Așezarea preistorică deschisă încadrată cronologic în neolitic – eneolitic, cu tranziție către epoca bronzului, de la Seciu, punct „La Pompieri” (oraș Boldești – Scăeni; jud. Prahova), într-un fel întregește harta așezărilor preistorice din zona de curbură a Carpaților. Boldești-Scăeni (sau Boldești-Scăieni) este orașul din Prahova, format din localitățile componente, respectiv Boldești-Scăeni (reședința) și Seciu. Orașul se află pe malul stâng al râului Teleajen, care formează limita sa vestică cu Păulești, principalele zone locuite ocupând terasele acestui râu. Înspre est, din câmpia piemontană a Ploieștiului, prelungită pe valea Teleajenului, se ridică anticlinalul Boldești, care formează două dealuri principale, Bucovelul și Seciu, pe ultimul dintre ele aflându-se localitatea cu același nume, aparținătoare orașului. Cel mai înalt punct al orașului este vârful dealului Hârsa, cu 408 m altitudine, un alt punct înalt, apropiat de centrul orașului, fiind aflat în apropierea cunoscutei Crame Seciu, la 406 m. Dealul Seciu este parțial cultivat cu viță-de-vie și livezi de pruni, restul fiind acoperit cu păduri de foioase. Versantul sudic al dealului, împreună cu terasa Teleajenului din zona respectivă și cu dealul Scăeni (o prelungire spre sud a dealului Seciu) sunt cunoscute ca o zonă de extracție a petrolului. Lista monumentelor istorice din orașul Boldești-Scăeni cuprinde șase monumente istorice, trei în localitatea Seciu și 3 în orașul propriu-zis. Unul singur dintre ele este clasificat ca monument de importanță națională, acela fiind „Casa Rusescu” din Seciu, construită în 1826. Restul sunt de importanță locală. Acestea sunt: situl arheologic „La Pompieri”, din Seciu, ce reprezintă așezarea neolitică din cultura Gumelnița; două sunt monumente de arhitectură (unul se referă la ruinele bisericii „Sf. Mihail și Gavril” din cartierul Boldești, construită în 1812 și căzută la cutremurul din 1977, și celălalt este biserica „Sf. Treime” din Seciu, datând din secolul al XVIII-lea și reconstruită în 1802); un monument de for public, statuia lui Teodor Diamant de lângă gara Scăeni (a.s.v. Falansterul de la Scăieni); și un monument memorial — crucea de piatră din curtea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Scăeni.
Revenind la cercetarea noastră, situl arheologic de la Seciu, denumit și „La Pompieri”, este amplasat pe o culme de deal la altitudinea de 372 m, având coordonatele geografice N 45º02,001″, E 26º04,382″. Din punct de vedere geomorfologic ne aflăm în zona dealurilor subcarpatice. Situl se află pe un bot de deal, la E, S şi N fiind delimitat de văi adânci, accesul făcându-se pe latura de V. La N, la baza dealului, curge râul Bucovel (un afluent al Teleajenului), ce îşi are izvoarele în această zonă. Situl arheologic de la Seciu a fost descoperit întâmplător la mijlocul anilor 70 de săteni şi identificat de profesorul de biologie I. Dumitru. Situl a fost cercetat de E. Comşa şi V. Georgescu în anul 1976, sau 1978. Se pare că atunci au fost trasate două secţiuni. Rezultatele s-au dovedit a fi inedite. Alături de ceramică au fost descoperite mai multe statuete antropomorfe din lut, dintre care două de tip cu rochie clopot, dar și o pintaderă cu decor în volută. A fost recuperată de pe un fragment ceramic amprenta unei seminţe de „Trititicum sp.”