În comuna Sihlea a judeţului Vrancea, în ziua de 6 Iunie 1939 s-a născut viitorul mare OM, viitorul mare PROFESOR, viitorul mare ISTORIC: GHEORGHE BUZATU. Studiile primare şi liceale le-a parcurs în oraşul Râmnicu-Sărat, iar cele universitare în Cetatea-Capitală a Iaşilor, în cadrul secţiei Istorie a Facultăţii de Filologie-Istorie. Licenţiat în Istorie în 1961, devine cercetător al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, apoi doctor în Istorie în 1971 şi secretar ştiinţific pentru un deceniu şi jumătate. Din 1992, istoricul Gheorghe Buzatu alături de alţi colegi se desprind de Institutul „A. D. Xenopol”, fondând împreună Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană, dependent de filiala ieşeană a Academiei din România. După anul 1990, faima cercetătorului Gheorghe Buzatu căpătată în domeniul studierii arhivelor interne şi externe îi conferă autoritatea de ilustru Magistru. Din anul 1997, ocupă catedra universitară a Facultăţii de Litere şi Istorie din cadrul Universităţii Craiova, predând cursurile de „Istorie contemporană universală”, precum şi cele privitoare la „România în relaţiile internaţionale în epoca contemporană.”
Am avut marea bucurie, chiar privilegiul rar să-l cunosc pe acest OM şi să mă apropii în măsura în care cu măsura mea mă puteam apropia de el.Atmosfera încărcată şi înfrumuseţată de sărbătoare care emana în preajma personalităţii sale uriaşe, unde se aşeza discipolul smerit ca un drumeţ la poalele unui falnic munte, praznicul boieresc îmbelşugat de diverse bunătăţi, prins sub ispita şi licoarea lui Bachus, netezea apoi calea unui banchet filosofic ca cel al lui Platon.
OMUL creştin Gheorghe Buzatu a fost un mare Boier ortodox: simplu şi profund, modest şi aristocrat, blând şi autoritar, paşnic şi războinic, calm şi furtunos, râu limpede, cristalin şi cascadă cu mare revărsare tumultoasă, apă şi foc, adiere şi viscol, ardere şi nemistuire, bucium şi tunet, licăr şi fulger, cucernic şi serafic.
Omul masiv, ca odinioară Petre Ţuţea în toată splendoarea gândirii sale profetice, părea dăltuit din cremene carpatină cu alură de Sfinx, cu frunte lată de Ceahlău, cu ochii mari, râuri-albastre în care se privea surâzând cerul, iar pe sub privirea de şoim care plana în jurul capului mare de bour, se răsfrângea parcă heraldica legendarei Vlaho-Moldova. Umerii largi, puternici pe care se pot sprijini un mare şir de strămoşi, conturează trupul unui om greu, aşezat peste Istoria Neamului, stând de veghe la cumpăna dintre veacuri, dintre milenii. Braţele vânjoase ca celebrele trecători de la Mănăstirea Polovragi, încadrează bustul masiv ca al unui imperator trac. Mâinile de piersică coaptă care au modelat legiuni de ucenici, sunt primitoare, sunt repere cardinale care binecuvintează fapta în spicul de grâu al gândului încolţit în cuvântul mănos. Picioarele de colos ca ale celebrului Rodos au lăsat dâre adânci peste Cronicile ţării de la un capăt la altul, de la un ţărm la celălalt. Vorba pogorâtă ca o mişcare de apă susură peste vreme curgerea izvorului românesc înspre veşnicie.
Flacăra arzândă a spiritului său enciclopedic i-a aprins Corola erudiţiei culturale deschizând ştiinţei noi direcţii, fenomene şi căi de înnoiri imperative. În Agora Aulei universitare din Cetatea Banilor, Cetatea marelui Întregitor de Neam, Mihai Viteazul, Profesorul şi-a dospit opera colosală, desăvârşindu-şi vocaţia de mare Dascăl, adulat de studenţi, stimat de colegi, venerat de oamenii mari, iubit de prieteni, admirat în taină de adversari.
Paralel însă, cu acele cursuri de referinţă expuse într-o retorică aleasă, profesorul Gheorghe Buzatu a sprijinit profund integralitatea făuririi Istoriei în contextul refacerii ei, a reînnoirii ei sub alte criterii ştiinţifice, cu predilecţie cea a cercetării arhivelor.
Raportat la acest lucru privind natura cercetării arhivelor, îmi exprim cu maximă autoritate şi responsabilitate creştină punctul de vedere: documentele de arhivă nu sunt elementele definitorii decât în cercetare, dar nu şi în stabilirea adevărului istoric; documentele de arhivă au un rol cumpănitor, precumpănitor în cercetarea istorică, dar nu fundamental în aflarea Adevărului, fiindcă documentele poartă întotdeauna pecetea „învingătorului”, care nu e din tabăra Adevărului.
Alegerea urmării spiritului naţionalist, a mărturisirii creştine, a vocaţiei de Dascăl -cea a înfrumuseţării de conştiinţă morală a tinerilor este suprema chemare hărăzită oamenilor de caracter unde înfloresc permanent onoarea, demnitatea şi iubirea.
De la catedră, profesorul Gheorghe Buzatu a păşit în amvonul parlamentului, „ocazie cu care a promovat în acest for politic suprem al ţării interesele naţionale şi a militat pentru aşezarea societăţii româneşti pe valorile statornice ale solidarităţii umane, ale dreptăţii sociale şi ale moralităţii desăvârşite. Prin valoroasa operă ştiinţifică şi didactică, întreaga activitate profesională şi politică, prof. Gh. Buzatu şi-a câştigat un loc de frunte în seria personalităţilor care şi-au pus amprenta, în mod constructiv şi benefic, asupra funcţionării unor instituţii reprezentative în ultimii 20 de ani din istoria României.” (Dumitru Otovescu – prof. univ. dr., Decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane al Universităţii Craiova, în articolul: Importanţa şi rolul <<Oamenilor Mari>> în afirmarea Culturii naţionale)
Istoricul de vocaţie, cercetătorul de excepţie, slujitorul prin excelenţă este prin însăşi natura sa spirituală un creştin naţionalist hărăzit a ajunge ctitor de Patrie, ctitor de Neam. El rămâne peste arcul timpului o permanenţă a veşniciei dacoromâne.
