Aşezarea eneolitică de la Mălăieştii de Jos, punctul „Mornel” (comuna Dumbrăvești; jud. Prahova) a fost semnalată în literatura de specialitate la începutul anilor ’80 de către E. Comşa şi V. Georgescu. Comuna Dumbrăvești a luat ființă prin unificarea comunelor Mălăiești și Plopeni, comuna fiind compusă din șase sate (Plopeni, Găvănel, Dumbrăvești, Sfârleanca, Mălăeștii de Sus, Mălăeștii de Jos), fiind amplasată în zona de câmpie înaltă a Ploieștiului, în nordul municipiului Ploiești.
Localitatea este așezată pe drumul vechi ce se numea „Drumul Telejenului” și „Drumul Sării”, care face legătura dintre Ploiești și Cetatea Brașovului. Comuna se află chiar la vărsarea râului Vărbilău în râul Teleajen. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Mălăești, și era formată din satele Coțofenești (unde a fost descoperit celebrul coif princiar geto – dacic din aur „cu ochi”), Mălăești-de-Sus, Mălăești-de-Jos, Dumbrăvești, Plopeni, Țipărești și Sfârleanca și făcea parte din plaiul Vărbilău al județului Prahova. La începutul secolului al XX-lea, satele Plopeni și Țipărești s-au separat și au format, împreună cu satul Găvănelu, comuna Plopeni, aceasta fiind arondată, ca și comuna Mălăești, plasei Vărbilău din județul Prahova. În 1950, comunele au fost incluse în raionul Teleajen al regiunii Prahova și apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. În 1968, reorganizarea administrativă a dus la reînființarea județului Prahova și la reunirea celor două comune sub noul nume de Dumbrăvești, după satul de reședință; satul Țipărești a trecut atunci la comuna Cocorăștii Mislii. În comuna Dumbrăvești se află „Castrul roman de la Mălăiești” (101–118 e.n.), aflat în punctul „la Cetate”, în zona satului Sfârleanca, sit arheologic de interes național.
Din situl „Mornel” – Mălăieștii de Jos, materialul recuperat prin cercetări de suprafaţă a fost încadrat descoperirilor atribuite aspectului cultural Stoicani-Aldeni (acum peste 6500 de ani). Situl se află pe partea dreaptă a terasei primare a râului Vărbilău, la limita de N a localităţii Mălăieştii de Jos, pe partea dreaptă a D.J. ce face legătura dintre Ploieşti şi Slănic. În anul 2002 Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României, au iniţiat cercetări sistematice în acest punct de interes arheologic, în cadrul unui proiect ce vizează abordarea ariei nordice a culturii Gumelniţa şi în general a locuirii neo-eneolitice în zonă. Obiectivele campaniei arheologice 2007 au fost: cercetarea sistematică a locuinţelor şi a zonelor exterioare acestora, atât pentru determinarea tipului şi a modului de construcţie, cât şi pentru stabilirea planului general al aşezării; deschiderea unor noi suprafeţe pentru cercetarea limitelor de S şi E ale aşezării; cercetări de suprafaţă în zonă pentru identificarea altor situri, în vederea obţinerii unor observaţii privind dinamica locuirii în preistorie pe valea râului Vărbilău.