. Câteva piese, după ce au stat expuse în primăria din Boldeşti-Scăieni o vreme, au intrat în colecţia personalî a profesorului I. Dumitru (o pintaderă, trei statuete antropomorfe, câteva unelte, o imitaţie de dăltiţă modelată din lut). Ceramică fragmentară şi o statuetă antropomorfă cu rochie, au intrat în colecţia Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, din Ploiești. Trebuie să precizăm că situl arheologic de la Seciu (locație „La Pompieri”) este distrus în cea mai mare parte a sa. La mijlocul anilor 90 în centrul sitului a fost construită o casă. De asemenea pe latura de S, situl este suprapus/tăiat de DJ 232 ce face legătura între Seciu şi satul Gâlmeanca, nivelul acestuia de utilizare fiind în acest moment sub nivelul depunerii arheologice. Terenul aflat în proprietatea lui Ghiţă Adrian, ce are o deschidere la drumul judeţean de maxim 13 m, iar la N de 11 m, era singurul neafectat de construcţii. Acest teren, ce are forma unei fâşii orientată aproximativ S – N, lungă de peste 60 m, se află pe limita de E a sitului arheologic. În prezent terenul pe latura de E prezintă datorită amenajărilor moderne o pantă lină de aproximativ 10º. Partea de N are o pantă accentuată de peste 30º, diferenţa altimetrică maximă dintre limitele de S şi N ale proprietăţii fiind de peste 8 m. Cercetarea a fost necesară deoarece Ghiţă Gheorghe Adrian dorea să construiască o casă de vacanţă ce urma să afecteze situl arheologic aflat şi pe proprietatea sa. Metoda de cercetare a fost adaptată necesităţii de a descărca terenul de sarcină arheologică într-un timp relativ scurt. Conform documentaţiei înaintată de proprietar, casa de vacanţă acoperă o suprafaţă de 34 m2. S-a preferat descărcarea unei suprafeţe ceva mai mari de teren, deoarece în viitor se vor construi cu siguranţă diverse dependinţe specifice unei gospodării, ce nu vor necesita autorizaţii de construcţie. Au fost trasate patru secţiuni şi două casete. Secţiunile au fost trasate de-a lungul proprietăţii, au fost orientate aproximativ S – N. Au avut următoarele dimensiuni: SI=21,30 x 1,5 m; SII=16,20 x 1,5 m; SIII=8 x 0,60 m; SIV=7,5 x 1 m; caseta 1 = 2 x 2,10 m; caseta 2 = 3 x 1,5m. SI a fost trasat la marginea de V a proprietăţii, la aproximativ 1,5 m E de proprietatea 131A. SII a fost trasat la 0,5 m E de SI, iar SIII la 0,80m de SII. SIV a fost trasat paralel cu latura de E a casei, la 2,5 m de aceasta. SII în zona c. 1-2 a fost lărgită spre E cu 1 m, astfel în zona acestor carouri avea lăţimea de 2,5 m. Caseta 1 a fost trasată în zona beciului casei şi a suprapus parţial SII. Caseta 2 a fost trasată la 0,5 m E de SII şi la 1 m S de colţul de SE al casei. Suprafeţele săpate au acoperit în total 85 m2, zona ce este suprapusă de construcţie fiind săpată integral. Nu s-a putut săpa o suprafaţă în faţa casei (la E), existând pericolul surpării fundaţiilor acesteia. De aceea SIV a fost trasat la 2,5 m E de latura estică a construcţiei. Depunerea arheologică are grosimea maximă de cca. 1,60 m, spre marginile de N şi E având în jur de 0,50 m. De jos în sus stratigrafia sitului este următoarea: nivel natural gălbui, nisipos; nivel cultural, culoarea maroniu, argilos, pigmentat cu chirpici ars, grosime 0,20/0,30 m, aflat imediat deasupra sterilului; nivel cenuşiu, argilos, pigmentat cu chirpici ars, lemn ars, rar fragmente ceramice, gros de 0,20 m; nivel cultural, culoare diferită în funcţie de tipul de depunere (verzui, maroniu, roşiatic, gălbui), prezent chirpiciul ars, cenuşa, gunoi menajer, podele din lut gălbui, grosime 0,30/1,10 m; am observat că acesta se afla imediat deasupra stratului cultural anterior; stratul arheologic se subţiază la N mulându-se pe panta actuală de peste 30º; arabil, culoarea maroniu-roşcat (datorită pigmentului de chirpici întors de plug), gros de 0,20/0,30 m.