În „Arhivele secrete” – Eminenţa cenuşie a Istoriei noastre – Gheorghe Buzatu a desecretizat secretele Arhivelor.
Diversitatea genurilor şi categoriilor de documente cercetate, deşi a avut o natură preferată, memorialistica, n-a exclus nici credibilitatea, promptitudinea şi exactitatea celorlalte genuri abordate: jurnalele, memoriile, amintirile, mărturiile, depoziţiile.
Calitatea mărturiilor şi cantitatea surselor culese cu trudă şi migală, adunate cu grijă sacră, împodobite cu nobleţea sa valahă, le-a folosit prioritar îndeosebi pentru tematica celui de-al doilea război mondial şi în mod expres la reaşezarea Mareşalului Ion Antonescu pe locul său de merit, pe locul său de brav ostaş, pe locul său de onoare, pe locul său de demnitate, pe locul său de creştin naţionalist, pe locul său de eroism, pe locul său de jertfă, pe locul său de martir, pe locul său de ROMÂN.
„Mareşalul Ion Antonescu, intrat deja în legendă. O legendă care, cu trecerea timpului, a prins, nimic mai simplu, contur, iar în cele din urmă s-a consolidat temeinic, astfel că, astăzi, orice tentativă de a o „demola” ori ridiculiza stârneşte, în cel mai fericit caz, milă.” (Gheorghe Buzatu, Trecutul la judecata istoriei, Ed. Mica Valahie, Bucureşti-2006, p. 9)
Coroborarea informaţiilor memorialistice cu documentele de arhivă şi apanajul strict al regulei cronologice, desprind şi întregesc conturul evenimentelor, faptelor, dând măreţie operei, bucuria realizării ei, dar şi grandoare personajului ca o Icoană vie:
„Mareşalul Ion Antonescu este mai prezent decât oricând în inima şi conştiinţa românilor. Niciun fel de dictatură, cât de violentă ori de paşnică, nici cea comunistă şi nici cea democratică de faţadă, nici prostia şi nici răzbunarea neghioabă, nici cenzura, legiuirile strâmbe şi propaganda cea mai persistentă şi sofisticată, dinspre stânga, dreapta ori de la centru, nu au reuşit şi nu vor reuşi să-l <<detroneze>> ori să-l compromită pe Mareşal în ochii poporului său.” (ibid., p. 9)
Alături de bogata sa activitate ştiinţifico-pedagogică de prim rang, profesorul Gheorghe Buzatu a mai realizat şi un fapt inedit în cariera sa deosebită, aristocrată.
În anul 2008, unul dintre copiii familiei ascunse în subsolul Mitropoliei din Cernăuți, cetățean israelit a început demersurile pentru acordarea titlului de Drept între popoare, Mitropolitului Tit Simedrea. Documentația necesară, mireană dar și profund religioasă, prin care se făcea dovada asupra faptului că întreaga Biserică Ortodoxă Română nu a avut niciodată comportament antisemit, Mitropolitul Tit Simedrea fiind doar cazul particular ales, a fost realizată de Maria Nuşa Nicoleta Nistoroiu, o înfocată partizană a adevărului istoric, îndrumată şi sprijinită de istoricul Gheorghe Buzatu. Efortul cercetării s-a finalizat cu acordarea calității de Drept între popoare, Mitropolitului Tit Simedrea, fără a rămâne, în schimb, nici o referire la munca de cercetare a celor ce au realizat dosarul respectiv.
Nu trebuiesc uitate nici celebrele şi fulminantele discursuri din Parlamentul României, prin vocea sa de tunet, de răzeş, urmaş al Răzeşoaiei, de fiu al Vrancei, de Vicepreşedinte în Amvonul acestui fost, cândva, un înalt Forum de dezbateri ideologice, de înfruntări şi confruntări erudite, ca odinioară ale celebrului orator profesorul ieşean Alexandru Constantin Cuza, care milita pentru „apărarea naţiunii româneşti şi a legii creştine strămoşeşti în orice domeniu, precum şi în reintegrarea neamului românesc în drepturile sale fireşti: România românilor!” (Gabriel Asandului, A. C. Cuza –Politică şi Cultură, Ed. Fides, Iaşi-2007, p. 196).
Memorabile sunt întâlnirile istorice, de comuniune tainică, patriotică, naţionalist creştină, ospitaliere, de la Maia, fosta moșie Catargi – Amfiteatrul de istorie al Comandorului prof. univ. dr. Jipa Gheorghe Rotaru, cu înnobilarea an de an a altui Cavaler de Clio, primul fiind prof.univ. dr. Gheorghe Buzatu.
Și astăzi,în memoria celor prezenți se simte dorul de Mareșalul Istoriei Gheorghe Buzatu, fiind însă prezent permanent prin multiplele lansări de carte rară, prin participarea dragilor basarabeni dar și cu întreţinerea flăcării românismului de inimosul vâlcean Ion Măldărăscu şi selecta sa Societate Art-Emis împreună cu flamura purpurie ce răspândeşte cardinal Lumina Adevărului, a Donei Alba Popescu – marea Străjeră de la hotarele Neamului nostru geto-dac primordial.
Lasă un răspuns