În campania arheologică 2007 au fost cercetate trei sectoare denumite convenţional St.13A, St.13B (rezultat prin unirea SVI şi cas. C, trasate şi cercetate parţial în anul 2006) şi St.14, precum şi două secţiuni denumite convenţional SVII şi SVIII. De asemenea am mai trasat 4 sondaje, cu dimensiunile de 2 x 1 m, cu scopul de a cerceta evoluţia părţii de SV a aşezării. Peste sectoare se suprapune un caroiaj de 2 x 2 m. Prin cercetările efectuate în St.13A (4 x 6 m) şi St.13B (4 x 6 m) s-a dorit dezvelirea L5, identificată în campania 2006. Între 13A şi 13B am cruţat un martor stratigrafic gros de 0,30m, pentru a stabili stratigrafia acestui complex arheologic. L5 este o locuinţă incendiată de formă rectangulară, descoperită la adâncimea de -0,30/-0,55 m faţă de nivelul actual al solului. Aceasta s-a conturat ca o aglomerare de chirpic arsă oxidant, amestecată cu materiale arheologice fragmentare. După demontarea chirpicului am putut stabili în linii mari conturul complexului. Acesta este orientat pe direcţia NV – SE, având o L de cca. 7 m şi o l de cca. 4 m. Locuinţa pare să aibă două camere. Complexul este unul deosebit de bogat în materiale arheologice, mai ales vase ceramice întregi sau întregibile, precum şi unelte din silex şi piatră. Au fost găsite vase in situ, unele având în interior alte vase sau obiecte. Astfel într-un vas de tip „askos” s-a descoperit un fragment de statuetă antropomorfă plată din os, precum şi un os, ambele prezentând urme de ardere, iar într-un alt vas s-a descoperit unelte din silex. Mai multe astragale de porc în curs de prelucrare au fost descoperite într-un alt vas. Vasele ceramice au forme tronconice, bitonconice și globulare. Mai multe vase sunt pictate cu alb prăfos, cu motive liniare, atât pe interior, cât şi la exterior. Vasele de dimensiuni medii şi mici sunt uneori decorate cu motive geometrice incizate, cu canelură şi alveole circulare sau elipsoidale.
În această locuinţă a fost descoperită şi o pintaderă. Pe porţiuni reduse, mai ales în apropierea profilului V al St.13A, s-a descoperit fragmente din podeaua de lut a locuinţei, alături de o structură puternic arsă ce poate proveni de la o vatră. Cercetarea complexului nu a fost finalizată, urmând ca această operaţiune să se facă în campania următoare. În partea de S a aşezării s-a trasat St.14 (6 x 6 m) plasat la 0,50 m S de St.6 şi SVII (14 x 1,5 m) plasată la 0,50 m V de St.6, zona de NV. În St.14 s-a descoperit chirpic ars, fără să fie compact, asociat cu fragmente ceramice. Această zonă se află în imediata vecinătate a L2, surprinsă în St.6. De asemenea în St.14 am descoperit şi o groapă cu dimensiunea de 0,90 m, ce avea fundul ars. Arsura era compactă, groasă de 10-15 cm, în interiorul pământului ars a fost descoperit un vas de mici dimensiuni întreg. Toate complexele cercetate în campania arheologică 2007 pot fi încadrate epocii eneolitice, aparţinând aspectului cultural Stoicani-Aldeni. În St.13B s-a descoperit, în strat, izolată, o fibulă tracică din bronz, dar şi fragmente ceramice din a doua epocă a fierului, sec. IV-III î.Hr (surse: cimec.ro;wikipedia.org.
În așezarea eneolitică de la Mălăieștii de Jos (punctul „Mornel”; altitudine 195 m), a fost descoperită atât ceramică tipică gumelnițeană, cât și „specifică” aspectului Stoicani – Aldeni. De asemenea au fost descoperite vase și fragmente ceramice, statuete antropomorfe, apropiate de formele și decorurile specifice culturii Precucuteni. Au fost cercetate parțial sau integral cinci locuințe de suprafață incendiate, având forma rectangulară, dispuse în planul așezării oarecum circular. De asemenea au fost cercetate mai multe gropi menajere sau de extras lutul. A fost descoperită o mare cantitate de ceramică fragmentară sau întregibilă, concentrată în zona locuințelor, în interiorul sau în jurul acestora, dar și în gropile menajere (surse: cimec.ro;wikipedia.org)
Iată cum aici, în zona de curbură a Carpaților, descoperim această „simbioză” a culturilor eneolitice de acum 6500 de ani, ca un prim focar de creație divergent, sau ca un loc de întâlnire, convergent, a acestora. Pe înălțimile medii ale acestor zone de deal s-au organizat așezările umane după potopul ce a acoperit mare parte din câmpia română acum aproximativ 7000 de ani. De aceea această zonă era cunoscută ca Pusta Getă, iar dacii erau cunoscuți ca fiind legați de munți. Ca urmași ai lor, vlahii din întreaga Europă trăiesc numai pe înălțimile montane și sunt crescători de animale. Din aceste așezări umane preantice subcarpatice a iradiat din nou elementul uman ce a repopulat Europa acelor timpuri. (G.V.G.)
Lasă un răspuns