar şi carnivori. Printre speciile noi se numără şi genul „Rhabdodon” din familia dinozaurilor bipezi, ierbivori cu cioc de raţă sau „Hadrozaurienilor”, cum se mai numesc ei astăzi în literatura de specialitate, dar şi un dinozaur patruped, sau sauropod, o specie unică descrisă doar aici, pe care a botezat-o „Strutiosaurus Transilvanicum”. Unde sunt astăzi dinozaurii săi de altădată? Poveştile de acum mai bine de şaizeci şi cinci de milioane de ani s-au transformat treptat în legende şi, după cum se poate vedea, vor rămâne ferecate aşa poate pentru totdeauna, alături de figura stranie a baronului Franz von Nopcsa, dincolo de zidurile şi ferestrele Castelului din Săcel. Castelul contelui Nopcsa, sau „Castelul dinozaurilor” de la Săcel figurează în prezent pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: HD-II-m-B-03439.01 (surse: wikipedia.org; cunoastelumea.ro; devaturism.ro; castelintrasilvania.ro, glasul-hd.ro)
Din cauza stării avansate de degradare (în trecut au mai căzut bucăți din tavan și fațada clădirii), accesul a fost interzis de Consiliul Județean Hunedoara pentru evitarea unor accidente. (G.VG.)
Lasă un răspuns