Din punct de vedere cultural, depunerea arheologică are două etape de locuire. Depunerea aflată la baza nivelului arheologic are grosimea de 0,20/0,30 m. Are culoarea maronie, pigmentată cu chirpici ars. Materialul descoperit destul de sărăcăcios constă în ceramică fragmentară, oase de animale. Pe baza materialului s-a putut încadra acest nivel arheologic în cultura Starčevo-Criş (posibil în segmentul temporal 6400 î.Hr. – 5200 î.Hr). Nivelul al doilea de locuire are grosimi variabile în zona centrală are aproximativ 1,30 m, iar la N în marginea sitului are 0,30 m. Este caracterizat de prezenţa chirpiciului ars ce are grosimi de la 0,15 m la 0,45 m. De asemenea în acest nivel de locuire un alt strat consistent are culoarea verzuie, friabil, prăfos, bogat în ceramică fragmentară, oase de animale. Această depunere consistentă am considerat-o rezultat al unor activităţi menajere. Acest nivel aparţine epocii eneolitice. În nivelul de locuire eneolitic am identificat patru tipuri de complexe arheologice, respectiv locuinţe, gropi, zone menajere, gropi de par. Locuinţele identificate fragmentar şi cercetate parţial, sunt incendiate. Se prezintă sub forma unor aglomerări de chirpici ars, compact sau mai puţin compact, groase de 0,15-0,45 m. Sunt locuinţe de suprafaţă, au podina din lut de culoare gălbuie, groasă de 0,08-0,12 m. S-au mai descoperit şi câteva urme de gropi de par, ce au diametrul de 0,25-0,40 m. Datorită cercetării restrânse şi distrugerii sitului s-au identificat numai fragmente de locuinţe, cea mai bine surprinsă fiind locuinţa 1=L1. A fost surprinsă în SI, SII, parţial caseta 2, în zona c. 1-2, parţial 3, la adâncimea de -0,30/0,55 m. Intra în profilele de V şi S ale SI. Stratul de chirpici este compact, la partea superioară este roşu-cărămiziu, iar la cea inferioară este neagră. Podina este din lut galben, cu grosimi ce nu depăşeşte 0,10-0,12 m, amenajată într-un plan relativ orizontal. Sub chirpici au fost descoperite câteva vase întregi sau întregibile. Nu s-a descoperit vatra, dar în profilul de S a lui SII au fost descoperite lentile de cenuşă. S-au descoperit şi zone cu depuneri „menajere” consistente. Nu au fost identificate gropi menajere, ci zone în care au fost aruncate materiale ce pot intra la un moment dat în categoria „gunoaielor”.
Am definit acest tip de complex ca „zonă menajeră”, prezent de altfel în tell-urile gumelniţene de pe valea Dunării. Sunt caracterizate ca zone bogate în ceramică fragmentară mai rar întregibilă, statuete fragmentare, unelte fragmentare, rupte sau epuizate, foarte multe oase şi coarne de animale, cenuşă, chirpici nears mai puţin ars, lemn ars, cochilii de melci. Aceste zone menajere sunt amplasate peste locuinţe incendiate şi abandonate, dar şi în spaţiul aflat între locuinţe. Grosimea variază ajungând până la 0,50 m. Depunerea menajeră are culoare gălbuie-verzuie, friabilă când săpătura este proaspătă, la uscare devine prăfoasă. Se remarcă bogăţia de material dur de origine animală. De asemenea, au fost descoperite multe cochilii de melci. S-au descoperit şi câteva gropi ce taie complexe arheologice. În general sunt de mici dimensiuni (0,60 m diametrul) şi puţin adânci (0,20/0,40 m). O groapă ceva mai mare a fost descoperită în SI. Aceasta are diametrul de 0,80 m, intră în profilul de V al secţiunii, se adânceşte în nivelul de locuire neolitic timpuriu. De remarcat sunt şi câteva gropi contemporane ce au deranjat complexele arheologice eneolitice. A fost descoperită o cantitate foarte mare de material ceramic, în general în stare fragmentară. Cea mai mare parte a ceramicii a fost descoperită în „zonele menajere”. Din zonele menajere s-au restaurat foarte puţine vase. Ceramică a fost recuperată şi din locuinţe. Se remarcă totuşi că sub dărâmăturile de pereţi ale locuinţelor a fost descoperită relativ puţină ceramică. Cu excepţia locuinţelor 1 şi 2, în celelalte locuinţe nu a fost descoperită ceramică întregibilă. Vasele întregibile sunt cele de dimensiuni mici, dar şi medii, ceramica grosieră este fragmentară. A fost descoperită ceramică grosieră, medie şi fină. Ceramica a fost arsă atât reducător având culoarea cenuşie sau negricioasă, cât şi oxidant având culoarea gălbuie sau roşiatic-portocalie. Uneori are aspectul unei ceramici lustruite. O categorie ceramică specială este cea a vaselor miniaturale, modelate din ceramică fină sau semifină.
Ca forme ceramice întâlnim toată gama de forme specifice nivelului de locuire eneolitic. Se remarcă vasele de provizii, străchinile de diferite tipuri şi subtipuri, castroanele de diverse dimensiuni şi forme, cupele, capace, vase borcan, suporţi de tip colac, strecurători, polonice, vase de provizie. O categorie aparte o reprezintă vasul de tip „askos”. Unul a putut fi restaurat, fiind descoperite şi alte fragmente aparţinând aceluiaşi tip de vas. O parte importantă din ceramica de la Seciu este decorată. Se remarcă mai multe modalităţi de a decora vasele: prin barbotinare, incizare, canelare, imprimare, pictare, lustruire. Pictura este realizată cu alb, roşu dar şi cu grafit în benzi oblice. Dacă pictura cu alb s-a realizat înainte de ardere, cea cu roşu a fost realizată atât înainte de ardere, cât şi după ardere. Cu roşu crud sunt acoperite suprafeţe mari din vas sau umplute spaţii delimitate prin incizie. Cu alb sunt realizate benzi subţiri, verticale, orizontale, oblice, formând de multe ori registre. Ceramica fină este decorată prin incizie, imprimare, canelură, lustruire, pictură. Ceramica grosieră, dar şi cea din categoria cele semifine este decorată cu barbotină, pe tot corpul sau parţial, uneori gâtul, sau partea inferioară rămân nedecorate. Barbotina de cele mai multe ori este organizată, dispusă orizontal, oblic sau vertical. Din toate cele trei categorii expuse, o mare parte din ceramică este nedecorată. La Seciu au fost descoperite unelte realizate din silex, piatră, os, corn. Sunt realizate prin cioplire (silex) sau şlefuire. A fost descoperit şi un vârf de săgeată, cioplit bipolar, fără peduncul. La Seciu a fost descoperit un ac de păr realizat din cupru. Partea superioară reprezentată de cei doi lobi lipseşte; se păstrează parţial, de aceea este dificil să precizăm dacă avea volute sau capul era bilobat. Plastica antropomorfă şi zoomorfă este modelată după canoanele gumelniţene. Apare mai ales abandonată, fiind descoperită în depuneri menajere, rar în locuinţe. Plastica antropomorfă este toată fragmentară. Apar statuete cu rochie şi braţele dispuse în orantă (rugăciune). De asemenea au fost descoperite statuete modelate în poziţie verticală, cu fundul profilat. Pe spatele unei statuete au fost incizate două romburi (precum elementele Coloanei Infinitului; ca Lumi aflate în mișcare și evoluție). Statuetele cu rochie au sânii reprezentaţi de două pastile aplicate. Un cap antropomorf a fost modelat ca protomă ataşată pe un vas păstrat fragmentar (ca „Om” aparținător unei Lumi; sau Om cu acces la cealaltă Lume, sau Tărâm).
O altă reprezentare antropomorfă descoperită este un „phalus” tubular modelat din lut. De asemenea a fost descoperit un picior antropomorf de tip calapod, modelat din lut (amprenta piciorului, ca și contact cu materia). Plastica zoomorfă relativ numeroasă este reprezentată de piese fragmentare, cărora uneori le lipseşte capul, ceea ce îngreunează determinarea genului. Sunt modelate realist, au dimensiuni mici de câţiva centimetri. Remarcăm o piesă păstrată ceva mai bine, ce are împunsături pe corp (ca urme de săgeți? vânătoare?). Au fost descoperite şi protome zoomorfe. A fost descoperită o mandibulă umană1. Mandibula provine de la un individ adult (35 – 45 de ani), posibil de sex masculin. Pe baza materialului arheologic descoperit aşezarea poate fi încadrată în epoca eneolitică, cultura Gumelniţa. Există câteva elemente ce permit încadrare descoperirilor în etapa A2 a culturii Gumelniţa, fără să excludem posibilitatea ca aşezarea să fie fundată undeva la sfârşitul etapei A1. Gumelnița este numele dat de arheologi unei culturi neolitice din a doua jumătate a mileniului V î.Hr.. Aria de răspândire a culturii cuprinde Muntenia (pe locul fostei culturi Boian), Dobrogea (pe teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia), precum și Bugeacul. Spre sud ocupă majoritatea Bulgariei, atât la nord cât și la sud de Balcani (cunoscută fiind sub numele de Kocadermen-Karanovo VI), ajungând până la Marea Egee în nordul Greciei. În acest sens se remarcă totuși și puternicele influenţe atribuite aspectului cultural Stoicani-Aldeni în ce priveşte ceramica fină. La baza nivelului eneolitic, sub un strat de pământ cenuşiu pigmentat cu chirpici ars, gros de aproximativ 0,20 m, s-a identificat un strat puţin compact, dar diferit din punct de vedere cromatic şi al consistenţei. Acesta are grosimi de 0,20/0,25 m, este argilos-humos, culoarea maronie.
În el apare şi chirpici ars mărunţit. Nu s-au identificat complexe arheologice, ci numai materiale arheologice izolate, constând în ceramică fragmentară şi oase de animale. Ceramica are pleavă în pastă, arsă negricios în interior şi roşiatică la exterior. S-a descoperit şi ceramică cu pictură roşie, ca angobă. Alte decoruri întâlnite sunt cele cu brâu alveolat, tip „spic de grâu”. Ca forme, se remarcă vasele tip borcan, castroanele și străchinile. Castroanele au baza groasă, înaltă uneori de câţiva centimetri. Remarcabilă este descoperirea unui altar ce poate fi încadrat în categoria celor zoomorfizate (schimbarea speciilor, odată cu schimbarea timpului și a lumii). Este un vas tronconic modelat şi ataşat pe partea dorsală a unei reprezentări zoomorfe (cumva, ca mesaj: pe spatele turmelor de animale domesticite s-a salvat și omul din cataclismul planetar (când vegetația a dispărut, animalele ierbivore s-au hrănit cu fân), pentru că astfel a avut ce să mănânce – produsele lactate și animalele sacrificate). A mai fost descoperit și un picior de altar. La partea superioară a acestuia sunt aplicate două pastile – ca „ochi” ce văd tot. Nivelul arheologic aparţine culturii Starčevo-Criş, probabil faza a III a, cronologia Lazarovici. Materialul arheologic extrs din situl cercetat la Seciu se află în curs de prelucrare (conservare, reconstituire, inventariere, etc.) şi este depozitat la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din municipiul Ploiești. (surse: wikipedia.org; researchgate.net; academia.edu; scivajournal.ro; cimec.ro; muzeulteleorman.ro; mcjournal.ro).
Iată în apropierea curburii Carpaților un nou loc de întâlnire a culturilor preistorice, respectiv Gumelnița și Starčevo-Criş, de acum peste 6500 de ani, dovedind deschiderea ce o aveau creatorii acelor timpuri, sau sursa comună a simbolurilor, a mesajelor și a destinațiilor creațiilor lor ceramice, sau osteologice.
Lasă un răspuns